Devenită o adevărată afacere tradițională de familie, prima ciocolaterie Leonidas a fost deschisă în Belgia, în anul 1913 chiar de cel al cărui nume îl poartă: Leonidas Kesdekides, un grec cu legături americane. Cu o apreciere internațională pentru calitatea ridicată a ciocolatei belgiene autentice, produsele francizei s-au așezat în rândul celor mai căutate plăceri vinovate.
Cacao 100% pură, numai ingrediente proaspete, procentaj zero de aditivi, coloranți sau îndulcitori – trei dintre caracteristicile praline care fac din micuțul magazin de pe strada Universității o mică bucățică de rai dulce. Ciocolateria Leonidas este prezentă în Cluj de puțin timp, astfel că am vrut să aflăm mai multe despre poziționare, impact, cum a fost primită până acum de către clujeni dar și idei de cadouri recomandate. Mai multe puteți descoperi în interviul de mai jos cu Irina Popica (Managing Partner Leonidas Cluj), cu un concurs dulce la final.
Bănuiesc ca ati facut o cercetare de piață pentru Cluj-Napoca în ceea ce privește acest segment de consum. Ce arată aceasta și care este comportamentul de consum al clujenilor când vorbim despre ciocolată?
Da, am studiat piata locala pe cel putin doua directii, mai bine de un an inainte de a deschide Ciocolateria Leonidas. Ne-am uitat in primul rand daca orasul este pregatit din punct de vedere financiar (ca potential) sa adopte acest brand, iar in al doilea rand am incercat sa aflam daca potentialii consumatori au deschidere pentru consumul de ciocolata de calitate si pentru a oferi un cadou constand intr-o eleganta cutie de praline.
Legat de primul aspect, este evident faptul ca orasul Cluj este un important centru economic si cultural in Transilvania, fiind in pe locul 2 in topul Forbes al celor mai bune orase pentru afaceri din Romania.
In privinta apetitului pentru ciocolata, s-a facut un studiu detaliat, care releva faptul ca 19% dintre cadourile oferite femeilor constau in ciocolata, 15% bijuterii, urmand apoi in top hainele si parfumurile. Acelasi studiu scoate in evidenta faptul ca 54% din femeile din Romania ii considera sic si moderni pe barbatii care ofera ciocolata in detrimentul florilor iar 44% din femeile din Romania se simt rasfate cand primesc ciocolata.
Cum este feedback-ul clujenilor până acum, la mai bine de trei luni de la deschidere?
Este un raspuns mai mult decat pozitiv: multi dintre clientii nostri cunosteau brandul Leonidas din tara (Bucuresti, Iasi, Brasov) sau din strainatate, avand in vedere ca exista in lume peste 1000 de ciocolaterii Leonidas (enumerand doar cateva orase: Bruxelles, Paris, Londra, Hamburg, Amsterdam, New York, Atena, Tokyo); toti ne-au primit cu caldura la Cluj, au apreciat eforturile noastre de a amenaja o ciocolaterie la standarde occidentale si de a oferi servicii si produse de calitate. Acelasi feedback l-am primit si din partea clientilor care nu cunosteau pralinele noastre dar sunt consumatori de ciocolata de calitate si fac diferente intre o pralina si o bomboana sau intre o ciocolaterie si o cofetarie. As mai aminti inca un segment de clienti: cei care la inceput nu erau cunoscatori de ciocolata belgiana si au incercat initial, putin neincrezatori, doar 1-2 praline Leonidas. Faptul ca au revenit in ciocolaterie si continua sa consume ciocolata si bauturile calde specifice pe baza de praline ne arata trendul pozitiv pe care se afla piata de ciocolata premium in acest moment.
Suntem atenti la toti clientii nostri si incercam prin atitudine si prin calitatea serviciilor sa le multumim pentru ca ne apreciaza si ne considera prietenii lor. Dorim sa simta ciocolateria Leonidas ca un loc special, unde revin oricand cu placere.
Chiar daca o spun foarte pe scurt, vreau neaparat sa evidentiez si feedbackul foarte bun primit din zona corporate, segment care este de asemenea foarte important pentru noi. Leonidas propune atat ciocolata belgiana pentru consum propriu cat si cadouri speciale, pentru oameni speciali.
Ciocolata Leonidas este produsă într-o singură fabrica din Bruxelles, și livrată apoi în toate magazinele din lume aflate sub franciză. Ce presupune întreg procesul prin care trece ciocolata până să ajungă pe rafturi?
Din nou o sa fac o paralela intre praline si flori, dar de data asta voi spune ca pralinele noastre sunt la fel de sensibile precum florile. Avand in vedere ingredientele care intra in compozitia lor (100% unt de cacao, crème din unt, crème ganache cu ciocolata si frisca sau pralinate clasice cu alune de padure) termenele de valabilitate la unele produse sunt de maxim 2-3 luni. Evident ca aici intervin proceduri si foarte multa rigurozitate daca vorbim despre timpul pe care o pralina il petrece “pe drum”, adica din momentul in care paraseste fabrica Leonidas din Belgia si pana in momentul in care ajunge sa fie savurata de clientii nostri. Pralinele trebuie pastrate la temperaturi constante (15-18 grade Celsius), de aceea transportul se face cu autovehicule care pot oferi conditii de temperatura controlata, iar pentru depozitarea si expunerea lor in ciocolaterie respectam de asemenea conditii speciale. In plus, modalitatile de prezentare si ambalare Leonidas (peste 40 de optiuni) sunt atent gandite pentru ca micile bijuterii care sunt pralinele Leonidas, sa poata fi savurate sau oferite in cele mai bune conditii.
