Cinema, Stiri

Programul EducaTIFF se extinde pe parcursul anului școlar

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) și Asociația Victoria Film extind programul de educație cinematografică în perioada 28 ianuarie – 24 martie 2016.

“Participarea într-un număr atât de mare la edițiile EducaTIFF de până acum ne confirmă faptul că extinderea proiectului pe tot parcursul anului școlar este o necesitate. Tot mai multe unități de învățământ și-au manifestat interesul de a ne deveni parteneri, considerând activitățile noastre esențiale. La Săptămâna Filmului pentru Elevi au participat și școli din mediul rural și școli speciale, surpriza cea mai mare venind de la Școala pentru Deficienți de Auz. Au fost și filme la care mulți profesori nu au mai găsit locuri disponibile, întrebându-ne dacă pot veni “săptămâna viitoare”. Entuziasmul lor ne-a determinat să începem noua etapa EducaTIFF cât mai curând, chiar din ianuarie 2016.” Ramona Șărbu – Coordonator EducaTIFF

Accesul la proiecții se face pe baza unui bilet la preţ redus, în valoare de 5 RON. Pentru școlile speciale sau din afara municipiului Cluj-Napoca, se oferă un număr de 30 de locuri gratuite la fiecare film din program, pe bază de rezervări, în limita locurilor disponibile. Rezervările la proiecții se fac la adresa de email: [email protected] sau la nr de telefon: 0741 064 764.

PROGRAM:

Joi, 28 ianuarie
10:00 | UPS! AM PIERDUT ARCA (Germania, 2016, animație, recomandare vârstă 6+)
Vine inundația. Din fericire pentru Dave și fiul său Finny, doi nestriani neîndemânatici, tocmai se construiește o arcă pentru salvarea tutror animalelor. Dar se pare că nestrianii nu au voie să se îmbarce.

13:00 | USTUROI (România, 2014, comedie, recomandare vârstă 11+)
Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu fata unui clan bogat din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă.

Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj. Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

Joi, 4 februarie
10:00 | NORM DE LA POLUL NORD (SUA, 2016, animație, recomandare vârstă 6+)
Norm e un urs polar care e nevoit să lase în urmă căminul lui polar, însoțit de trei prieteni hârciogi, pentru a porni într-o călătorie plină de peripeții, care îl poartă până în îndepărtatul New York City. Ajuns acolo, Norm devine mascota unei corporații, însă află că e folosit într-o conspirație care pune în pericol ținutul lui natal.

13:00 | SAREA PĂMÂNTULUI (Franța, 2015, documentar, recomandare vârstă 15+)
Filmul este un documentar biografic, portretul lui Sebastião Salgado, cunoscutul fotograf brazilian, văzut prin ochii a două persoane: regizorul Juliano Ribeiro Salgado, fiul care încearcă să înţeleagă mai bine de ce tatăl său a stat mai mult plecat de-acasă, şi regizorul Wim Wenders, fotograf şi mare admirator al operelor lui Salgado Senior.

În ultimii 40 de ani, Sebastião Salgado a străbătut continentele în căutarea umanităţii în continuă schimbare. A fost martorul câtorva evenimente majore ale istoriei noastre recente: conflicte internaţionale, foamete şi exod. De data aceasta, el pleacă în descoperirea unor teritorii virgine, a unei faune şi flore sălbatice, şi a unor peisaje grandioase, ca parte a unui proiect fotografic tribut pentru frumuseţea planetei.

Joi, 25 februarie
10:00 | ALVIN ȘI VEVERIȚELE: MAREA AVENTURĂ (SUA, 2016, animație, recomandare vârstă 6+)
Alvin, Simon și Theodore interpretează greșit o serie de informații și ajung la concluzia că Dave are de gând să-i părăsească și să o ceară în căsătorie pe noua lui prietenă. Cei trei amici au la dispoziție numai trei zile să călătorească până la New York, să-l găsească pe Dave și să-l împiedice să se logodească.

13:00 | WHIPLASH (SUA, 2015, dramă, recomandare vârstă 15+)
Filmul spune povestea unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în basistul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Este pregătit să facă orice pentru asta, însă ciudatul şi excentricul său profesor îl înnebuneşte cu metodele sale extreme de predare. Începe astfel să îşi piardă încrederea în talentul său şi în sine însuşi…

Joi, 10 martie
10:00 | BĂIATUL ȘI BESTIA (Japonia, 2016, animație, recomandare vârstă 6+)
Un băiat din Tokyo-ul zilelelor noastre se trezește într-o altă dimensiune, în care devine ucenicul unui războinic cu aspect de urs. Un film minunat despre prietenia dintre un băiat şi o bestie fantastică.

13:00 | FAMILIA BELIER (Franța, 2015, comedie, recomandare vârstă 15+)
În familia Belier toți sunt surdo-muți în afară de Paula, care are 16 ani. Ea reprezintă legătura familiei cu lumea. Într-o zi, la sugestia profesorului de muzică, entuziasmat de calitățile vocale ale Paulei, ea începe să se pregătească pentru a participa la un concurs organizat de Radio France, însă familia ei nu este chiar încântată de această idee. Aflată între famile și îndeplinirea unui vis, Paula trebuie să ia o decizie. Și indiferent care va fi aceasta, viața ei nu va mai fi niciodată la fel.

Joi, 24 martie
10:00 | FURĂ STEAGUL, SALVEAZĂ LUNA (Spania, 2016, animație, recomandare vârstă 6+)
Mike Goldwing, un puști curajos de 12 ani, e fiu și nepot de astronauți NASA. Bunicul său, venerat pe vremuri, acum e uitat de toată lumea și trăiește izolat de familie după ce și-a ratat șansa de a participa la misiunea Apollo XI cu Neil Armstrong și Buzz Aldrin. Dar, când un miliardar excentric pune la cale un plan diabolic de a zbura pe Lună pentru a distruge steagul american pus acolo de echipajul de pe Apollo XI, Mike se îmbarcă clandestin într-o navetă spațială, pornind spre o aventură magnifică. Însoțit de bunicul său, dar și de Amy și Marty, cei mai buni prieteni ai săi, și de un cameleon isteț, Mike e hotărât să fure steagul, să salveze Luna, dar și să-și reunească familia.

13:00 | USTUROI (România, 2014, comedie, recomandare vârstă 11+)
Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu fata unui clan bogat din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă.

Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj. Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

sursa

ClujLife - Te scoate din casă

Instagram

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Thu 27

Maria – Regina Tuturor

1 January, 1970, 12:00 am - 28 June, 2019, 9:30 pm
Thu 27

Napoca Swing Festival 2019

21 June, 12:00 pm - 23 August, 11:00 pm
Thu 27

Expoziţia Absolvenţilor UAD 2019

22 June, 6:00 pm - 30 June, 6:00 pm
Thu 27

Women of Cluj

24 June, 4:00 pm - 1 July, 6:00 pm
Thu 27

Festina lente // expoziție foto Virgil Mleșniță

27 June, 12:00 am - 19 July, 12:00 am

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.