ClujShorts Trophy 2016 are loc în aprilie la Cinema Victoria

Home $ Cinema $ ClujShorts Trophy 2016 are loc în aprilie la Cinema Victoria

by | Mar 1, 2016 | Cinema, Știri Cluj

Decizia finală a fost luată: 54 din cele 181 de filme selectate vor concura pentru ClujShorts Trophy 2016. Lista completă poate fi accesată aici.

Juriului îi va reveni dificila sarcină de a desemna cele mai bune scurtmetraje din cele 54 aflate în competiția oficială. În 2016 juriul ClujShorts se va afla sub atenta coordonare a domnului Ioan Pop-Curșeu, președinte al juriului ClujShorts, distins lector și cercetător în domeniul literaturii și filmului. Alături de domnia sa vor juriza: Gabor Xantus, distins documentarist și academician în arta cinematografică, Sergiu Matei, cameraman și om de televiziune recunoscut pe plan internațional cu peste 40 premii aflate în palmares și, de anul acesta, Francisc Koos.

Alegerea nu a fost deloc una ușoară: „Toate cele 181 de filme se remarcă prin excelență cinematografică. Pentru competiție am fost nevoiți să săpăm și mai adânc. Am urmărit atenția la detaliu, felul de punere în practică a ideii și îndrăzneala de a transgresa convenționalul”, declară Rareș Stoica, directorul artistic ClujShorts.

Atât publicul cât și presa clujană joacă un rol extrem de important pentru ClujShorts. Prin urmare, toate cele 181 de filme vor concura pentru Premiul Publicului și Premiul Presei Clujene (Vasile Hotea-Fernezan președinte, Demostene Șofron, Cătălin Bogdan, Claudiu Pădurean, Oana Grigorescu, Ioan-Pavel Azap, Tiberiu Fărcaș). De asemenea, ca în fiecare an, Asociația Persona (producătorul și organizatorul ClujShorts) își rezervă dreptul de a acorda un premiu filmului care reușește să surprindă într-un mod original elementele centrale aflate la baza acesteia: devotamentul pentru sănătate, cultură și oameni.

Biletele și abonamentele au fost puse în vânzare la casieria Cinema Victoria.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!