Începe Bienala de Arhitectură Transilvania

Home $ Cultural $ Expozitii $ Începe Bienala de Arhitectură Transilvania

by | Sep 20, 2015 | Expozitii, Știri Cluj

Arhitecții din Transilvania își dau întâlnire în această toamnă la Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2015. Evenimentul va avea loc între 3 și 19 octombrie, la Cluj-Napoca.

Scopul evenimentului este de a aduce arhitectura în atenția opiniei publice, de a promova excelența în arhitectură și de a forma publicul în spiritul valorilor arhitecturii. Tema aleasă pentru ediția din acest an, ”Memorie și comunicare” va fi abordată de arhitecți români şi străini recunoscuți pe plan internaţional în cadrul conferinței BATRA 2015.  Noutatea  Premiilor BATRA 2015 este secţiunea referitoare la arhitectura în mediul rural, introdusă ca şi categorie de concurs.

De asemenea, tot o premieră o reprezintă faptul că, în această ediție a Bienalei, nu vor fi premiaţi doar arhitecții, ci și beneficiarii lucrărilor de arhitectură (clienţi, persoane fizice, juridice sau institiţii publice) și jurnaliștii care scriu despre arhitectură. Astfel, una din categoriile speciale este premiul pentru beneficiarul ideal. Pentru această secțiune, arhitecții sunt rugați să nominalizeze beneficiarii cu care au avut o bună colaborare și să trimită o scurtă motivare pentru alegerea făcută. De asemenea, se acordă premiul pentru cel mai bun articol cu și despre arhitectură/arhitecți. Un eveniment important din cadrul BATRA 2015 este Ziua Arhitectului, care va fi sărbătorită pe 5 octombrie.

Juriul premiilor BATRA 2015 este format din arhitecți consacrați, din țară și străinătate: Constantin Gorcea (România; presedintele juriului), Rachel Armstrong (Marea Britanie), Lorenzo Cotti (Elveţia), Håkon Iversen (Norvegia), Golda János (Ungaria), Mirjana Lozanovska (Australia),François Meyer (Elveția) si Paola Rizzi (Italia).

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!