Votează, ia-ţi hamacul şi ieşi din casă

Home $ Ale noastre $ Votează, ia-ţi hamacul şi ieşi din casă

by | Jan 16, 2017 | Ale noastre

Am eu o curiozitate de ceva vreme: oare toată lumea se gândeşte doar la vară în momentele astea în care suntem înconjuraţi de zăpadă (mai mult sau mai puţin, dar când vezi ce e în restul ţării, îţi închipui că va veni şi la noi la un moment dat), când e gerul acesta cumplit şi nu ne-au mai încălzit razele soarelui de nici nu mai ştim când, ci doar ne alintă? Aşa ar fi normal, ca să nu cădem toţi într-o stare de depresie ireversibilă. Să ne gândim cum temperaturile vor creşte înainte să ne dăm seama, iar noi ne vom bucura de băuturi reci, plimbări interminabile şi ore în şir pierdute în natură.

De multe ori pe timpul verii m-am trezit oarecum împiedicată să mă bucur la maxim de un anumit moment pentru că îmi lipsea ceva. Un hamac. Şi sunt convinsă că nu am fost singura, deci cred că mulţi se vor bucura când vor afla că premiul celei de-a doua săptămâni la Cluj Life Awards este un hamac personalizat de la Daisler. Să fim siguri că şedeţi confortabil!

premiu-sapt2-cjlawards07

Aici puteţi arunca o privire pe ce fac băieţii de la Daisler şi la modelele existente, în caz că nu aveţi nicio idee cum să vi-l personalizaţi. Nu cred că va fi cazul, în ultimă instanţă alegeţi o poză cu voi şi familia şi ştiţi că nu vi-l fură nimeni.

Şi ca să nu rataţi niciun moment important alături de hamacul vostru, o să vă spun acum câteva locuri în care e musai să-l agăţaţi.

La festivaluri. Nu poţi merge la Jazz in the park, la MOX sau la Smida Jazz Festival şi să nu ai hamac. E ca si cum te-ai duce desculţ. Toate sunt parcă aşa făcute că dacă ajungi acolo, să te simţi pe minus când vezi că toată lumea leneveşte între copaci într-un hamac şi tu nu. Şi nu e ca şi cum lenea ţi-ar lipsi…Da, poţi sta liniştit pe iarbă, asculţi muzica, te bucuri de natură, dar altfel e când te şi legeni puţin, închizi ochii şi stai fără griji că nu se urcă nicio furnică pe tine (sau cel puţin nu atât de multe câte s-ar urca dacă ai sta jos).

Lazy sunday. #mox2016

O fotografie postată de MOX (@musicoutdoorexperience) pe

În Parcul Central, oricând doriţi voi. Numai acum nu, că-i cam friguţ şi na. Vă amintiţi grupurile acelea gălăgioase care se adunau în parc în jurul a două hamace şi îi vedeaţi jucând fel de fel de jocuri? Şi aşa se distrau! Sau fetele care citeau netulburate de nimeni şi nimic, adâncindu-se într-o cu totul altă lume, pierdute printre rânduri? Cuplurile care stăteau îmbrăţişate visând la cine ştie ce, dar nu conta oricum, căci erau împreună? Totul era mai bine pentru că aveau un hamac!

Nu e doar de ieşit în lume cu el, căci îl puteţi agăţa şi dacă aveţi o casă cu o curte cât de mică. În grădină sau pe terasă, puteţi să vă creaţi propriul vostru colţişor de relaxare. Nu e un accesoriu care vă va incomoda şi nici nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă se asortează, pentru că merge practic cu orice elemente de decor. Treaba lui nu e să dea bine, ci să vă facă să vă simţiţi confortabil şi să vă odihniţi.

Oldie but goodie #californiadreamin #hammock 2nd hammock picture #ninasbackyard

O fotografie postată de Caroline (@car0o0ol) pe

Sau, fără alte prezentări, puteţi face asta:

În rest, credem că toată lumea ştie deja: ca să câştigaţi, trebuie să votaţi. Vă alegeţi preferaţii, daţi share pe Facebook să vadă toată lumea cât de responsabili sunteţi şi aşteptaţi premiul. Poate-poate vine.

E cineva care nu a votat încă? Pentru că premii mai sunt!
Premiul de săptămâna trecută și-a găsit câștigătorul.

Update: Premiul săptămânii a fost câștigat de către Ana-Maria Latiş.

ana-maria latis

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!