Puține persoane au ocazia să viziteze o fabrică de ciocolată. Ne puteți spune care este rețeta tradițională Leonidas și cum se reușește crearea tuturor aromelor?
Nu este nici un secret faptul ca 65% din populatia Belgiei consuma regulat praline Leonidas, compania avand o traditie de peste 100 de ani, etc.
Fondatorul Leonidas Kestekides a lasat mostenire retetele traditionale ale pralinelor Leonidas, care continua sa incante si azi papilele gustative ale consumatorilor de ciocolata. Este un lucru extraordinar pentru noi sa putem oferi clientilor o experienta deosebita, anume sa fie siguri ca pralina Poesie, de pilda, pe care o cumpara in ciocolateria din Cluj, este idéntica ca gust si ingrediente cu cea pe care o gasesc la Brugges, Barcelona sau Roma.
Desi la Leonidas predomina retetele clasice, inventivitatea maestrului nostru chocolatier Claude Seneque este evidenta prin multitudinea de sortimente (peste 90 de tipuri de praline) in combinatii studiate de arome, cu denumiri de poveste sau rezonanta de epoca: Antoinette, Irresistible, Josephine, Lingot samd. O poveste aparte o are vestita Manon Café, prima pralina creata de Leonidas, care se produce si astazi dupa reteta neschimbata din anul 1913.
Brandul Leonidas s-a poziționat pe piață ca fiind unul premium. Însă pentru ca oamenii să nu vadă o simplă “ciocolată costisitoare”, este nevoie și de puțină educație de consum pe această nișă. Intenționați să aveți activități în acest sens? Cum sună obiectivele Leonidas Chocolate & Cafe Cluj?
Legat de educatia de consum autentic de ciocolata, tratam orice client care ne trece pragul cu foarte multa atentie, personalizat. Ne face placere sa oferim consultanta in ceea ce priveste ciocolata, beneficiile ei, sortimentatia si combinatiile posibile pentru cadouri. Explicam clientilor care sunt atuurile care diferentiaza Leonidas de alte marci de ciocolata de pe piata: traditia, ingredientele de calitate, prospetimea, placerea de a darui.
De exemplu, ca sa facem cunostinta clientilor noi cu calitatea Leonidas, oferim la fiecare cafea servita la Leonidas Chocolate&Café o pralina Leonidas.
Ca obiectiv pe termen scurt avem in vedere diversificarea gamei de produse: in curand va sosi la Cluj inghetata Leonidas, si vom completa oferta pentru cadouri cu sortimente de vinuri, dulceturi si siropuri speciale;
De asemenea intentionam sa participam la evenimente care sunt compatibile cu brandul nostru, din sfera culturala, sociala sau de business. Chiar daca am deschis doar de 3 luni am avut deja o participare la un eveniment de notorietate, Balul Operei 2016. Dorim sa sustinem efervescenta de evenimente a orasului, si cat mai multi clujeni (si un numai) sa se re-intalneasca cu pralinele Leonidas.
Pozitionarea brandului Leonidas pe piata din Romania este una in zona produselor de calitate, cu traditie, iar de curand putem spune ca am iesit de sub titulatura “produs de nisa” deoarece brandul este prezent la nivel national, in marile orase ale Romaniei. De asemenea, in fiecare an notam o crestere a consumului autentic de ciocolata, lucru care confirma la dezvoltarea pietei pe acest segment.
Produsele pe care le găsim odată ce ajungem pe Universității nr. 2 sunt cadouri – chiar declarații – potrivite pentru orice ocazie, iar opțiuni există de la numărul pralinelor până la tipul ambalajului folosit. Cum se pot personaliza ofertele și care sunt recomandările principale?
Tinand cont de consumul autentic de ciocolata (pentru consum propriu) care reprezinta 30-40% din volumul vanzarilor, restul fiind cumparaturi pentru cadou, o parte importanta a muncii noaste este consilierea de produs, astfel incat fiecare client sa plece din ciocolaterie cu cadoul cel mai potrivit sau cutia de ciocolata preferata.
Putem personaliza cadourile Leonidas in functie de destinatar, exista oferte atat pentru copii (figurine, creioane de ciocolata sau cutii cu personaje Disney etc) cat si pentru domnisoare sau doamne (cutii metalice Art Nouveau sau cutii Bijoux din matase naturala). De asemenea exista si modalitati de prezentare clasice, in cutii sobre, de culoare inchisa, sau o gama variata de pachete cadou pentru zona corporate (aranjamente elegante in cosuri de piele).
Toate cutiile noastre, incepand de la clasicele Ballotin-uri si pana la cutiile elegante de cadou, sunt asortate si impachetate manual in ciocolaterie, consilierii nostri acordand atentie si celui mai mic detaliu. Astfel, suntem mandri sa oferim clientilor nostri bucuria unor momente speciale atunci cand deschid si savureaza o cutie de praline Leonidas.
Acordam o atentie speciala perioadelor de sarbatori, prin produse si ambalaje deosebite, disponibile in editie limitata: figurine specifice, inimioare de 8 Martie sau produse de sarbatori pentru perioada Craciunului.
Pentru Paste de exemplu vom avea o colectie irezistibila de oua de ciocolata umplute cu creme Leonidas, figurine de sezon si, ca o surpriza, aducem in premiera la Cluj un ou gigant de 8kg de ciocolata Leonidas, pe care il vom darui intr-o campanie campanie speciala de sarbatori.
#Concurs
Descoperă catalogul și spune-ne în câteva cuvinte [printr-un comentariu mai jos] care este pralina Leonidas care îți vorbește despre primăvară și de ce, iar noi te vom premia cu un Ballotin de 375g, cu 24 de praline Leonidas.
Camelia Briscan este câştigătoarea concursului. Felicitări!