Noaptea Porților Deschise @ Teatru Național Cluj

Home $ Articole $ Noaptea Porților Deschise @ Teatru Național Cluj

by | Nov 27, 2016 | Articole

NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE din acest an se va desfășura în data de 10 decembrie 2016. Ca de fiecare dată, INTRAREA este LIBERĂ, în limita locurilor disponibile.

Evenimentul se va desfășura între orele 18:00 și 01:00, atât pe scena mare, cât și în Studio „Euphorion” și în foaierele teatrului.

npd

SALA MARE

18:00-19:40
CURS DE INIȚIERE ÎN TANGO ARGENTINIAN
susținut de Ștefan Perșe și Roxana Iovănesc

Compania de Tango Cluj activează din septembrie 2011, organizând cursuri și evenimente de tango argentinian, cele mai importante fiind programele de StartUP Tango Weekend, Tabăra de Tango Transilvania Tango Experience și Festivalul internațional Tango Cazino.

Ștefan Perșe și Roxana Iovănesc sunt doi dansatori natural simpatici, constant curioși și entuziaști, care reprezintă școala de tango argentinian, Compania de tango Cluj. Au început să practice acest dans în aceeași perioadă urmând să crească împreună ca și dansatori și ulterior ca și instructori. Ștefan este o persoană creativă, îmbinând în carieră sa arhitectura și designul grafic. Timpul liber și-l dedică în mare parte tango-ului, desenului de mână și artei de a crea mici sculpturi și obiecte din sârmă de cupru. Roxana dansează tango argentinian de trei ani. Consideră ca acest dans este despre expunere, despre atenție si observare, despre comunicare și relaționare, dar mai ales despre redescoperirea constantă de sine, oferind o paletă largă de interacțiuni – de la aspecte simple de socializare până la apariții scenice spectaculoase.

Se recomandă ca participanții să vină cu îmbrăcăminte lejeră și încălțăminte de schimb.

19:50-20:10
STEP
DEMONSTRAȚIE cu participanții la atelierul susținut de Adrian Strâmtu

În cadrul acestui workshop veţi putea învăţa primii paşi de bază ai acestui stil de dans. Mai mult de atât, o să vorbim despre originile tap dance-ului, evoluţia sa, despre marii dansatori de step din lume şi cât de grozavă poate fi această formă de artă. Chiar dacă în Romania acest dans nu este atât de exploatat ca în alte ţări, pot spune că de aproximativ nouă ani urmăresc îndeaproape acest ,,fenomen” artistic, şi că o foarte mare parte din energia şi atenţia mea a fost îndreptată în această direcţie.

Stepul a devenit popular în America în primul rând datorită spectacolelor de pe Broadway. Deşi tap dance-ul este un simplu stil de dans, aparent uşor de practicat, necesită foarte multe ore de studiu individual şi nu doar prezenţă fizică, ci şi implicare spirituală şi emoţională.

Acest workshop va fi informativ, entertaining, molipsitor.

Numele meu este Adrian Strâmtu, am 27 de ani, sunt actor si sunt foarte pasionat de step şi asta am de gând să fac toată viaţa.

INFORMAȚIE IMPORTANTĂ:
Atelierul se va desfășura într-o sală din clădirea Teatrului Național Cluj-Napoca, în data de 10 decembrie, și este deschis persoanelor de peste 18 ani. Participarea se face în limita locurilor disponibile și prin înscriere prealabilă la adresa: [email protected], până la data de 5 decembrie, inclusiv.

20:20-20:50
CABINA DE FILM
proiecție de film cu și despre spectatori ai Teatrului Național Cluj-Napoca

CABINA DE FILM se află, în acest an, la a doua ediție. Este un proiect început în 2015, prin care invităm spectatorii participanți la ZIUA PORȚILOR DESCHISE să intre în cabina noastră de film și să răspundă la câteva întrebări. Pe baza răspunsurilor lor, realizăm un film de mediu-metraj, intitulat CABINA DE FILM, pe care îl proiectăm la NOAPTEA PORȚILOR DESCHISE. Ne-am dorit, ca prin acest demers, să ne cunoaștem mai bine spectatorii și, de asemenea, prin proiectarea filmului, să dăruim înapoi, spectatorilor, gândurile pe care le-au împărtășit cu noi. Vă așteptăm la proiecția în premieră a filmului realizat în acest an!

