Ghidul complet pentru tinerii care vor să studieze în străinătate

Home $ Articole $ Recomandări $ Ghidul complet pentru tinerii care vor să studieze în străinătate

by | Mar 17, 2016 | Recomandări

Ghidul complet care să te ajute să te pregătești pentru Târgul Internațional de Universități – RIUF #18.

Când și unde are loc?
RIUF- The Romanian International University Fair este cel mai mare eveniment educaţional din Sud-Estul Europei, aducând în acelaşi loc, de peste 12 ani, universităţi internaţionale şi tineri români interesaţi de oportunităţile de studiu din străinătate şi din ţară.

Anual, peste 22.000 de vizitatori vin la RIUF pentru a se informa despre oportunităţile educaţionale pe care le pot accesa în toată lumea şi peste 6.000 de români aleg să facă următorul pas în viitor studiind în străinătate, în urma conversaţiilor directe cu reprezentanţii oficiali ai universităţilor sau cu studenţi români care deja studiază peste hotare.

Pe 22 martie, RIUF revine în Cluj Napoca cu o nouă ediţie desfăşurată la Sala Polivalentă, unde vor fi prezente peste 65 de universităţi şi instituţii educaţionale de pe patru continente.

Participarea este gratuită?
Taxa de participare la eveniment este de doar 5 lei şi le permite vizitatorilor accesul în cadrul târgului, pe toată perioada de desfăşurare. În plus, aceştia pot participa şi la cele peste 12 prezentări organizate în parteneriat cu universităţile expozante. Aici, cei interesaţi de studiul în străinătate pot afla, printre altele, mai multe informaţii despre cele peste 6.000 de programe de studiu, despre cum pot obţine o bursă completă în Satele Unite ale Americii, despre sursele de finanţare pentru programele de licenţă şi masterat Germania, despre cum îşi pot pregăti un portofoliu performant-pe scurt, despre cum pot ajunge studenţi la o universitate de top în doar câţiva păşi strategici.

Cum te poți pregăti înainte de a participa la târg (înscriere, taxe, ce materiale ai nevoie etc)

Cei care doresc să participe la RIUF trebuie să urmeze câţiva păşi simpli:
•          să se înscrie pe site-ul evenimentului (riuf.ro) şi să salveze documentul PDF primit în e-mailul de confirmare;
•          să se înscrie la sesiunile de prezentări care se potrivesc nevoilor lor;
•          să consulte lista de expozanţi şi să aleagă universităţile cu care doresc să interacţioneze la eveniment;
•          să vină pe 22 martie la Sala Polivalentă cu documentul PDF primit în e-mailul de confirmare, în format fizic (printat);
•          să se pregătească pentru a plecă de la RIUF inspiraţi şi cu resursele necesare pentru a face următorii paşi pentru aplicare!

Ce vei găsi la târg?
RIUF este genul acela de eveniment unde cei interesaţi de studiul în România sau în străinătate pot afla, printre altele, informaţii complete şi corecte despre procesul de admitere, sursele de finanţare, viaţa în campus, programul de studiu. La această ediţie, vizitatorii vor găsi:
•          Universităţi din peste 12 ţări, printre care şi Marea Britanie, Olanda, Germania, SUA, Danemarca, Elveţia;
•          Peste 10 universităţi aflate în premieră în România şi în Cluj Napoca;
•          Informaţii legate de programul de studiu ales, procesul de admitere, surse de finanţare şi burse, direct de la reprezentanţii universităţilor;
•          Acces la peste 6.000 de programe de studiu (licenţă, masterat, MBA şi doctorat) în domenii precum marketing, management, business, economie şi finanţe, turism, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, drept, tehnologie & IT, arhitectură, arte şi design;
•          Studenţi români, plecaţi la studii în străinătate, care vor povesti ce înseamnă să fii student internaţional;
•          Workshop-uri şi seminarii despre studiul în străinătate. Cei interesaţi de un program de studiu în afara României pot participa, în ziua evenimentului, la 12 workshopuri şi sesiuni de discuţii cu reprezentanţii universităţilor internaţionale pentru a afla mai multe despre oportunităţile de angajare şi experienţele altor studenţi care au ales să studieze în străinătate.

