Escapade pe două roți în Cluj și împrejurimi

Home $ Ieși din oraș $ Escapade pe două roți în Cluj și împrejurimi

Articolul a fost actualizat în august 2023.

Cred că una dintre cele mai faine activități de “escape” este pedalatul unei biciclete în timp ce vezi cu ușurare cum lași orașul în spatele tău și tu te îndrepți spre natură. Este, de asemenea, și una dintre activitățile alea care îți cer puțin timp liber și exercițiu, mai ales exercițiu fizic, însă cu pași mici dobândești o experiență de care ajungi să fii mândru, pentru ca mai apoi să te trezești investind într-o pasiune care nu îți mai dă pace.

Iar cum centrul orașului nu-i o opțiune bună dacă vrei să te plimbi pentru puțină relaxare cu bicicleta, am căutat noi câteva trasee informative și locuri ce-ți dezvăluie Clujul și împrejurimile sale, de care te poți bucura pe două roți.

Dacă ești la beginner level, îți recomand pentru început să-ți faci un obicei din a te plimba pe malul Someșului, pe Valea Gârbăului, prin Făget sau chiar Pădurea Hoia-Baciu. Nu numai că vei vedea un colțișor din oraș într-o altă perspectivă, mai prietenoasă, dar sunt și zone mai liniștite. Cât despre Valea Gârbăului, poate îți revin și niște amintiri, dacă cumva ai trăit Delahoya sau Peninsula acolo. Cu traficul e puțin mai greu până când depăsești zonele aglomerate, însă apoi vei vedea că a meritat efortul.

 

Acum, idei pentru cei puțin mai experimentați. Un traseu destul de uşor are ~30 km lungime, cu plecare din centrul localităţii Luna de Sus, la 14 km vest de Cluj-Napoca. După aproape 4 km pe autostrada A3, intri în pădure unde partener devine un drum forestier aflat în stare foarte bună. Traseul e detaliat aici, însă dat fiind faptul că nu sunt izvoare, rezerva de apă trebuie să fie bine pusă la punct, iar la fel de important de menționat e faptul că pe ploaie drumul devine mai greu accesibil.

Un alt traseu, de care vor fi încântați mai ales iubitorii Electric Castle, are ca destinație chiar Castelul Banffy. Mai exact, traseul implică Cluj – Sic – Bonţida – Răscruci – Cluj și are 80 de km. Poți să te bucuri de Castelul Kemeny din Jucu de Sus, Stufărişul de la Sic, Castelul Bánffy de la Bonţida, Castelul Bánffy de la Răscruci și tot ce vei mai întâlni pe traseu.

 

La fel de apreciat este traseul Cluj – Gârbău – Aghireş Fabrici – Laguna Albastră – Gârbău – Gilău – Cluj, 97 de km. În zonă chiar s-a organizat unul dintre cele mai frumoase şi populare maratoane mtb din România, Maratonul Gilăului. Poți vedea Muzeul Bivolului din Mera, Biserica Reformată (1241) din Viştea, Conacul Laszay (1791) din Gârbău, Cariera de piatră şi atelierele unde s-au cioplit decoraţiuni din marmură pentru Biserica Neagră din Braşov sau Palatul Parlamentului, Castelul Bocskai (1572, astăzi în ruine) din Aghireş.

 

Pentru pasionați, urmează Cluj – Făget – Cheile Turzii – Petreştii de Jos  – Luna de Sus – Cluj, de aproximativ 100 de km. Bucură-te de trovanţii din Făget (formaţiuni rotunde de rocă, de mari dimensiuni – răspândiţi pe tot Dealul Feleacului), Cheile Turenilor, Cheile Turzii, Cetatea Liteni. Mai ales de Cheile Turzii.

 

Împrejurimile Clujului sunt cu adevărat superbe, nu degeaba se organizează competiții importante pentru împătimiți. Însă cel mai important lucru, pe lângă determinare și exercițiu, este să dispui de o bicicletă bună, care să te ajute și să îți ușureze parcurgerea traseului.

Eu am intrat pe sportaddict.ro out of curiosity, și m-a compleșit puțin ce am găsit. Nenumărate modele, culori, dimensiuni, features, în funcție de activitatea dedicată pe care o dorești și în funcție de buget. Ai MTB Suspension, BMX, MTB, Dirt, Cursiere saaau biciclete de oraș. Site-ul ăsta e mină de aur pentru dependenții de acest tip de activitate.

Voi sunteți împătimiți ai acestor sporturi? Ce locuri recomandați din Cluj pentru asta?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!