Gone Girl – cine preview

Home $ Cinema $ Gone Girl – cine preview

by | Oct 1, 2014 | Cinema

David Fincher este unul dintre cei mai buni regizori din ultimii 20 de ani. E genul de cineast capabil să ducă un thriller de la început până la sfârșit fără să umple povestea cu banalități, clișee și momente goale. Filme lui – Fight Club, Se7en, The Girl with the dragon tatoo, Zodiac, The Game și chiar The Social Network, arată valoarea unui regizor care n-a făcut până acum compromisuri de dragul banilor sau a publicității. Omul și-a arătat valoarea de la început și nu a dezamăgit până acum. Cu Gone Girl, David Fincher promite să ne arate cum o poveste aparent simplă (investigația unei dispariții surprinzătoare) se poate transforma într-un film inteligent, surprinzător, sumbru și tensionat. Un film care s-ar putea să-ţi rămână mult timp în minte, deși înainte de vizionare nu credeai așa ceva.

Povestea din Gone Girl începe la cea de-a cincea aniversare a căsătoriei lui Nick Dunne (Ben Affleck) cu Amy (Rosamund Pike). În această zi,  Amy dispare fără urmă din locuinţa lor de pe râul Mississippi. Asaltat de presă, poliţie şi de către părinţii lui Amy, Nick pare să afişeze un comportament ciudat, alimentat de minciuni şi atitudini inadecvate. Acuzaţiile se strâng împotriva lui Nick când poliția descoperă că în spatele cuplului fericit se ascund niște probleme despre care aproape nimeni nu știa nimic. Ancheta ia amploare și lumea începe să se întrebe câte secrete se ascund în spatele fiecărui dintre noi. În timp ce toată lumea îl acuză, Margo, sora vitregă a lui Nick, e singura care crede în nevinovăția fratelui ei.

Gone Girl e un thriller autentic, un film cu un scenariu excelent, care te va ține cu sufletul la gură mai bine de două ore. Filmul lui David Fincher are premiera pe 3 octombrie, dar cei nerăbdători pot viziona avanpremiera încă de joi seara.

Articol scris de Marian Iuga, FilmSinopsis

Gone Girls
Site / Facebook / Trailer:

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!