Cluj-Napoca a găzduit săptămâna trecută cea de-a 11-a editie a primului festival internațional cu tematică LGBTQ+ din România. Timp de șapte zile, organizatorii SFG ne-au prăgatit numeroase proiecții de film, sesiuni de Q&A cu regizorii acestora, ateliere, dezbateri și evenimente sociale, în locații de peste tot din Cluj, precum Urania Palace, Cinema Victoria, Cinema Mărăști sau The Shelter.
Într-o atmosferă colorată și destinsă, într-o comunitate din ce în ce mai puternică, am avut ocazia să mă pun la curent cu ceea ce înseamnă viața de zi cu zi a unui cuplu format din persoane de același sex, cu conflictele pe care aceștia le întâlnesc la fiecare pas și cu soluțiile tuturor acestor neplăceri. Am văzut îndeaproape optimismul cu care această comunitate privește spre viitor, un viitor care sună din ce în ce mai promițător în această toamnă, care se anunță a fi una cu impact istoric pentru drepturile omului din România. Era și cazul, nu-i așa? Chiar dacă România mai are de lucrat în domeniul acceptării diferențelor dintre oameni, ne putem bucura că MĂCAR Clujul s-a îmbracat timp de o săptămâna în culorile curcubeului.
Prima zi ne-a adus la Urania Palace, iar odată cu deschiderea oficială, am avut parte de câteva surprize: proiecția celui mai bun scurtmetraj al anului 2016, « How to be alone » + un Q&A cu regizorul acestuia, Erez Eisentein, care a venit special din Israel pentru SFG 2016. Cu ocazia acestei întâlniri, am reușit să aflăm câte ceva despre viziunea și intențiile din spatele acestui scurt metrajului, care ecranizează povestea eșuată de dragoste a unei femei și încercarea sa de după despărțire de a-și trăi viața singură, urmând deviza « nu ai nevoie de nimeni daca te iubești pe tine îndeajuns de mult ».
Erez: Am vrut ca pentru acest rol sa gasesc o femeie, și m-am gândit că dacă tot voi alege o persoană de sex feminin, ar putea la fel de bine sa fie o lezbiană.
Public: Am văzut multe filme cu tematică lgbt, însă deobicei când acestea implicau o lezbiana, fata era în stadiul descoperirii propriei sexualități. Pentru filmul tău, ai ales o femeie mai matură. A fost ușor să găsești o persoană dispusă să exploreze această latură din viața ei ?
Erez: Nu cred că actrița mea s-a simțit exploatată. Unul dintre multele lucruri pe care le-am avut în minte pentru film a fost o relație între două lezbiene; dar nu am privit niciodată această relație ca pe o problemă. Ceea ce vad eu este o relație între doi oameni; pentru mine nu există nici o diferență, deci putea fi vorba despre o relație între două femei, doi bărbați, o femeie și un bărbat… o relație este o relație.
Public: Am observat că ai ales ca pe fundalul filmului să se auda o voce de bărbat care să ghideze fiecare mișcare a femeii. Care este motivul pentru care ai făcut această alegere, luând în considerare faptul că filmul era bazat strict pe relatia dintre doua femei ?
Erez: Asta fost mai degrabă o alegere practică. Având pe scena doar femei, nu am vrut sa creez o confuzie cu vocea ; să se creadă că este a uneia dintre actrite. Un alt motiv a fost acela că filmul s-a bazat pe un short-story scris de o femeie din Israel. Ea mi-a oferit libertatea de a modifica povestea pentru a-mi ușura munca, iar eu alegând doar femei pentru ecranizare, a trebuit să iau alegerea potrivită. Am lăsat totuși loc de interpretare : vocea de pe fundal poate fi percepuă ca vocea interioară a personajului principal sau poate chiar ca a unei figuri paterne, care vrea ceea ce crede el că este cel mai bine pentru fiica lui. Când lucram la script, aveam cumva în minte ideea că personajul principal din film poți fi chiar tu și că eșecul din relația acestia ți se poate întampla și ție, oricui. Mi s-a spus că nu pot scrie o poveste care să i se potrivească oricui, având în prim-plan un cuplu de lezbiene, însă profesoarea mea mi-a venit în apărare și a spus că povestea mea nu vrea sa explice ceea ce înseamnă « a fi lezbiană », ea vrea sa pună prblematica despărțirii, o problemă prin care trecem cu toții, oricare ar fi înclinația noastră, sexul nostru. Până la urmă am ajuns la concluzia că voi fi criticat si dacă voi alege pentru filmul meu acest tip de relație, și dacă nu, deci am ales să iau decizia asta oricum.
Așadar, sesiunea de întrebări s-a încheiat cu o concluzie concretă, rațională: love is love, and love hurts sometimes.
După sesiunea de Q&A, fetele de la ACTEDO ne-au pregatit un workshop despre drepturile omului și ne-au pus la curent în special cu drepturile persoanelor LGBTQ+, în România. Am aflat unde ne situăm ca țară, ca procent de acceptibilitate a comunității #lgbt (22%, nici foarte rău, nici foarte bine) și am încercat ca împreună să găsim potențiale soluții pentru fiecare obstacol.
