Trandafirul Nimicului @ Muzeul de Artă

Home $ Cultural $ Expozitii $ Trandafirul Nimicului @ Muzeul de Artă

by | Sep 29, 2016 | Expozitii

Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 29 septembrie – 16 octombrie 2016, expoziţia personală a artistului Belu-Simion Făinaru. În cadrul acestui eveniment va fi prezentat un corpus nou de lucrări ale artistului (o selecție de imagini din arhiva personală, proiecții video, desene și instalații), multe dintre ele gândite pentru spațiul specific al Muzeului de Artă Cluj-Napoca. Artistul conceptualizează teme precum libertatea de expresie, tradiția, războiul sau familia şi le suprapune funcţionării zilnice a muzeului, pentru ca apoi să le ducă mai departe într-o zonă rarefiată care ţine de percepţie şi intuiţie. În expoziție vor figura, de asemenea, și lucrări ale unor artişti musulmani care au participat la Bienala Mediteraneană de Artă Contemporană, eveniment pe care Făinaru îl organizează din anul 2010.

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 29 septembrie 2016, ora 18, în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența artistului Belu-Simion FĂINARU și a curatorului expoziției, Anca Verona Mihuleț.

trandafirul-nimicului

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!