Earth Food & Good Mood @ Clădirea Casino

Home $ Articole $ Earth Food & Good Mood @ Clădirea Casino

by | Mar 14, 2017 | Articole

Detaşează-te de şabloane, trăieşte (nu doar supravieţuieşte) în prezent şi schimbă-ţi viaţa.

Pare simplu, nu-i aşa? Vestea cea bună este că nu doar pare, ci într-adevăr e. E simplu să avem o viaţă mai sănătoasă şi mai bucuroasă.

O viaţă sănătoasă se construieşte pe o fundaţie puternică, compusa si ea la randul ei din mai multe ingrediente. Ingredientul de baza al acestei fundaţii însă este mâncarea, ceea ce ne hrăneşte şi ne dă viaţă.

Mâncarea ne ajută să ne recuperăm sănătatea și fericirea şi să nu uităm că, din punct de vedere istoric, oamenii au mâncat din multe alte motive decât simpla nevoie biologică. Mâncarea înseamnă și plăcere, comuniune, familie, spiritualitate, înseamnă legătura noastră cu universul natural și exprimarea propriei identități.
Hrana vie reprezintă viaţă şi vitalitate, medicament dăruit nouă de către pământul nostru.

Mai multe despre acest dar al pământului o sa ne desluşească Ligia Pop, Anca Ignat şi Valentina Savu, iar sufletul o să ne fie mângâiat de ritmurile armonioase a celor de la Free 2 Flow.

Ligia Pop este raw food chef (bucătar specializat în alimentația vegană fără foc), consultant în nutriție (raw food) și autor a 6 cărți de specialitate. Organizează anual Raw Generation Expo, un eveniment național prin care promovează un stil de viață sănătos. De asemenea, este gazda show-urilor TV online „Ligia’s Kitchen“ și „De Vorbă cu Ligia“.

Anca Ignat – nutriționist-dietetician licențiat, coordonator al terapiei de irigare de colon, fondator al Detox și Nutriție, cofondator al companiei Overt Health

Valentina Savu – tehnician-nutriționist, fondatorul Delicii Sănătoase (dulciuri raw-vegane și vegane)
Anca și Valentina au creat peste 50 de conferințe și ateliere de nutriție, locale și naționale, susținând chiar și o ”înserare nutrițională” la Londra.

Free 2 Flow este un duo clujean compus din Georgiana și Valentin Pleș. Instrumentele folosite de către cei doi, mai puțin cunoscute publicului larg – handpan, kora, bansuri, fujara – generează un rezultat muzical plin de originalitate.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!