Stagiunea 222 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Home $ Știri Cluj $ Stagiunea 222 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

by | Sep 11, 2014 | Știri Cluj

Stagiunea 222 la Teatrul Maghiar de Stat Cluj: zece premiere și Festivalul INTERFERENŢE

„Pentru stagiunea 2014/2015, Teatrul Maghiar de Stat Cluj a pregătit zece premiere şi cea de a patra ediţie a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe” – a declarat directorul general, Gábor Tompa, la conferința de presă organizată cu ocazia deschiderii stagiunii. Au început deja repetițiile pentru spectacolele Logodnicii din provincie de Georges Feydeau, regia: Alexandru Dabija (Sala Mare) şi Cel care închide noaptea, piesă inspirată de filmul Portarul de noapte de Liliana Cavani, scrisă şi regizată de Nona Ciobanu (Sala Studio).
Până la definitivarea programului Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENŢE, organizat în perioada 26 noiembrie – 7 decembrie, Gábor Tompa a prezentat doar câteva dintre cele 20 de trupe invitate. Pentru prima oară la Cluj se vor juca spectacole puse în scenă de doi dintre cei mai importanţi regizori ai momentului, Thomas Ostermeier şi Declan Donellan. În acelaşi timp, vor reveni la Festival Josef Nadj și András Urbán.

La începutul lunii ianuarie, va avea loc cea de a treia premieră a acestei stagiuni; Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, regia: Gábor Tompa, cu Magda Stief și Ferenc Boér în rolurile principale. În partea a două a stagiunii Ferenc Sinkó va pune în scenă un spectacol după Cântec de lebădă de A. P. Cehov, iar István Albu va regiza piesa Dorința de Franz Xaver Kroetz.

În stagiunea 2014/2015, Teatrul pregăteşte pentru tinerii săi spectatori Cartea junglei de László Dés, Péter Geszti şi Pál Békés, pusă în scenă de Zoltán Puskás, regizorul spectacolului Vrăjitorul din Oz de Frank L. Baum şi Tibor Zalán şi Văduva Karnyó şi cei doi zburdalnici de Csokonai Vitéz Mihály, o scriere clasică a literaturii maghiare, regizată de Attila Keresztes.

Regizorul american, Tom Dugdale, revine la Cluj pentru a realiza o adaptare a filmului lui Lars von Trier, Breaking the Waves de Vivian Nielsen. Piesa Umbra de Evgheni Schwartz va fi montată de regizorul Niky Wolcz, iar Mihai Măniuțiu va regiza Recviem pentru un spion de George Tabori.

András Visky, directorul artistic al Teatrului, a prezentat programele conexe pregătite pentru această stagiune. Va continua seria de spectacole lectură cu piesele Useless de Saviana Stănescu (18 octombrie) şi Schimbarea ofițerilor de Ignác Nagy (4 noiembrie), amândouă regizate de István Kövesdy. De asemenea, vor continua întâlnirile cu premiații Vlad Mugur: în octombrie este invitată Carmencita Brojboiu, iar în decembrie Ilona Varga-Járó. Va fi lansat un nou program, intitulat Livingroom, şi prezentat de Balázs Bodolai și Melinda Kántor. Aceştia îi vor invita pe membrii trupei Teatrului Maghiar la discuții pe diferite teme, Szabolcs Balla îi va acompania la saxofon, iar invitaţii se vor delecta cu bucatele pregătite de Júlia Laczó.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!