Misterul mașinuțelor chinezești @ Librăria Humanitas

Home $ Cultural $ Carte $ Misterul mașinuțelor chinezești @ Librăria Humanitas

by | Mar 27, 2017 | Carte

Miercuri, 29 martie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas din Cluj, scriitorul Florin Irimia va intra în dialog cu cititorii clujeni, cu prilejul lansării celui mai nou volum de povestiri, Misterul maşinuţelor chinezeşti, apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Invitate, alături de autor: Ioana Bot şi Ruxandra Cesereanu.

Misterul maşinuţelor chinezeşti este o colecţie de patruzeci de povestiri interconectate şi tot atîtea episoade din viaţa unui (viitor) scriitor, nu neapărat cel care şi-a pus numele pe copertă, dar nici foarte diferit de el.

Patruzeci de povestiri care se pot citi asemenea unor capitole de roman şi în care memoria şi ficţiunea, nostalgia şi suferinţa se completează reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, cînd blînde, cînd fioroase, cînd amuzante, cînd melancolice, cînd protectoare, cînd reci, cînd pur şi simplu ciudate.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!