RAWar!

Home $ Articole $ RAWar!

by | Oct 6, 2014 | Articole

Contrar titlului, care nu numai că poate, dar sigur induce în eroare (taman pentru că poate), nu avem de-a face cu vreun război. E, într-adevăr, un strigăt, însă nu de luptă, ci de…mâncare. De mâncare vie, raw-vegană, mai exact. Aşadar, la “raw-isme” înainte, la război înapoi!

Raw-ismele” sunt feluri de mâncare crude, adică nesupuse acţiunii focului, aflate în starea lor cea mai naturală. Probabil acum mintea ta îşi zice în gândul ei: cum adică? Adică să mănânc numai salate sau legume crude, nefripte, necoapte, neprăjite, nenimic? Da. Înainte de orice, să ştii că alimentaţia vie ori „raw food”, aşa cum îi zice în engleză, nu înseamnă numai salate. Cel puţin, n-ar trebui. Când ne gândim (şi ar fi bine pentru noi s-o facem) la alimentaţie pe bază de crudităţi, ar trebui să zugrăvim prin imaginaţie salate, supe, paste/pateuri, pâine, feluri principale, paste, orez, sushi, pizza şi deserturi. Deşi nu îţi vine să crezi, este cu putinţă ca astfel de mâncăruri să fie nu numai făurite, ci şi savurate.

Prin urmare, cu prilejul acţiunii „Meniul TiMAF by Samsara Foodhouse” – festival printre ai cărui parteneri de anul ăsta ne numărăm, sunteţi poftiţi la noi, până pe 19 octombrie, să supuneţi testului produsele noastre raw, fiecare costând 15 lei. Lista pe care sunt scrise felurile de mâncare servite în restaurant poate fi consultată aici.

Aşa se face că, de exemplu, luni, 06 octombrie, fie din curiozitate, din manifestarea pentru ceva deosebit, ori din aprecierea mâncărurilor de bună calitate, poţi mânca, pe îndelete, pentru a-i simţi bine gustul, supă-cremă de avocado (foarte hrănitoare, avocado fiind fructul cel mai bogat în proteine), însoţită de pâinici (obţinute din nuci, seminţe, făină de in, psyllium sau hrişcă), pe care le puteţi alege din cele trei sortimente disponibile, la preţul de 15 lei. Se poate, deci, ca luni să nu fie cea mai scurtă poveste de groază scrisă vreodată, ci şi începutul unui nou stil de hrană şi de viaţă, un început care promite vitalitate, energie şi stare de bine, sentimente pozitive pe care alimentaţia vie ni le oferă pe tavă, netrebuind decât să deschidem mintea, să întindem mâna şi să mâncăm cu mintea şi cu trupul.

Povestea continuă (aia de deliciu, nu aia de groază) cu ziua de marţi şi cu produsul culinar raw propriu ei, şi anume guacamole cu pâinici raw, la fel, după voia ta, apoi cu miercurea, căreia îi este destinat cuşcuşul verde cu spanac marinat…şi cu raw cake, sushi raw şi pizza raw în zilele următoare.
Oricum, povestea asta este fără de sfârşit, căci feluri de mâncare raw o să existe până la adânci bătrâneţi în meniul şi în restaurantul nostru. Iar pentru a trăi fericiţi până atunci, mintea, corpul şi spiritul nostru râvnesc la o sănătate optimă, pentru care trebuie să ne alimentăm sănătos.

În vârstă fragedă, deci crudă încă, te salut din partea întregii familii Samsara Foodhouse,
Larisa.

Samsara Foodhouse
Adresă: Stephan Ludwig Roth, 5
Website: http://samsara.ro/foodhouse/
Facebook: http://goo.gl/5bezMY
Pentru a întreba de sănătate: [email protected]

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!