În articolul de ieri ne-am făcut planuri pe weekend şi am stabilit că azi e zi de cumpărat cadouri. Şi pentru că am văzut cât de mult v-au plăcut propunerile noastre pentru iubitorii de cafea, ne-am gândit să mai facem o listă cu posibile daruri. Şi vrem să ne axăm pe ceva specific oraşului Cluj, pentru că dacă persoana e originară de aici, sigur îşi iubeşte oraşul natal, iar dacă nu e, va avea ceva care să-i amintească de locul acesta care i-a fost pentru o scurtă perioadă de timp casă. De oriunde ar fi, un cadou made in Cluj îl va încânta cu siguranţă.
Să vedem ce putem alege, într-un buget de maxim 100 RON.
Vom începe cu preferata mea (prieteni, sper să nu rataţi acest articol): Agenda GoDo. Există o categorie de persoane care îşi au viaţa organizată după liste, totul trebuie să fie scris pe hârtie ca să existe, detaliile şi minuţiozitatea sunt specialităţile lor, iar acei oameni au nevoie de agende ca de aer. Dacă doriţi să oferiţi ceva altfel, şi nu doar un carneţel cu un citat motivaţional drăguţ pe copertă, acesta este cadoul potrivit. E colorată, are spaţiu destinat listelor, vine cu stickere amuzante, originale şi desenate manual, dar şi citate motivaţionale atât de postate şi share-uite de toţi.
În prezent există doar două modele, pe alb şi pe albastru. Pe ambele le puteţi găsi zilele acestea la Street Food Festival – Christmas Goodies la Gift Boutique, având preţul de 80 lei. GoDo your best!
La fel cum există oameni activi şi mereu puşi pe treabă, care au nevoie de cât mai multe agende, aşa există şi persoane cărora le place să lenevească în pat cu o cană de ceai şi să citească sau să se uite la seriale cât e ziua de lungă. Să nu-i uităm pe aceştia, căci sunt un grup destul de numeros. Pentru ei există pernele de la Daisler! Şi nu doar pentru ei, căci oricine se îndrăgosteşte de ele la prima vedere, mai ales că sunt modele pentru toate gusturile: amuzante, vintage, cu animale sau anotimpuri, cu forme, cu flori, cu ce vreţi voi! Pentru pasionaţii de sezonul de iarnă, da, sunt şi cu Crăciunul.
Le puteţi comanda la preţul de 49 lei, iar dacă vă decideţi asupra unui model, puteţi să mai achiziţionaţi şi alte obiecte având acelaşi print: tricou, cană, husă pentru laptop, vedeţi voi cât de cuminte a fost persoana căreia îi dăruiţi şi câte merită. Şi dacă căutaţi cu mare atenţie, o să găsiţi şi unele la preţul special de 34,9 lei. Acestea sunt câteva dintre favoritele noastre:
În fiecare grup de prieteni există cineva total rupt de realitate, cu capu’n nori, visează cât e ziua de lungă, mereu încurcă cursurile şi merge la ora greşită, mult prea des te aşteaptă în altă cafenea decât cea pe care aţi stabilit-o şi lista continuă. Te-ai întrebat vreodată: aşa cum e omul acesta, îşi găseşte oare şosetele? Răspunsul poate nu-l vom şti niciodată. În orice caz, cadoul perfect pentru astfel de oameni e o pereche de şosete care, de fapt, conţine 3 piese. Cum ar veni…un grup de şosete, în caz că una dispare!
Alegeţi-vă modelul dorit pe Şoseta3 şi comandaţi-l (35 lei) sau mergeţi la Cluj Design Days – Christmas Edition, care începe diseară la Casa TIFF, şi vedeţi dacă au grupul vostru preferat de şosete acolo.
O altă idee ar fi obiectele celor de la DoubleBubble. Aceştia creează ceva ce ei ar numi mindful design, plecând de la premisa că tot ceea ce ne înconjoară, ne influenţează starea de spirit. De aceea, pun mare accent pe materialele cu care lucrează, dar şi pe sustenabilitatea acestora, oferindu-ne ceva făcut să reziste, dar şi să ne încânte. Cu un design minimalist, acestea îşi găsesc locul în orice colţişor al casei şi aduc o notă pozitivă şi jucăuşă locului.
Preţurile variază, dar cel mai bine vă lăsăm să descoperiţi singuri ce v-au pregătit. Pentru că şi ei vă aşteaptă la Cluj Design Days – Christmas Edition, astăzi, începând cu ora 19.00
Alte cadouri care nu se vor demoda niciodată sunt jucăriile. Iar la Chicville cu siguranţă le găsiţi pe cele mai drăguţe: ursuleţi, bufniţe, iepuraşi, elani, reni, mici şi mari, pentru el sau pentru ea, poate chiar pentru amândoi, şi-l puneţi să doarmă la mijloc. Nimeni nu a trecut încă de momentul în care se bucură să vadă o pufoşenie şi în fiecare dintre noi mai există un copil zăpăcit, care vrea doar să se joace, să uite de responsabilităţi, examene şi lucru şi să fie iar mic şi fără griji.
Preţurile pornesc de la 9,90 lei, iar mai multe modele puteţi găsi la ei pe site. Ia uitaţi ce adorabil e!
Şi pentru că am tot pomenit de acest Cluj Design Days – Christmas Edition, credem că ar trebui să mergem până la Casa TIFF să vedem cu ce ne aşteaptă designerii. Vor fi acolo genţile INDEE, cu noua colecţie tribut pentru folclorul tradiţional românesc, ghivecele geometrice PlastrPlants, decoraţiunile din lemn pentru Crăciun de la Mobilier Urban Woods, dar şi hainele îndrăzneţe de la Candy Heart, pijamalele designer made de la NANI – Night After Night Indispensable şi multe alte idei inedite de cadouri.
Începe azi, 16 decembrie, la Casa TIFF, de la ora 19.00. Ne mai întâlnim sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 21.00 pentru colinde şi …iar cadouri.
Pregătiţi de cumpărături? Voi ce idei mai aveţi?