Electric Castle: Jurnal de Festival – Ziua 1 & 2

by | Jun 21, 2014 | Festivaluri

După tot circul creat în jurul acreditărilor, după toată hatereala gratuită de pe X rețele sociale, să scrii despre Electric Castle în timpul desfășurării Electric Castle, nu-i chiar o sarcină ușoară. Ba te încearcă o mahmureală cumplită, ba te doare capul de nu știi ce să faci cu el, ba te chinuie un început de răceală văratică că deh!, ai fost tu deștept și ai vrut apariții fașion și ți-ai lăsat polarul obosit în mașină…una peste alta, greu se aliniază stelele pentru a da naștere unei recenzii cât de cât de Doamne Ajută! Da’ vorba cuiva: dacă ai fost bărbat azi noapte, nu se cade să fii muiere în miez de zi!

Nici nu mi-am pus problema (din cauză de orgolii umflate, stupidități superflue sau mai știu eu ce pitici schilodiți de pe creier) să nu mă deplasez de joi până duminică de minim trei ori până la Bonțida. Cu atât mai mult cu cât anul trecut nu am onorat cu prezența-mi festivalul, muream de curiozitate dacă nu înfruntam ploaia și noroiul cu cizmele-mi curajoase de cauciuc. Și bine am făcut, căci totuși n-am 9 vieți și chiar aș fi pușcat de ciudă dacă nu mergeam la Electric. Na, că am spus-o!

Nu vreau să vă împui capul cu cifre, cu prețuri, cu poliloghii nesfârșite despre cine unde a cântat sau ce puteți face. Toate informațiile utile le găsiți pe site, Facebook sau în broșura de festival. Mă limitez la a vă relata impresiile mele, de aproape neofită în materie de festuri-mamut.

JOI

Freamătul tipic primei zile de concediu făcea ravagii serioase în rândul cunoscuților mei, care, nu știu prin ce minune au scăpat din jugurile corporatiste al joburilor din dotare, țâșnind către busurile de la Cluj Arena, undeva pe la 3-4 după-masa. Să mori, nu alta! Eram blocată la birou, printre mailuri, telefoane și texte și îmi venea să bubui de nervi de câte ori deschideam Facebook-ul și mai apărea o poză cu câte o domnișoară-splendoare-în-iarba-bonțideană. Brrrr! M-am alăturat prea-fericiților care-și croiau drum către castel abia la 7 seara, cozile de la Arena dobândind încet proporții pantagruelice. Ai însă cunoscuți care stau la coadă de o juma’ de oră? Ai parte mai repede! „Un bilet dus-întors vă rog”. „Nu putem să vă dăm decât dus, la întoarcere vă cumpărați din sat”. Na nu zău?! Bine, fie. Apare și busul, evaluez urgent situația: cam 4-500 de oameni îngrămădiți să prindă loc. Dau din mâini, coate, genunchi, picioare, tors, fund…tot ce apuc și tanaaaa! Șed bine-mersi pe scaun, în drum spre castel. Căldură ca la tropice, discuțiile tipice de festival – vreme, droguri, sex și alcool; nimic despre muzică, normal! 55 de minute mai târziu mă aflu în fața ghișeului de acreditări pentru presă. Scos buletin, primit brățară, control bagaje/buzunare, primit badge, start.

* Ca să înțelegeți puțin prisma relatării, din tot acest festival mă interesează două chestii: atmosfera + headlinerii. Restul, sunt bonusuri binevenite.

Gașca se mărește, vânez insolitul vestimentar, trag în chip, îmi iau o bere, fumez necontrolat, salut lumea cunoscută, vizitez toaletele, fac turul locației, mănânc un sandwich, mai beau ceva și mă proțăpesc în fața main stage-ului. Dub Pistols, Subcarpați, Die Antwoord. Ultimii mă interesau. Anul trecut îi ratasem la milimetru la ceva fest în Franța, unde concertau într-o  seară de sâmbătă. Mi-a fost ciudă un an întreg, iar acu’ voiam să mă conving dacă ciuda îmi era sau nu justificată. (Pont pentru cine vrea să asculte un concert cam din front line: băgați-vă cu o oră înainte, nu mai beți nimic ca să nu vă treacă la șușu și așteptați cuminți). Revin la sud-africani. Unii au comentat post concert că au fost horror, alții că au început cu o piesă deplasată, ba că prea extrem, ba că nu se cade, ba că-i dezgustător, dezamăgitor și altele din sfera asta. Fraților, voi știți măcar la ce concert mergeți?! Adică nu-i bai dacă nu știți, da’ atunci tăceți din gură, ascultați și urmăriți și dacă nu vă e pe plac, mai sunt destule scene și locuri unde o puteți arde. Mie mi-au satisfăcut așteptările: piese de pe ultimul album, altele mai vechi, câteva hituri, dansatoare cu ditai dosurile scuturate frenetic în extazul publicului masculin, show cât încape, energie grămadă, atmosferă pe măsură. N-am nici măcar un comentariu negativ. Poate doar că a fost prea scurt. Un singur bis. Fain.

