Video: Peste 1500 de clujeni la prima ediţie QuartFest

Home $ Știri Cluj $ Video: Peste 1500 de clujeni la prima ediţie QuartFest

by | Sep 2, 2014 | Știri Cluj

Prima ediție QuartFest, desfăşurată între 29 și 31 august, a adus pe pontonul din Iulius Parc aproximativ 1500 de clujeni. Fie că au venit cu familia, fie că au ales să petreacă o seară specială alături de prieteni sau persoana iubită, iubitorii de muzică din Cluj au avut parte de o experiență unică în țara noastră. Quartfest este primul festival din România dedicat în exclusivitate cvartetelor de coarde și unul dintre foarte puținele de acest gen din Europa.

Pe parcursul evenimentului, clujenii s-au bucurat de concertele a 9 cvartete româneşti apreciate şi premiate la nivel naţional şi internaţional: Rua Quartet, Cantabile Quartet, Four Seasons Quartet, Grazioso Quartet, Napocensis Quartet, Nuages Quartet, Q Quartet, Unique Quartet, Accord Quartet.

Paleta de creaţii muzicale interpretate în cadrul QuartFest a fost una special concepută pentru a satisface cele mai diverse gusturi muzicale: de la clasici ca W.A. Mozart sau Giuseppe Verdi până la compozitori celebri de muzică de film, cover-uri după artişti contemporani ca Metallica sau Coldplay sau legende ale muzicii secolului trecut ca Louis Armstrong sau Frank Sinatra.

credit foto: Andreea Popa

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!