Programul lunii noiembrie la MiniReactor

Home $ Articole $ Programul lunii noiembrie la MiniReactor

by | Nov 3, 2015 | Articole

Programul lunii noiembrie la MiniReactor

Luna aceasta începem cu o premieră a Companiei Magic Puppet: Pinguinul colorat (07.11, de la ora 11.00 și 12.30), cu și de Florin Suciu-Buh și Silviu Ruști, un spectacol nonverval cu marionete în care îi  invață pe copii că a fi diferit nu e ceva greșit (recomandat copiilor 3+). Într-o zi, fetița penguin Lia devine brusc roz și e pusă la mare încercare când e tachinată de celalalte animăluțe din cauza noului aspect. Este oare culoarea mai presus decât prietenia?

În a doua săptămână a lui noiembrie, Magic Puppet şi Mini Reactor vă deschid porțile unei lumi unde orice este posibil, prin spectacolul Magie pentru oameni mari și mici, cu Florin Suciu Buh. Spectacolul este unul interactiv și destinat tuturor vârstelor. Magicianul nostru vă va citi gândurile, va îndoi linguri cu puterea minții și va face să dispară obiecte chiar în fața dumneavoastră.

Continuăm programul sâmbăta următoare cu două reprezentații consecutive ale spectacolului Companiei Improwise, Ridichea Uriașă (recmandat copiilor 3+), adaptare după o poveste populară rusească cu o intrigă simplă: moșul plantează o ridiche care crește până devine uriașă. Doar alături de cei dragi reușește să o scoată din pământ și să se bucure de rodul muncii în echipă. Vă invităm să urmăriți o poveste cu păpuși mari, pline de viață și voioșie. Bătrâneii noștri, Babușka și Dedușka, vă așteaptă cu mic cu mare pentru a vă transmite dragostea lor pentru natură.

În ultima sâmbătă a lunii, de la 11.00 și de la 12.30, ne întâlnim cu Cei trei Purceluși, un spectacol al Companiei AnimaArt (recomandat copiilor 3+) care folosește păpușa de tip ´bi-ba-boo´, păpușa care se introduce pe mână, pentru că este singura care poate reda acest joc vioi și plin de acțiune. Spectacolul e unul interactiv, care creează o legătură directă între actori și copii. Astfel, se naște o atmosferă specială, un adevărat spectacol cu ingredientele teatrului de păpuși: dinamism, umor, ritm alert, caractere bine conturate și o mânuire expresivă.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!