De dimineață m-am găsit semi-înghețată și hotărâtă să conving întreaga populație a globului că nu-i o idee bună să faci toamna festivaluri în aer liber. Apoi am ațipit în bus, am adormit acasă, și, când m-am trezit, lumea era deja un loc mai bun. Soarele bătea în geam – probabil încă bate -, iar toată teoria mea despre meteorologia de festival s-a încheiat înainte să înceapă.
Așadar, Delahoya. Am auzit de el anul trecut, odată cu criticile aduse la finalul lui; m-am bucurat să văd acum că încă se ține, m-am bucurat și mai mult să văd că Boiler Events s-a implicat în organizare și îl readuce la viață. Deși asta a dus ușor la creșterea așteptărilor, am văzut cât de capabili sunt oamenii din echipă și grijile tindeau undeva spre zona de inexistență. Deci mi-am pus așteptările într-un balon cu heliu, am căutat repede un outfit fashion pentru un septembrie friguros cu care nu, nu am dovezi, mi-am luat șoferul și am plecat.
Am simţit că seara e altfel de când am trecut de poarta de acces. Scrutez câmpul şi aleg repede direcţia din dreapta, spre scena doi. Titus la pupitru, lumea în extraz, oriunde mă uit văd oameni zâmbind, îmbrăţişaţi sau cu vreun telefon în aer, care să le menţină amintirile – toţi ştiau că sunt şanse să uite ce au făcut. Mulţimea era deja imună la ploaie, nu mai rămăsese decât să te loveşti de bună dispoziţie peste tot. Bine… şi poate de vreun fost iubit.
Ce mi-a plăcut? Mi-a plăcut, cu siguranță, faptul că oamenii s-au distrat, chiar dacă un termometru cu mercur le-ar fi înghețat în mână. Mi-a plăcut Community Corner by Beard Brothers, unde am văzut live cum își imprimă bărboșii tricourile. Mi-a plăcut că n-au existat incidente, că a fost mâncare, chiar dacă o singură rulotă, și că, de data asta, au rămas la sistem de plată cash; ar fi fost o mare bătaie de cap orice altă variantă. A, și că, destul de surprinzător, Valea Gârbăului a fost aseară locul perfect să nu mă întâlnesc cu obișnuiții cunoscuți accidental. Da, atracțiile serii au fost Worakls și James Zabiela, însă chiar toți cei care au ajuns pe scenă au comunicat cu publicul și au făcut atmosferă. Headlinerii de la Noisia sunt prea dubstep/drum&bass pentru perioada asta din viața mea.
Ce nu mi-a plăcut? Iluminarea destul de slabă a perimetrului și evenimentul ținut mult prea în aer liber. Două corturi ridicate, cu aerisire, ar fi încălzit toți petrecăreții, iar asta ar fi ajutat și în caz de ploaie. Și exceptând cazul în care, pe termen lung, se urmărește fuzionarea celor două evenimente, nu mi s-a părut cea mai bună idee brandingul Electric Castle la fața locului. Înțeleg transferul de încredere de până acum, însă aseară Delahoya n-a avut identitate, iar conceptul împreună cu executarea lui mi-au dat puțin impresia că sunt la un promo party EC.
În rest, toate bune. Prima ediție Delahoya a fost în 1997, poate vă tentează să vedeți pe YouTube un rave de secol XX. Eu am dat un search pentru edițiile trecute să văd diferențe și să fac comparații, e cel puțin interesant să vezi cum s-a schimbat un eveniment odată cu transformarea culturii urbane. Acum așteptăm ediția următoare.
Poze găsiți aici.
