Lumină și locuri @ Muzeul de Artă

Home $ Cultural $ Expozitii $ Lumină și locuri @ Muzeul de Artă

by | Mar 30, 2016 | Expozitii

Lumină și locuri – expoziție aniversară Liviu Vlad
30 martie – 17 aprilie 2016

Parcursul biografic al domnului Liviu Vlad este marcat de trei direcții: profesiunea de medic chirurg, atracția pentru călătorii pe trasee culturale europene și pasiunea pentru artă. A practicat cu egală dăruire chirurgia și arta, alternând, în mâinile sale, pensula și bisturiul. Peregrin pasionat de istorie, a redat plastic locurile pe care le-a parcurs, revenind adeseori cu gândul și consemnând prin imagine locurile predilecte.

„O cercetare grafică ce îmbină eleganța semnului cu veridicitatea perspectivei, volumetria consistentă, într-un cuvânt, maniera vedutistă, îmbogățită cu o reală participare afectivă”. (Nicolae Sabău)

Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 30 martie – 17 aprilie 2016, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00, inaugurarea oficială urmând să aibă loc marți, 5 aprilie 2016, la ora 18,00, în sălile de expoziții temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului Liviu Vlad și a distinșilor săi invitați: Livia Drăgoi, Liviu Zăpârțan și Ovidiu Pecican. Din partea instituției, vor fi gazde domnii Lucian Nastasă–Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, și Florin Gherasim, muzeograf, artist vizual, curatorul expoziției.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!