21:00-21:50
SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI
cu actorii Teatrului Național Cluj-Napoca: Adriana Băilescu, Sânziana Tarța, Adrian Cucu, Miron Maxim

22:00-22:50
MUZICA FILMELOR
concert simfonic susținut de ORCHESTRA AGILE, dirijor Dalma Kovács

MUZICA FILMELOR reprezintă un eveniment dedicat iubitorilor de muzică și film. Evenimentul promite o experiență audio-vizuală unică datorită combinației dintre muzica simfonică, jocul de lumini, proiectarea imaginilor din filmele ale căror coloane sonore sunt interpretate. Coloanele filmelor celebre sunt aranjate de către tinerii compozitori Daniel Cohen, Cora Miron, Alexandru Murariu, Torok-Gyurko Aron, Răzvan Metea și alții.
Atmosfera creată de dirijoarea Dalma Kovacs, alături de Orchestra Agile reușește să conducă și să pătrundă în lumea filmelor de la Hollywood care au avut un real succes. Evenimentul reprezintă unul dintre cele mai așteptate concerte de către clujeni datorită lucrărilor noi care surprind de fiecare dată auditoriul. Cu un repertoriu format din peste 20 de piese din filme sau musicaluri, Muzica Filmelor este evenimentul unde te poți relaxa și combina plăcutul cu utilul, simțindu-te precum într-o sală de cinema.
Fiind realizat de către o echipă tânără de oameni, plini de energie și talent, Simfonia Filmelor demonstrează capacitatea și abilitatea de a interpreta lucrări de facturi diferite. Energică și plină de vitalitate, Dalma Kovacs este fondatoarea și dirijoarea Orchestrei Agile, fiind și cea de la care a pornit ideea organizării acestui eveniment. Din lista numeroaselor ei realizări putem enumera ca fiind cele mai de suflet pentru aceasta, realizarea musicalului Mizerabilii (în premieră în România, alături de Nicole David – regizor), un concert de rock simfonic și stagiunea de concerte educative Do-Re-Mi Start desfășurate în cadrul Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” Cluj-Napoca. Orchestra Agile a fost fondată de către Dalma Kovacs cu scopul de a susține tinerii instrumentiști în demersul profesionalizării lor, precum și a promovării celor mai buni instrumentiști și tineri compozitori, activând sub patronajul Asociației Studenților Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. În componența acesteia se află studenții ai AMGD, precum și tineri instrumentiști ce fac parte din colectivul muzical al filarmonicii clujene sau al operelor din Cluj. Pasiunea de care dau dovadă membrii orchestrei reprezintă punctul comun care îi aduce împreună în diverse evenimente.

23:00-23:50
CONCERT’N 5 – 1
cu Ada Milea, Anca Hanu, Cristian Rigman [+] Sânziana Tarța [-] Bobo Burlăcianu

00:00-01:00
CEVA NU-I OK!
stand-up comedy cu Dragoş Pop

FOAIER, RANG II
18:00-21:00
ATELIER DE MĂȘTI cu Tudor Lucanu și Cristian Rusu

18:00-21:00
ATELIER DE PICTURĂ PE GLOBURI cu Ilinca și Dora Baba

FOAIER RANG III
18:00-20:00
ATELIER DE ILUSTRAȚII cu Maria Surducan
Atelierul are o tematică festivă, potrivită sărbătorilor de iarnă. Participanții vor avea ocazia să picteze felicitări, numai bune de oferit celor drag, și vor realiza hârtie de ambalat cadouri personalizată, decorată cu ștampile.
Maria Surducan (n. 1985) lucrează ca ilustrator, autor și scenarist de bandă desenată în studioul său din Cluj-Napoca. Lucrările publicate includ trei romane grafice şi mai multe cărţi pentru copii

STUDIO „EUPHORION”
19:00-19:30
I-CLOWN
DEMONSTRAȚIE cu participanții la atelierul susținut de Silvius Iorga

Atelierul are la bază metoda IN/OUT CLOWN, unde vom încerca să găsim calea cea mai distractivă spre clownul interior, spre înlăturarea inhibițiilor și dezvoltarea ludicului.

INFORMAȚIE IMPORTANTĂ:
Atelierul va avea o durată de 3 ore și se va desfășura în clădirea Teatrului Național Cluj-Napoca, în data de 10 decembrie. Este deschis persoanelor de peste 18 ani. Participarea se face în limita locurilor disponibile (12 persoane) și prin înscriere prealabilă la adresa: [email protected], până la data de 5 decembrie, inclusiv.

PE TOATĂ DURATA EVENIMENTULUI:

FOAIER, PARTER
TÂRG DE CRĂCIUN cu obiecte realizate de copii cu dizabilități, în cadrul Atelierelor de terapie prin artă organizate de Asociația Derzelas
ABILITĂȚI DINCOLO DE DIZABILITĂȚI, expoziție cu produse confecționate de elevii de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca
THE MISTIQUE MOTH, bijuterii din hârtie realizate de Carmen Orășanu
RONNA ART, expoziție cu obiecte decorative din lână, realizate de Geanina Silaghi
PEYO, figurine din plante, fructe și semințe uscate, realizate de către Ioana Perșa
EXPOZIȚIE DE ICOANE PE STICLĂ, realizată de Bogdan Bretoiu
LIBRĂRIA Teatrului Național Cluj-Napoca

FOAIER, RANG II
ZONA DADA
REDADA, Expoziție de pictură și sculptură, realizată de Rareș Stoica
CINEMA DADA, proiecție de filme de arhivă

CARICATURI LA CERERE, realizate de „Caricaturi la Cornet”

FOAIER RANG III
Cafeneaua Doamna T

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!