Cea de-a doua seară a pus accentul mai degrabă pe o discuție deschisă, cu tema “Religie, secularism și drepturi LGBTQ+”. Cu toții știm că între comunitatea LGBT și unele comunități religioase a existat dintotdeauna o neînțelegere dusă uneori până la extrem. Marți, în seara de 15 noiembrie, asociatia ASUR , împreună cu asociația AUR , au organizat un workshop pe această temă, condus de umanistul Ariel Pontes.
Persoanele din public au fost puse la încercare cu una dintre cele mai cunoscute « trolley problems », pentru a testa o problemă etică imaginară care îl îndeamnă pe individ să ia alegerea cea buna : ei fie pot lăsa un tren să lovească cinci oameni, fie pot schimba traiectoria acestuia, cu consecința de a lovi doar unul. Problema a adus în discuție o mulțime de alte aspecte ale moralității, cum ar fi: putem vedea oamenii ca pe niște simple victime, niște obiecte ? Daca am schimba traiectoria trenului, nu ar însemna că unele dintre potențialele victime ar deveni părtașe? Sunt acestea singurele opțiuni?
Această discuție a dat startul dezbaterii din punct de vedere secular, insistând pe faptul că desi nu fac rău nimănui, persoanele LGBTQ+ primesc multă nedreptate în schimb, nu doar pe plan personal, ci și pe plan legislativ (recunoașterea drepturilor). Discuția a devenit mai apoi puțin mai aprinsă și au fost dezbătute problematici precum modul gresit în care persoanele seculare încearcă să găsească un adevăr universal pentru fiecare situație sau cum aceștia se simt inconfortabil în prezența persoanelor LGBTQ+, doar din pricina înclinării lor sexuale.
Subiectul a fost mai apoi discutat din punct de vedere religios, unde au fost analizate versete din biblie PRO sau CONTRA homosexualității. A intrat în discuție și problematica « Este ceva natural să te naști homosexual? », iar concluzia, dupa ce majoritatea oamenilor din public au aprobat, a fost un puternic și răspicat « DA ».
Fiecare persoana are propriul ei set de reguli morale care nu trebuie să ducă decât la bine ; iar ceea ce conteaza este respectul față de cel de lângă noi, și adesea, COMPASIUNEA.
Miercuri, cea de-a treia seară, a început cu un workshop pe tema « HIV de la AZT la PrEP » și s-a terminat cu o sesiune de 11 scurtmetraje, cu o scurta pauză, în care am avut o altă sesiune de Q&A cu regizorul scurtmetrajului « Handsome Girl ».
În parteneriat cu asociația ARAS, SFG ne-a prezentat ultimele noutăți în materie de progres anti HIV. Pe o notă de optimism colorată am aflat că acum se poate trăi o viață lungă și sănătoasă, chiar și cu HIV. Apariția pastilei PrEP promite să aibă o eficiență de 98% în cazul în care este administrată înainte cu o zi de contactul sexual și cu două zile după (sau zilnic, în felul în care este administrată o pastilă contraceptivă). Un alt tratament promițător este acela cu AZT, tratament care poate reduce prezența virusului în corp în așa măsura încât va deveni neidentificabil la urmatoarea testare, ceea ce inseamnă că va fi seronegativ, aka s.ă.n.ă.t.o.s. Vești bune și optimiste, însă nu uitați să vă testați periodic !
Seara de miercuri a fost lungă, iar după încheierea sesiunii de scurtmetraje, toți cei din public au putut să se bucure de veștile bune până dimineața următoare, în Delirio.
Cea de-a patra seară a fost dedicată exlusiv scurtmetrajelor și documentarelor care au intrat in competitia Festivalului Internațional de Film SFG, așa că la Urania am putut vedea « Bearded Ladies » și « Under the Skin », iar în restul locațiilor au rulat filme precum « Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva », « MAJOR ! » sau « In the mirror ».
Pentru cei pasionați de artă, joi seara « The Box » a pus în scenă piesa de teatru « Pena ».
Începând cu seara de vineri, weekend-ul a fost încărcat cu proiecții de filme, documentare și workshop-uri, cum ar fi « Tu cum iti alegi partenerii- discutie despre o viata sexuala sănătoasă » și « Homoistorii »,dar am avut parte si de cateva evenimente puțin mai speciale, ca și spectacolul de teatru de la Fabrica de Pensule « Ea e baiat bun » și de seara de slam poetry, cu actrita Diana Nedescu, care a interpretat « Eu nu sunt gay. Sunt o gaysa ».
Așadar, cu mintea mai cultivată, cu subconștientul plin de secvențe din nenumaratele proiecții și cu aura colorată în culorile curcubeului, am încheiat cea de 11-a ediție a Festivalului Internațional « Serile Filmului Gay » din Cluj Napoca. Ne bucurăm de o comunitate optimistă și veselă, ambițioasă, perseverentă, și așteptăm cu nerăbdare următoarele surprize ( just keep an eye on it).
credit foto: Ioana Trifu, Jessica Brenda, Ruxandra Crișan
