BCU. Amintiri din copilărie. Cornul, laptele și manelele

Home $ Articole $ Editorial $ BCU. Amintiri din copilărie. Cornul, laptele și manelele

by | Mar 23, 2015 | Editorial

Astăzi am făcut o vizită pe la BCU. La BCU poți cere online cărți la sală. În general, durează între 20 de minute și 2 ore să ți le aducă. La rezervare, are și un buton opțional: URGENT. Habar n-am ce efect are.  O dată l-am bifat, o dată nu l-am bifat, o dată am luat două cărți și l-am bifat doar la una dintre ele. Rezultatele au fost inconcluzive: tot timpul primeam cărțile la mult timp după ce uitasem de ele.  Astfel, azi am făcut o cerere la 19.30, cu 15 minute înainte de închidere. Rezultatul a fost că fix când ieșeam din sală am dat piept în piept cu hamalul de cărți. Vezi că se poate, BCU? Dacă ar fi cumva posibil să combin strategia asta cu călătoria în timp…

În alea 15 minute, am zburat cu gândul la copilărie. M-a lovit amintirea cu „cornul și laptele”. Când s-a introdus cornul și laptele în sistem eu eram foarte mic. Profesoarele ne vorbeau cu gesturi largi despre program, părinții menționau asta la cinele în familie, știrile vuiau. Aveam impresia că cornul și laptele sunt o chestie magică, habar n-aveam cum arată, eram pe cât de nedumeriți, pe atâta de nerăbdători să vedem ce sunt. În duminica de dinaintea primei livrări de corn + lapte, am visat gogoși gigantice de cicocolată scăldate în râuri de lapte. A doua zi, din coșul de marfă industrial s-au împărțit în toată clasa banale cornuri simple, cu sare și cutii de lapte degresat de 1.5%. Am fost dezamăgit, însă în timp m-am obișnuit. Privind în urmă, mi se pare o treabă ok. O fi fost o nenorocită de măsură populistă băgată urgent de Năstase în jurul alegerilor, dar la o adică nu-i o măsură rea. Cornul ăla era fucking bun.

Azi nici nu mai știu dacă e în vigoare programul. Pe net scrie că se vrea renunțarea la el, iar sursele zic că din 2010 a devenit „Cornul, laptele și mărul”. Păi, doamna Vasilescu, cei care se împotriveau acum chiar nu mai au nicio scuză să facă diaree pe el de program. Abandonarea programului s-ar face pe motiv că „se aruncă”, iar Ponta propune o direcționare a programului către cei care „chiar au nevoie”, deci cei mai săraci dintre copii. Și aici apar două probleme. În primul rând, să stabilești o grupă de „cei mai săraci” copii din clasă și le dai doar lor corn și lapte e cea mai bună metodă să-i faci să nu accepte cornul și laptele, sau măcar să crească exponențial stigmatul asupra lor. Apoi, eșecul parțial al campaniei are mai puțină legătură cu baza politică a sa, calitatea alimentelor sau nevoia copiilor de a mânca corn cu lapte în pauza mare, și mult mai multă legătură cu sociologia mâncatului de corn și lapte în România de după ‘90. Și aici o să vorbesc din amintiri.

În primară și generală, am trecut prin mai multe școli și clase și am fost martor la toate comportamentele asociate cornului și laptelui: mâncat pionieresc-unanim, refuz total al majorității, etc. Până la urmă, în câțiva ani, s-a nivelat totul și s-a ajuns la o situație foarte echilibrată, în care presiunea comportamentală dispăruse și toți mâncau măcar o dată corn și lapte, în funcție de când aveau chef sau le era foame (cam cum făcea cu sandwichul de acasă). Însă cea mai tare fază e: ca să se ajungă aici a fost nevoie de o fază tranzițională, în care cei care nu mâncau înainte de rușine să nu pară săraci au început să mănânce ironic, până când destul de mulți îl mâncau și a devenit ok. Asta mi se pare fenomenal și îmi amintește de altceva. De-a lungul întregului gimnaziu, am asistat la nenumărate miștouri ale colegilor despre manele, „incultură, cocalari și pițipoance”. Ia ghiciți ce muzică a bubuit la banchetul de-a opta, la trei noaptea, în extazul general, când toată lumea era destul de beată încât să nu mai conteze.

Șnur

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!