La finalul anului trecut am aflat despre competiţia Diageo Reserve World Class. Nu pentru că aş vrea să devin barman, ci pentru atracţia dezvoltată în ultimul timp pentru acest domeniu şi pentru a înţelege mai bine ce înseamnă dedicarea în domeniul bartending-ului.
Aristotelis Papadopoulous, un guru al bartendingului mondial, a fost invitat special în noiembrie la Cluj pentru a ţine o prezentare barmanilor interesaţi să participe la această competiţie. Mai multe despre experienta de atunci am scris aici.
Evenimentul a fost atunci unul de succes, mulți barmani din Cluj participând iar interesul pentru această competiție fiind destul de mare.
Orașul nostru se poate mândri cu o comunitate puternică a barmanilor, tot mai mulți profesioniști apărând în peisajul local și țintind către cel internațional. Acest detaliu a fost remarcat și de către cei de la Diageo, care au pregătit un nou workshop la Cluj, avându-l invitat pe David Rios, cel mai bun barman din lume în 2013 în cadrul competiției Diageo Reserve World Class. Evenimentul a avut loc săptămâna trecută la Charlie, barul pe care personal îl consider cel mai bun din Cluj, iar timp de câteva ore cei prezenți l-au putut urmări și asculta pe David oferind sfaturi pentru câștigarea unei astfel de compeții.


Trebuie să aibă în primul rând încredere în băutura lor. Să nu înceteze să viseze, să creadă în ei, să înveţe şi să exerseze în fiecare zi. Să se perfecţioneze! Nu câştigi o astfel de competiţie doar pentru un anumit lucru, ci pentru tot ce faci acolo. Dar, pe lângă asta, contează personalitatea şi modul cum îţi prezinţi băuturile avand atentie la fiecare detaliu.
David a fost prezent și la București, iar la ambele workshop-uri au participat ~120 de barmani din toată țara, rezultatul fiind unul îmbucurător, demonstrând faptul că lumea barmanilor profesioniști și a cocktailurilor este în plină dezvoltare, urmărind astfel trendul țărilor Europei de Vest.


Clujul are deja o lista importantă de barmani și localuri care investesc tot mai mult în această direcție. Aida Aishor, cel mai bun barman din România la Diageo Reserve World Class Competition 2014, s-a mutat recent la Joben, iar localuri precum Charlie, Jaxx, Tube sau Noa sunt în topul preferințelor pentru a descoperi ce înseamnă munca și talentul unui barman.


Succes!
Mai multe poze găsiţi aici.
Text & foto: Gabriel Aldea