Incubator 107: Murmur Colectiv

Home $ Articole $ Incubator 107: Murmur Colectiv

by | Jun 30, 2014 | Articole

Incubator107 vrea să respire aer rece. Iurta călătoare vrea să stea cu picioarele goale în iarbă. Meșterii noștri vor să doarmă sub cerul spuzit de stele. Un Murmur Colectiv pornește dinăuntru și se aude ca un ecou în toți cei din generația noastră: o chemare înapoi spre natură, spre esență, spre noi înșine. Ne luăm bocceluța și plecăm din oraș spre un loc ascuns în munți să învățăm cum să urmăm cărarea strâmtă spre un alt fel de viață, o viață curată, unde libertatea și comunitatea se împletesc.

Vă chemăm să învățăm împreună despre Permacultură (10-14 iulie, 200 lei) cu Teodor Terpez: despre cum putem să ne satisfacem nevoile noastre ca oameni şi în acelaşi timp să conservăm resursele vitale, viaţa de pe terra, biodiversitatea şi diversitatea culturală. Apoi trecem la treabă: ne murdărim cu chirpici și construim cu mâinile noastre o căsuță care respiră, între 14 și 20 iulie, cu Mădălin Bratu (350 lei). Și dacă avem un acoperiș deasupra capului, ne putem concentra pe noi înșine și încotro de îndreptăm, care sunt puterile noastre și cum să le folosim: Superheroes. Care-i misiunea ta în viața asta? cu Ștefana Popa (20-26 iulie, 350 lei). Și dacă ne simțim puternici și motivați, hai să punem la cale proiecte valoroase și să adunăm comunități vii în jurul lor: Dragon Dreaming și Community Building cu Gabriel Bâclea între 26 și 30 iulie (250 lei). Încheiem aventura cu o deschidere și mai mare spre natură, spre spirit și echilibru: Inițieri și practici șamanice cu Mihaela Gheorghe între 30 iulie și 4 august (300 lei).
Și ca la orice final de drumeție, hai să strângem laolaltă toată comunitatea, toți cei cu ochii luminoși, să împărtășim poveștile în jurul focului, să cântăm, să ne amintim și să plănuim. Între 8 și 10 august, fiecare aduce de-ale gurii și ne bucurăm unii de alții.

Plecarea se va face din Brașov, pe urmele unor indicii care ne vor purta către locul taberelor, unde vom ajunge pe-nserat. Costul taberelor cuprinde mesele vegetariene, onorariul meșterilor și al bucătarilor, materialele necesare. Cazarea se face la cortul vostru, dacă nu aveți și nu puteți împrumuta să ne spuneți. Dacă aveți, poate puteți să vă împărțiți cortul cu cei care nu au, că doar o comunitate suntem!

Înscrierile se fac la [email protected] cu minim 4 zile înainte de începerea fiecărei tabere. Mai multe detalii pe bucuresti.incubator107.com.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!