Someș Posibil – expoziție de arhitectură

Home $ Cultural $ Expozitii $ Someș Posibil – expoziție de arhitectură

by | Jun 7, 2016 | Expozitii

Joi, 9 iunie 2016, la ora 19:00 vernisăm în ceainăria librăriei Cărturești o expoziție ce imaginează un viitor al Clujului reîntors cu fața spre Someș.

Expoziția Someș Posibil este rezultatul colaborării dintre Someș Delivery și Atelierul de Proiectare al anului III din Facultatea de Arhitectură și Urbanism care a avut ca temă de proiectare „Ansamblu de locuințe accesibile”, cu amplasare pe malul Someșului. Someș Delivery și-a propus să dea un plus de vizibilitate acestor proiecte prin interediul unei expoziții realizate în parteneriat cu librăria Cărturești.

Expoziția prezintă 10 viziuni diferite despre relația dintre mediul construit și malurile râului. Proiectele expuse sunt realizate de: Alexandru Blănaru, Andreea Năstase, Răzvan Cristea, Dragoș Butuc, Victor Friptuleac Lavinia Cociubei, Andreea Mureșanu, Diana Verdeș, Luisa Maria Azamfirei, Paul-Daniel Crișan, Tamas Roth, András Márton, Zoltán Bálint, Monica Mitrea, Raul Șopterean, Victor Ștefan, Anamaria Șovre.

Cele mai bune proiecte vor fi premiate în cadrul vernisajului de un juriu format din: prof.dr.arh. Dana Vais (F.A.U.), arhitect Benjamin Kohl (Planwerk), arhitect Ana Felvinczi (Someș Delivery) – președintele juriului, graphic designer Vlad Sulea (Someș Delivery). Premiile sunt oferite de Rembrandt Art Centre, librăria Cărturești și revista Arhitectura, iar lucrările expuse sunt tipărite de Media Young.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!