Nocturna Bibliotecilor

Home $ Cultural $ Carte $ Nocturna Bibliotecilor

by | Sep 30, 2016 | Carte

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, vă invită sâmbătă, 1 octombrie 2016, între orele 18.00 – 24.00, la „Nocturna Bibliotecilor”, ediţia a şaptea, eveniment care va avea loc la sediul central al bibliotecii, situat pe Calea Dorobanţilor, nr. 104.

Evenimentul naţional organizat sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în parteneriat cu Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM) se desfăşoară, anul acesta, sub sloganul ,,Cărţi care inspiră. Povestea de dincolo de cuvinte”.

Publicul iubitor de cultură este aşteptat în fascinanta lume a cărţii îmbinată în mod inedit cu moda, muzica, teatrul pentru copii, poezia, filmul, jocul, îndemânarea şi creativitatea, „Nocturna Bibliotecilor” mai aducând cu sine înscrieri gratuite, cărţi în dar, precum şi bibliotecari care vă vor îndruma paşii în redescoperirea bibliotecii.

noctura-bibliotecilor

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!