#Reactor – Program ianuarie 2015

Home $ Articole $ #Reactor – Program ianuarie 2015

by | Jan 7, 2015 | Articole

2015 ne-a găsit mai optimiști, mai plini de energie și dornici să ne punem pe treabă. Anul acesta trecem la o etapă nouă, creștem, ne consolidăm și ne ținem bine pe poziții, pentru că va fi un an plin: avem fel de fel de planuri, pe care abia așteptăm să le împărtășim cu publicul nostru, la timpul potrivit. Deocamdată, dăm startul noului an cu o serie de evenimente care să vă ajute să vă dezmorțiți după vacanță.

Începem în 11 ianuarie cu o a doua reprezentație a Imperiului Șoptit de Turandot, one-woman show cu Georgiana Ghergu, urmat, în 16 ianuarie, de Poker, un spectacol cu trei actori și un singur personaj. Luăm apoi o scurtă pauză de la teatru, pentru a ne concentra pe Sound și Happening Reactor: pe 18, Concert în Dor Minor, un concept original, în care muzica și retroproiecțiile se nasc pe loc și se completează reciproc, pentru a spune povești, iar pe 22 ianuarie, vernisajul expoziției Don’t Follow Wagabunda a unor tineri artiști polonezi care abia așteaptă întâlnirea cu publicul clujean. Teatrul revine apoi în forță, în 23, cu Viețașii, spectacol invitat de la Mureș, de data aceasta cu patru personaje și un singur actor. Urmează, pe 25 ianuarie, În 4 D, spectacolul nostru despre filme, dragoste și dragostea de filme. Încheiem luna cu energia prietenilor de la Just Push Play, care vor avea de data asta și un invitat – Andrei Teleleu de la Trupa Freeze din București.

11 ianuarie, ora 19:00
IMPERIUL ȘOPTIT DE TURANDOT
adaptare după texte de Gozzi, Schiller, Adami şi Simoni, Camus

One-woman show cu Georgiana Ghergu
Un spectacol de Diana Dragoș
Mișcarea scenică: Alexandra Sofonea

O producţie Reactor de Creație și Experiment

16 ianuarie, ora 19:00
POKER
după romanele Poker și Poker. Black Glass de Bogdan Coșa
spectacol de teatru

Cu: Valentin Oncu, Paul Socol, Doru Taloș
Dramaturg: Adriana Hăgan
Regia: Leta Popescu

O producţie a Asociaţiei Reciproca în colaborare cu Reactor

18 ianuarie, ora 19:00
CONCERT ÎN DOR MINOR
pentru film și orchestră

Muzică: Danaga
Retroproiecții: Maria Brudașcă

22 ianuarie, ora 19:00
DON’T FOLLOW WAGABUNDA
Vernisaj

Artiști: Katarzyna Wąsowska, Karol Kołodziejczyk și Serena Ferrario (studenți ai Universității de Artă Poznań, Polonia)

23 ianuarie, ora 19:00
VIEȚAȘII
după Viețașii de pe Rahova de Eugen Istodor
Spectacol invitat

Cu: Ciprian Mistreanu
Regia: Cătălin Chirilă
Viețașii este un spectacol de teatru documentar și este interzis persoanelor sub 16 ani.

25 ianuarie, ora 19:00
ÎN 4D
de Alexa Băcanu
spectacol de teatru

Cu: Raluca Mara, Oana Mardare, Valentin Oncu, Doru Taloș
Regia: Ovidiu Caița

30 ianuarie, ora 19:00
JUST PUSH PLAY
spectacol de improvizaţie

Cu: Dragoş Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Rob Pavicsits şi Matei Rotaru
Invitat special: Andrei Teleleu (trupa Freeze din București)

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!