Wilkinson nu-i chiar pe sufletul meu, după vreo juma’ de oră am schimbat peisajul, aterizând la baza Zidului, unde am chilluit cam un ceas. În Stables m-am zen-uit încă un ceas, după care am purces spre căși. Minunându-mă de coada colosală la biletele de bus, am tras o concluzie îmbucurătoare: Electric Castle are un public extrem de civilizat. Oricâte plângeri pe netu au fost, oricâte comentarii s-au lansat la adresa transportului în comun pus la dispoziția publicului, faptul că toată lumea stătea cuminte și aștepta să îi vină rândul (unii chiar și 2 ore!) la cumpărat bilete, spune ceva despre ei: civilizați, bine crescuți, cu cei 7 ani de acasă în poșete. Bravo mă!

Am ajuns acasă pe la 5 și ceva, oscilând între „aș mai fi stat” și „oai ce bine că-s acasă, apuc să dorm câteva ore înainte de job”.

VINERI

Dacă tot am trăit periculos și am experimentat senzații extreme în bus, de ce să nu mă distrez și cu parcarea, respectiv căutarea mașinii la 2 dimineața în “carul cu fân”?! Motiv pentru care mi-am schimbat gașca de prieteni și am călători ca o lady. Feeligul royal mi-a fost rapid spulberat de ploaie și una bucată pelerină lipsă. Eu nu aveam, organizatorii nu mai aveau nici ei, la saci de gunoi nu m-am gândit, noroc că nu a ținut mult rafala, iar coafura-mi a rezistat eroic.

Mult mai multă lume decât cu o seară înainte, headlineri care au cântat mai devreme de miezul nopții – awesome show, Thievery Corporation, by the way! – ținute colorate, mascate de pelerine, saci de nylon transparenți și alte improvizații dibace, la care a renunțat lumea văzând că ploaia a migrat spre alte zări. Pe la 1 noaptea mi-am băgat picioarele în diete restrictive și am dat iama în mici, cârnați și alte „delicatese de festival”. După ce am ajuns acasă m-am dopat cu pastile digestive, iar dimineață am fost ok. Recomand un astfel de tratament preventiv. În caz că.

Din nou The Stables – adicția e mama stării de bine – apoi Foreign Beggars. Loved ză show. Mi-a părut rău că nu purtam baggie pants, hoodie și o șepcuță. M-aș fi încadrat bine în peisaj. L-aș fi așteptat pe EZ, dar deadlineurile nu mă așteaptă pe mine, așa că am plecat în căutarea mașinuței, lăsate în plata lanului de grâu, prin P1. Mi-a jurat că sâmbătă plec la 5 după-masă și stau până la 7 dimineața.

BILANȚ. PLUS-uri.

E drept, nu am o vastă experiență festivalieră, da’ tre’ să fii prost să nu vezi cât de profi e totul. Nu că laud sau ceva organizatorii, dar îi cam elogiez. Nu e mizilic să ridici ditai festivalul la standarde europene și totul să funcționeze ca la carte. Dacă au fost glich-uri, le-au rezolvat rapid. Dacă au fost bube, nu prea știm de ele. Concept, comunicare, imagine, branding, line-up, organizare, resurse umane, impecabil. N-am fost anul trecut, dar am întrebat în dreapta-stânga, mi s-a spus că e muuuuuuult mai bine, că băieții ăștia și-au făcut temele cum trebe, că se simte faptul că vorbim despre oameni umblați, atenți la detalii, care, citez o cunoscătoare: „s-au pus în pielea participanților, a omului simplu care vine la un festival, doarme în cort și se bucură de fiecare experiență și apreciază fiecare facilitate care i se pune la dispoziție”. Și credeți-mă, au fost destule: foodpark cu mâncăruri de toaie soiurile, de la sushi până le felii de pepeni, cârnați bavarezi sau salată Caesar. Cafea bună-bună, sub semnul STEAM (Vlad și Dani știu să vă livreze un coffee de specialitate!), ceaiuri fierbinți pentru nopți reci, beri, răcoritoare, longdrinks, faimosul TATRATEA, țigări pentru cei rămași fără. Un shop de unde vă puteți cumpăra chestiuție ELECTRIC CASTLE, bancomate (excelentă idee), în caz că mama v-a suplimentat fondurile, un loc special unde vă puteți încărca telefoanele, info point în caz că sunteți mahmuri și ați uitat unde vă e cortul, centru de prim ajutor, zone de relaxare, piscină la Booha College Mansion – păcat de vreme, fetele-despuiatele nu fac zilele astea deliciul pofticioșilor. Mai o tură pe biță, pe skate, un somn bun într-un hamac și a trecut juma de zi. De line-up nu vă mai zic nimic. Au zis alții tot ce era de zic. Awesome, într-un cuvânt. Deci nu știu cum să vă spun, dar organizatorii ăștia s-au gândit cam la toate. Cu cap.

