Iubirea trece prin stomac, dacă mănânci afrodisiace.

Home $ Articole $ Iubirea trece prin stomac, dacă mănânci afrodisiace.

by | Feb 16, 2015 | Articole

Expresii precum “Make love, not war.”, “Love is the air.”, dar și sărbători ca “Valentine’s day” ori “Dragobete”, chiar dacă ne place, chiar dacă nu, au devenit, de-a lungul repetării lor excesive, clișee. Ăsta nu este (neapărat) un lucru rău, căci ce este, până la urmă, un clișeu? O formulă, o expresie, care a devenit banală, din cauza spunerii ei de mai multe ori. Și ce cuvânt, în afară de clișeu, se încadrează, mai mult sau mai puțin, în definiția asta? Adevărul. Adevărul este, la fel ca și clișeul, ceva spus, făcut, produs încă o dată, deci de mai multe ori. Punând semnul egal între adevăr și clișeu, fără vreo notă peiorativă sau negativă, rezultă că, în final, expresiile și sărbătorile de mai sus, da, sunt clișee, dar mai sunt și adevăruri.

E adevărat că e indicat “să faci dragoste, nu război”, să inhalezi în plămâni iubire, fiindcă „iubirea e în aer”, să sărbătorești „Ziua îndrăgostiților” și „Dragobetele”, dar, dincolo de faptul că toate astea sunt conforme cu adevărul, ele mai sunt și plăcute. Cine, oricât de cârcotaș, “hater” sau singur ar fi, nu jubilează la auzul, văzul, simțul iubirii? Acum că am stabilit că toată lumea se bucură din plin de iubire, exteriorizând-o, fie ea pentru o persoană, un animal, o activitate, un hobby, o piesă și orice altceva se poate iubi, să vorbim despre iubirea de mâncare și despre mâncarea ce deșteaptă din reverie iubirea.

Un amator de mâncăruri, care le preferă și știe să le aprecieze pe cele gustoase, este un gurmand. Din nou, acest cuvânt nu are nimic defavorabil în el. Dimpotrivă, iubirea de mâncare e ca iubirea de aproape. Dacă îți iubești aproapele, îți iubești și mediul înconjurător, deci organismele care trăiesc în el, dătătoare de mâncare. Și invers, dacă iubești ceea ce mănânci, iubești și persoanele cu care mănânci, căci, se poate spune și așa, a mânca este un act de iubire. De la sentimentul de dragoste pentru persoana căreia îi gătești sau cu care iei masa într-un restaurant, până la faptul de a iubi și admira natura, pentru bogăția de alimente pe care ți le oferă, totul este iubire.

Iubire este în (aproape) toate alimentele cu care ne hrănim. Unele dintre ele, însă, au mai multă iubire decât altele. Ele sunt afrodisiace, căci conțin anumite substanțe care stimulează funcțiile sexuale, sporesc impulsurile sexuale, conțin o formă de energie legată de impulsul vital sexual. Printre aceste produse, dătătoare de energie sexuală, se află fructul avocado. În afara faptului că este foarte hrănitor, datorită conținutului în cei 9 aminoacizi esențiali, avocado este afrodisiac. Aztecii credeau despre arborele de avocado că dă potență sexuală și energie. Are de două ori mai mult potasiu decât banana, ajutând astfel inima și dă vigoare. Vă recomand, din meniul restaurantului vegetarian, vegan și raw-vegan Samsara Foodhouse, să-ncercați capacitățile afrodisiace ale “supei-cremă de avocado”, produs raw-vegan. Din categoria legumelor și a zarzavaturilor, afrodisiacă este rucola. Întâlnită și sub denumirea de “voinicică” și “rocket” (înțelegeți de ce), proprietățile terapeutice îi conferă calități afrodisiace, având efect benefic asupra vaselor de sânge, cărora le crește permeabilitatea și flexibilitatea. Puteți savura gustul dulce-amărui, puțin piperat și asemănător nucii al rucolei comandând sortimentul de sushi vegan “maki cu rucola și caju”. În ceea ce privește fructele, migdala este afrodisiacă, fiind un simbol al fertilității și stimulând pasiunea atât a femeii, cât și a bărbatului. Migdala poate fi devosavurată în “paste cu sos de migdale” – produs vegetarian.

Desfătați-vă și delectați-vă cu iubire, hrăniți-vă cu afrodisiace, deci tot cu iubire,
Larisa.

Samsara Foodhouse
Adresă: Stephan Ludwig Roth, 5
Website: http://samsara.ro/foodhouse/
Facebook: http://goo.gl/5bezMY
Pentru a întreba de sănătate: [email protected]

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!