Cele mai importante universități prezente la târg și țările unde poți ajunge să studiezi:
Peste 30 de universități din Marea Britanie vor fi prezente la RIUF în această primăvară.
La RIUF vor fi prezente nu mai puţin de 34 de universităţi din Marea Britanie, iar printre acestea se află şi universităţi aflate în top 100 la nivel mondial precum: University of Nottingham, University of Sheffield sau Birmingham University.

Coventry University, cea mai modernă universitate din Marea Britanie, potrivit Times Higher Education, va fi prezentă la RIUF, unde îi va premia pe vizitatorii târgului cu o excursie de două persoane în Coventry şi Londra. Mai multe detalii despre regulamentul concursului puteţi găsi aici.

Universităţi aflate în premieră în România.
Pe lângă universităţile din UK, vizitatorii pot interacţiona şi cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Olanda, Germania, SUA, Danemarca, Italia, Belgia, Elveţia, Franţa sau Arabia Saudită. Dintre acestea, 10 participă în premieră la un eveniment educaţional din România. Rotterdam Business School, University of Sheffield, Universität zu Köln şi Maastricht Graduate School of Governance sunt doar câteva dintre universităţile care vor ajunge pentru prima data în România pe 22 martie, la RIUF. 

Cele mai apreciate universităţi din România.
Participanţii care încă nu sunt decişi unde vor să înveţe mai departe pot interacţiona şi cu cele mai apreciate universităţi din România. Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Cluj Napoca vor fi prezente la eveniment, iar reprezentanţii lor vor putea răspunde la toate întrebările celor interesaţi. La acestea se adaugă şi singura facultate de antreprenoriat din Sud-Estul Europei – The Entrepreneurship Academy.

Costurile pentru a studia în străinătate – exemple pe țări, cele mai ieftine vs cele mai scumpe
Costurile de şcolarizare în străinătate diferă de la o ţară la alta. Dacă de exemplu în ţările nordice taxele de şcolarizare sunt zero, în ţări precum SUA, Olanda sau UK acestea pot atinge şi 75.000 USD. Totuşi, cei care se gândesc la un program de studiu în afara ţării trebuie să ţină cont de faptul că există burse şi surse de finanţare care le vor permite să acopere această taxă, despre care pot afla mai multe la RIUF.

De exemplu, în SUA, numai în anul academic trecut, studenţii au primit burse în valoare de 9 miliarde USD. Iar cei care doresc să studieze în Olanda sau Marea Britanie trebuie să ştie că pot primi un împrumut guvernamental care poate să acopere în totalitate taxa de şcolarizare, alături de burse care pot acoperi o parte din taxa de şcolarizare.

Vizitatorii RIUF Cluj Napoca pot afla pe 22 martie mai multe despre un fond de burse de 3.000.000 EUR pus la dispoziţie de universităţile din Germania, Marea Britanie şi Olanda prezente la eveniment, printre care şi:
•          Fond de burse de 1.500.000 € de la DAAD, pentru licentă, master şi doctorat;
•          100 de burse de £10.000 pentru studii de master la University of Sheffield;
•          Burse de până la £3.000 la University of Greenwich, University of Surrey şi Swansea University pentru rezultate peste 9 la examentul de Bacalaureat;
•          Burse de £10.000 la British Council IELTS Awards.

Cum poți lua legătura cu studenți care au studiat în alte țări si-ți pot oferi sfaturi.
Pe 22 martie, la RIUF Cluj Napoca vă veţi putea întâlni cu reprezentanţi de la peste 65 de universităţi şi instituţii educaţionale, iar pe lângă reprezentanţii oficiali ai universităţilor vor veni şi studenţi români, care studiază la aceste universităţi. Astfel, vizitatorii târgului pot interacţiona direct cu cei care sunt deja la studii în străinătate.

RIUF Cluj Napoca va avea loc pe 22 martie, la Sala Polivalentă, între orele 10:00 şi 17:00.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!