Reactor – program decembrie 2015

Home $ Articole $ Reactor – program decembrie 2015

by | Dec 4, 2015 | Articole

Reactor – program decembrie 2015

Înainte de vacanță, Reactorul face un ultim hei-rup pe anul acesta și pregătește un program cu evenimente care să se integreze cât mai bine în atmosfera agitată și entuziasmată a lui decembrie: concerte și spectacole care să satisfacă nevoia de a fi alături de prieteni, cu o băutură caldă, ascultând povești.

Primul din cele două concerte ale lunii, Unplugged Flashes, e susținut de Mihail, artist originar din Republica Moldova, și e ”un experiment de interferențe pop-rock și punk-blues, hoinărind de pe o străduță pe alta” – duminică, 6 decembrie. Fetele de la 3 O’Clock și prietenii lor îi așteaptă pe toți cei iubitori de cântece cu specific de sărbători în 17 decembrie, la Christmas Tingle – un concert în spiritul Crăciunului.

La capitolul teatru, se reiau cele două spectacole realizate anul acesta în cadrul proiectului Teen Spirit, dar și unul dintre primele produse de Reactor în 2014. Vineri, 11 decembrie, în Nu cred că o să îmi treacă vreodată, ne reamintim atmosfera complexă și intensă a vieții de liceu. Duminică, 13 decembrie, asistăm la modul în care patru personaje își creează și imaginează viața prin perspectiva filmelor preferate, în În 4D, iar vineri, 18 decembrie, încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu Beni, elevul popular, iubit, urât, admirat, invidiat, care a dispărut fără urmă, în Dispariția.

Luna se încheie cu multă voie bună și umor, cu două reprezentații ale spectacolului de improvizație Just Push Play, luni, 21 decembrie.

Reactor de creație și experiment încheie astfel un alt an bogat, plin de proiecte reușite, întâlniri cu prieteni vechi și noi, turnee, evenimente diverse și planuri pentru un an nou cel puțin la fel de bun.

Mulțumim tuturor celor care au făcut parte din reacție în 2015, sărbători fericite și ne vedem în 2016!

Duminică, 6 decembrie, ora 20.00
MIHAIL – UNPLUGGED FLASHES
Concert
Fiecare concert cu Mihail înseamnă un experiment de interferențe pop-rock și punk-blues, hoinărind de pe o străduță pe alta. O poveste în plină transformare, în care Mihail, pe spinarea unei libertăți artistice, spusă cu flashes and dust, împuternicește acel vibe indescriptibil specific scenei.
Nu îți rămâne decât să planezi cu el, după prima secundă.

Mihail Sandu este un tânăr artist de aproape 25 de ani, originar din Republica Moldova, născut în Rusia. Proiectul muzical, “Mihail”, e made in Cluj, un ingredient imediat perceptibil care răscumpără orice alienări. Piesele pop-rock, cu nuanțe subtile de punk-blues, îl situează deasupra previzibilului și surprind constant. Acum Mihail lucrează, alături de Sergiu Socaciu, la primul său album.

Vineri, 11 decembrie, ora 19.00
NU CRED CĂ O SĂ ÎMI TREACĂ VREODATĂ
Concept și dramaturgie: Raul Coldea și Petro Ionescu
Cu: Raul Coldea, Oana Mardare, Doru Taloș

Trei petreceri organizate de trei adolescenți încep în același timp și ajung să se suprapună, iar scena devine un spațiu al confesiunilor. Experiențele personale ale celor trei performeri sunt ficționalizate și creează împreună o dramaturgie a fragilității.

„Cine ne spune și nouă care e treaba cu noi? De ce nu știm ce urmează să facem? De ce nu contăm niciodată decât în nenorocita aia de bancă? De ce nu contăm decât pentru noi înșine în serile de vineri, când școala s-a terminat și tot tre’ să răspundem la tot felul de întrebări?”

O producție Reactor de creație și experiment

Joi, 17 decembrie, ora 20.00
3 O’CLOCK & FRIENDS – CHRISTMAS TINGLE
Concert
Voce: Nicole David, Andreea Alexievici, Lina Bacutayan
Voce bas: Ioan Popescu
Percuție: Radu Hațegan
Pian: Marius Muntean

O seară în care încercăm să regăsim, prin muzică, spiritul Crăciunului.

Vineri, 18 decembrie, ora 19.00
DISPARIȚIA
Regia: Leta Popescu
Text: Alexa Băcanu
Cu: Carin Bunea, Alexandra Caras, Cătălin Filip, Alina Mișoc, Endre Rácz, Timea Udvari

Pornind de la un eveniment concret, dispariția unui elev, spectacolul urmărește reacțiile, relațiile și modul de raportare la lume a cinci adolescenți aduși împreună de circumstanțe și nu de afinități.
Cine ar fi avut interesul să scape de Beni, cine l-a urât, cine l-a iubit și înspre cine arată indiciile…?
Răspunsul e mai complicat decât pare.

O producție Reactor în parteneriat cu Reciproca și Váróterem Projekt

Luni, 21 decembrie, ora 19.00 și 21.00
JUST PUSH PLAY
Spectacol de improvizație

Totul se construiește pe loc, fără regizor, fără scenariu.
Telecomanda e în mâna publicului.
So… JUST PUSH PLAY!
Cu: Dragoș Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Robert Pavicsits, Matei Rotaru

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!