Aproape MINUS-uri.

Dacă sperați să arunc cu roșii, să împroșc cu alte chestii urât mirositoare, vă veți dezumfla. Plusurile acestui festival anulează fără urmă de îndoială eventualele puncte mai slabe. Dar, pentru o critică constructivă, mă leg doar de transport. Care până la urmă e tot un plus, pus la dispoziția festivalierilor. Se putea foarte bine să nu fie, și atunci să vezi cum toată suflarea venea cu trenuri, Fany-uri, ocazii și alte asemenea. Da, sunt cozi infernale, da, e aiurea că nu poți cumpăra bilet dus-întors și de fiecare dată aștepți ca un bou, da e nasol că busurile nu-s de 1000 de locuri și tre’ să te împingi ca vita ca să prinzi loc – că deh! Nimeni nu are chef să îl aștepte pe următoru’. Nu e mișto să faci 45-50 de minute până la Cluj, nu-i sexy că se stă ca în dubele mexicane, dar pe bune, există și trenuri și Fany și ocazie. Sigur, mai faci 20 de minute pe jos până la Castel, dar nu-i capăt de țară. După valul de proteste, sunt sigură că la anu’ se va rezolva și buba asta. Aștept cu interesă să văd atunci ce mai apare. De ce ne-om mai lega?!

Pierzi vremea și bâjbâi ca Baba Oarba prin parcare căutându-ți mașina. Been there, done that. Nu-i moarte de om. Fiind în plină câmpie, chiar stâlpi de iluminat n-aveau cum să planteze organizatorii. Nu-i plăcut să te gândești rupt de beat unde naiba ți-ai lăsat mașina (nu, nu ca să conduci acasă, ci să tragi un pui de somn). Dar, dacă îți trece prin cap să iei cu tine o lanternă, jumate din problemă e rezolvată.
Cât despre cozi, astea nu-s minusuri. Sunt perfect normale. Se întâmplă oriunde.
Ah, că miroase la toalete? Mă scuzați, nimeni nu emană miros de levănțică.
Că e scump?! Da’ ce ați vrea? Să fie moka tot? E decent. E la preț de fest. Ieftin, față de Occident, ar spune străinii. Ne revoltăm că în sat sunt aceleași prețuri ca la festival? Păi nu vi se pare normal? Altfel, 20.000 de oameni ar sta la coadă la mici cu 50 de bani mai ieftini.

Regretul meu: pe undeva, dacă aș avea până în 22 de ani, aș ucide să am 4 zile de petrecut la Bonțida, să stau în cort alături de ați 10.000 de colegi de camping. Să nu fac nimic decât să mă bucur de atmosferă, oameni, povești, muzică. Să beau până pic lată dacă am chef să fac asta, fără să mă gândesc la mahmureală. Să mă pup sub clar de lună cu vreun Vasilică, să mă simt boemă, să nu am griji de adult.

Acum, fac toate astea, dar cu măsură. Câte foarte puțin din fiecare. Voi, toți cei care puteți, dați-o înainte, have the fun of your life și lăsați comentariile malițioase pe seama ciudoșilor.

Eu oricât îmi storc creierii, nu prea mai am de ce să mă leg. Și nici nu vreau. Oi fi eu sucită și greu de mulțumit, dar mâna asta de omuleți care au ridicat Electric Castle merită toate laudele. #Numazic.

…va urma

Evenimente viitoare

Mon 30

Lights On Romania 2020 – Solitude Edition

27 November, 10:00 am - 6 December, 10:00 pm
Mon 30

Online: Traviata de G. Verdi

29 November, 7:00 pm - 1 December, 7:00 pm
Dec 03

Gala Tineretului Clujean 2020

3 December, 8:00 pm

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This