Înainte de vacanță v-am promis să dau o raită prin cantinele studențești din Cluj, ca să-mi fac o idee despre fiecare și să v-o zic și vouă. Am început cu Agronomia.
Am mai fost în cantina asta de câteva ori anul trecut și am revenit ieri. Țin minte că am aflat de ea pentru că eram exasperat de improvizațiile culinare din cămin, de prețurile exorbitante ale restaurantelor și de diversele legende nasoale implicând cantina UBB Hașdeu. Când am auzit că are meniul zilei la 7 lei, am zburat imediat acolo și am fost destul de mulțumit. Asta era acum un an, că de atunci nu rețin multe.
Ce deosebește cantina Agronomia de celelalte cantine e chiar cuvântul „cantină”. Localul e, de fapt, un restaurant privat deținut de naiba știe cine, care se comportă exact ca un restaurant privat: n-o să vezi niciunde aviziere universitare, numere de ordine sau „reducere 20% pentru studenți UBB”, în afară de reducerea implicită practicată în prețuri. La aspect, localul nu prezintă defecte; e curățel, modern, și transmite un vibe de restaurant de nuntă de la începutul anilor 2000. Impresia e dublată de un mixer și două difuzoare mari din colț, care freamătă pop melodramatic și pare că abia așteaptă să transmită dedicații de la nașul mare pe fundal de Macarena.
Dar mai puțină vorbărie, mai multă bucătărie. Când am ajuns, era 18.50 și oferta cu meniul de 7 lei se epuizase, așa că am apelat la opțiunile obișnuite din meniu. Astea oricum sunt înfiorător de ieftine pentru un restaurant, încât te gândești că trebuie să aibă angajați importați din Orientul Mijlociu biciuiți în bucătărie. De exemplu, o porție de cartofi – prăjiți, wedges sau altcumva – la 2 lei; ciorbă, tot așa, 2-3 lei; din lista de „felul doi” găseai ciulamale și paste pe la 4-5-6 lei. Asta înseamnă că dacă nu ești pretențios, poți lejer să ieși cu două feluri la 7-8 lei. Spre comparație, la Mesele Vesele (odihnească-se-n pace) găseai o ciorbă la 5 lei, iar cu felul 1+2 nu scăpai mai ieftin de 14-15 lei, deci dublu.
Pentru felul unu, mi-am luat o ciorbă de pui à la grec care, pentru numele său, emulează cel mai bine criza grecescă: era mai util dacă mi-o servea cu pai în pahar de ouzo. Gustoasă, neuleioasă, dar era aproape total lichidă; abia dacă m-am împiedicat de câteva bucăți răzlețe de pui sau morcov care puteau la fel de bine să fie precipitatul rămas pe fundul paharului după vreo băutură impură. Ăsta e downside-ul prețului mic, dar pe de altă parte, ciorbe sărace în ingrediente am întâlnit cam în toate cantinele din Cluj. Parcă ciorba e acolo mai mult ca să te momească pentru felul doi, care de obicei e rezonabil. Acceptăm, deci, ciorba rahitică drept element inevitabil, și probabil compromisul prin care cantinele pot să facă altă parte a meniului gustoasă și să țină și prețurile jos. Am gâlgâit licoarea cu pâine și am trecut la felul doi.
Acesta a constat dintr-un papricaș de pui foarte delicios și păstos în același timp. Din păcate, am avut proasta inspirație să comand pe lângă și un sos de usturoi, – care n-avea nicio treabă cu papricașul – și o salată de varză cu roșii, care, la excepționalul preț de 1,5 lei, conținea fix două roșii. Când am băgat furculița în el și am gustat, am văzut că roșiile, săracele, mai erau și uscățive, iar salata era pur și simplu varză tocată; nu știu de ce am avut senzația că o să dau peste o salată suculentă, umedă și alinătoare a cerului gurii după papricaș. De acest rol s-a ocupat, totuși, paharul de Santal, care la primire era chiar mai plin decât în poză și care a costat unu virgulă cinci lei. Nu știu cât mai ține oferta asta, dar e ceva de zile mari. Mai arătați-mi un restaurant unde bei 250 ml de suc gen Santal sub 5 lei și îl cumpăr pe loc.
Degrab’ am gătat papricașul cel gustos și cremos, ajutându-mă cu furculița și colțunul de pâine ca un țăran fomist ce sunt și visând la lingura cu suprafață utilă, sustrasă de chelner. La final, lingând metaforic și aproape literal farfuria de plăcere, am mai băgat odată furculița-n varză, am mai înmuiat niște pită în mujdei și am clătit totul cu sucul cel miraculos, care a dispărut cum a apărut. Apoi i-am cerut chelnerului nota. Chelnerul, un tip nițel ursuz, dar amabil, mi-a adus-o, iar aceasta s-a dovedit a fi de 11 lei (dar cum ziceam, dacă mă limitam la strict, puteam ieși la 7 lei). Băiat perseverent și cetățean corect, am cerut și bonul. Mă așteptam să bombăne, dar a zis senin „Da, sigur” și l-a adus. Acuma, deduc că partea aceasta importantă, dar neglijată de noi, a tranzacțiilor, poate fi împlinită cu succes dacă o ajuți nițel acolo unde întârzie să miște. Ori asta, ori am față de inspector ANAF.
Per total, atmosfera a fost ok. Mâncarea bună, deși cu mici nazuri. Servirea, rapidă. Baia, curățică. Iar prețurile, să nu mai vorbim.
Avantaje
– fucking cheap
– la o stație de centru
– dacă nu-ți pasă de supă, mâncarea e faină
– deși ești student pârlit, te simți ca la restaurant
– deschisă seara
– fucking cheap
Dezavantaje
– dacă nu nimerești în intervalul de aur, stai pe tușă câteva ore
– dacă nu stai pe tușă, s-a epuizat meniul zilei
– joci la ruletă între mâncăruri foarte bune pentru prețul lor și mâncăruri mediocre pe măsura prețului lor
Final
Cantina Agronomia primește de la mine 4/5 furculițe.
Cantina Restaurant USAMV (Agronomia)
str. Moților, 74-76 (lângă căminul de fete USAMV)
Program: 12.00-15.30; 18.00-21.00
Citește aici ce a mai scris Șnur.
