A mânca este o formă de artă

Home $ Articole $ A mânca este o formă de artă

by | Feb 2, 2015 | Articole

Ori, cel puţin, ar fi bine să fie. Dacă a mânca ar fi o formă de artă, atunci (şi numai atunci) fiecare dintre noi ar fi un artist a cărui operă ar fi propriul organism. Sună şi arată bine, nu? Dacă da, să descoperim felul cum putem privi mâncatul ca pe o artă, în loc de o dietă.

Dacă am pomenit, în mod voit, cuvântul dietă, să stăruim puţin asupra lui, căci simt că deja unii dintre muşchii voştri s-au încordat la citirea lui. De ce muşchii voştri au intrat în stare de alertă când au dat de “dietă”? Deoarece mintea voastră îşi face de cap, adică în interiorul ei a declanşat o stare negativă vizavi de “dietă”, asta pentru că acest cuvânt a căpătat, pe nedrept, o conotaţie peiorativă. De ce pe nedrept? Fiindcă, de fapt, „dietă” nu înseamnă nimic altceva decât regim alimentar. Încă un cuvânt neplăcut: “regim”. Dar şi el înseamnă tot, până la urmă, stil de alimentaţie. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Deci, atât “dietă”, cât şi „regim”, nu presupune altceva decât felul fiecăruia de a mânca, de la ce, până la cât, când şi cum (poate chiar cu cine). Aşadar, resetaţi-vă semnificaţia celor două cuvinte şi daţi-le un refresh, daţi-le ce merită, şi anume toată consideraţia, atenţia şi preţuirea noastră.

Bun, acum că am lămurit acest aspect, esenţial, să trecem mai departe, de la dietă, regim şi stil de alimentaţie la a face din asta o artă, nu o tehnică. De multe ori, chiar de cele mai multe, a mânca înseamnă un proces greoi, anevoios şi complicat, din cauză că ni se pare că trebuie să facem nu ştiu, că nu trebuie să facem nu ştiu ce, citeşte eticheta, nu citi eticheta, află valorile nutriţionale, nu le afla, numără caloriile, ai grijă la grăsimi şi aş putea continua la nesfârşit, dar nu o fac, pentru că alta este ideea: mâncatul nu vine la pachet cu o serie de legi de neclintit pe care suntem obligaţi să le respectăm orbeşte, chiar prosteşte, mai ales împotriva voinţei şi a tuturor plăcerilor noastre.

Mâncatul ar trebui să fie opusul tuturor celor din paragraful de mai sus. Mâncatul ar trebui să fie o plăcere, o alintare a fiecărei celule din corpul nostru, o formă de artă. Cum putem să transformăm hrănirea din tortură, fizică şi mintală, în bucurie molipsitoare? Pentru început, făcând următoarele patru lucruri.

1. Alege alimente bune calitativ.
Asta înseamnă să ne facem cumpărăturile, în primul rând, din piaţă, nu din benzinărie, mall sau market. Apoi, odată ajunşi în piaţă, să stăm de vorbă cu oamenii despre alimentele pe care le cumpărăm de la ei, să aflăm povestea lor, să creăm o legătură între ei şi noi, căci astfel experienţa noastră devine una cu prezenţa şi plăcerea, iar în capul nostru se sădeşte ideea că ne hrănim doar cu cele mai bune produse, de la cei mai buni producători. Toate alimentele oferă o stare îmbucurătoare, de calitate bună, când sunt alese în mod conştient şi lucid, singura regulă fiind moderaţia.

2. Fii creativ când găteşti.
Este important să conştientizăm actul însuşi de a ne hrăni, încă dinainte de a o face, adică de atunci când începem să gătim. Indiferent de felul de mâncare pe care îl facem, de cât de pricepuţi (sau nu) suntem în bucătărie, trebuie să folosim bucurie, creativitate şi iubire, căci produsul care iese este hrana noastră, care ne dă energie, bună-dispoziţie şi, primordial, ne dă viaţă.

3. Fii recunoscător.
Recunoştinţa este o stare care te pregăteşte pentru mâncat, asimilare şi digestie. Fie că e vorba despre un colţ de pâine, un măr sau o porţie de foie gras, mulţumeşte. Mulţumeşte fermierului, divinităţii, universului, cui vrei, numai nutreşte un sentiment de gratitudine pentru binele făcut şi pentru binefacerea primită, pentru hrană.

4. Hrăneşte-te conştient.
Când ingerezi mâncare, bagi în tine nu numai alimente, ci şi vibraţii mintale şi emoţionale, de aceea este bine să mănânci prezent, acum şi aici, treaz, conştient. De cele mai multe ori, mâncăm aproape fără să ne dăm seama. Ce ne atenţionează că am terminat de mâncat este faptul că nu mai avem nimic pe farfurie (mâncatul prin înfulecare), că s-a terminat filmul (mâncatul prin vizionat) ori că am ajuns la destinaţie (mâncatul prin condusul maşinii). Ce trebuie să facem este să luăm o pauză, să ne dedicăm timp nouă înşine, să ne simţim bine, toate astea în timp ce mâncăm.

Începe cu astea patru lucruri şi o să ajungi mai departe decât crezi acum.

Poţi continua, ori pe unele dintre ele le poţi face în acelaşi timp, cu a te bucura de o masă la Samsara Foodhouse. Îţi propun să încerci întâi o “supă-cremă de spanac” – raw-vegană, apoi să savurezi un “năut cu mango” – specialitate vegană şi să închei triumfal cu un “hot chocolate ice cream” – desert raw-vegan.

Să faci din a mânca o formă de artă,
Larisa.

Samsara Foodhouse
Adresă: Stephan Ludwig Roth, 5
Website: http://samsara.ro/foodhouse/
Facebook: http://goo.gl/5bezMY
Pentru a întreba de sănătate: [email protected]

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!