Vizita bătrânei doamne @ Teatrul Maghiar

Home $ Articole $ Vizita bătrânei doamne @ Teatrul Maghiar

by | Dec 25, 2014 | Articole

Friedrich Dürrenmatt: Vizita bătrânei doamne

regia Gábor Tompa
decorul Helmut Stürmer
costumele Carmencita Brojboiu
muzica Vasile Şirli
dramaturgia András Visky
măşti Ilona Varga-Járó
coregrafia Johanna Bodor
asistent de regie Kinga Kovács, Gábor Viola
asistent scenografie Cezariana Iulia Popescu
regia tehnică Zsolt Györffy, Pál Böjthe

În opinia lui Friedrich Dürrenmatt – Vizita bătrânei doamne fiind singura piesă pe care autorul o numeşte nu comedie, ci tragicomedie –, în ciuda faptului că în vremurile moderne tragedia nu mai este posibilă, în adâncul poveştilor groteşti, aproape fără excepţie, se ascunde sentimentul tragic. Societatea contemporană a îndreptat către o nouă matcă şuvoiul fluviului tragic și, în ziua de azi, nu soarta individuală, ci însăşi istoria este cea care îşi lichidează protagoniştii. Acest tragism îl interesează pe Dürrenmatt şi în cazul comediilor. Ca pe Shakespeare, de altminteri, ale cărui comedii sunt străfulgerate de o cruzime ascunsă.

Vizita bătrânei doamne este radiografia unui orăşel provincial. Al unui oraş în care comunitatea – strânsă în „cerculețe publice”, „mici comitete şi comiţii”, asociaţii, societăţi şi alte grupuri de interese –, reiterând clişeele etice dictate de spiritul de turmă şi pătrunsă de aroganţa demagogică a propriei integrităţi, este în acelaşi timp coruptă şi coruptibilă până în măduva oaselor.

Răzbunarea lui Claire Zachanassian nu se îndreaptă atât către Alfred Ill, cel care a părăsit-o odinioară, ci vizează mai degrabă această comunitate înglodată în mediocritatea provincială, tocmai prin dezvăluirea putrefacţiei morale ce o caracterizează. Tragedia – scrie Dürrenmatt – duce lipsă, mai mult: face imposibilă distanţarea, în timp ce comedia aproape că o creează. Cred că această distanţare estetică indispensabilă este cea care ne poate ajuta să vedem mai limpede şi să înţelegem mai bine comunitatea în care trăim.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!