5 localuri din centrul Clujului unde poți lucra liniștit în timpul zilei

Home $ Descoperă Clujul $ Ieși cu prietenii $ 5 localuri din centrul Clujului unde poți lucra liniștit în timpul zilei

by | Mar 28, 2017 | Ieși cu prietenii, Recomandări

Casă dulce casă, așa-i? Locul unde stai în pijama toată ziua, te mai uiți la un episod din serial, mai o notificare pe facebook, un filmuleț amuzant pe youtube – două, trei. Știi că ai un deadline următoarea zi, dar nu poți începe să lucrezi pe stomacul gol, așa că mergi și-ți prepari o gustare, musai ceva complicat, care necesită fierbere, coacere și răcire, nu pâine cu zacuscă. Între timp asculți piesa ta preferată, apoi încă una, apoi tot albumul și tot așa până când te uită timpul în fața laptopului, fără să fi rezolvat ce ți-ai propus, și e deja mâine.

Am hotărât, acasă e prea confortabil, așa că astăzi te îndemn să iei laptop-ul în spate și să faci o plimbare până în centrul Clujului, căci am găsit acolo câteva localuri unde îți poți găsi inspirația pe timpul zilei.

Unora le place jazzul, așa că unora ar trebui să se îndrepte către Charlie, loc perfect pentru cei care găsesc în acordurile de jazz, liniștea necesară pentru a-și aduna gândurile și a lucra. Atmosfera locului are un vibe al anilor ’20, însă meniul este cât se poate de variat, menit să satisfacă cele mai moderne gusturi. Dacă ți-e poftă de o gustare, poți încerca platoul lor de bruschete (18 RON) sau unul dintre cele mai bune wienerschnitzele din Cluj (21 RON), și te sfătuiesc ca după ce termini de lucrat să le încerci și cocktail-urile, căci combinațiile sunt originale, iar rezultatul spectaculos.

12 este ora de deschidere, ceea ce-ți dă cam 4-5 ore timp să lucrezi, înainte ca localul să devină aglomerat. Și dacă mai ai nevoie de încă un motiv ca să le treci pragul, până la ora 19 beneficiezi de un discount de 20% la orice produs din meniu.

#coffeetime

O postare distribuită de Teodor Olteanu (@theo85ro) pe

Atmosferă relaxantă, local spațios și preparate pe care să nu le uiți prea curând, toate se găsesc la Livada – Restaurant cu Grădină. Programul începe de la ora 9, iar dimineața este locul perfect pentru a-ți scoate laptop-ul și a te pune pe treabă. Ferestrele mari permit luminii sa pătrundă, iar asta oferă un sentiment familiar și călduros localului, unde mai pui că lumina naturală e un dar divin când te gândești la câte ore petreci cu ochii în laptop.

Cel mai bun moment pentru a lucra, când aglomerația este la un nivel la care nici nu e deranjantă, dar nici nu iese în evidență prin absența ei, este în prima parte a zilei. Atunci numai bine vei găsi cu ușurință un loc de parcare, în cazul în care vii cu mașina, iar de micul dejun se ocupă cei de la Livada. Ce zici de un Spanac cremos cu ouă ochiuri și frigănele (25 RON)?

#NextDay #NextDestination #Tour #Romania

O postare distribuită de Andrian Irimca (@adrianirimca) pe

Și în cea mai acută lipsă de inspirație, odată ce te așezi comod la o masă din Euphoria Biergarten, vei găsi cele mai creative soluții la problemele tale work-related și nu numai. Nici nu ai cum altfel, când pășești într-o casă cu miros de lemn, decorată cu abajururi spectaculoase din sticle de bere și sute de halbe agățate pe pereți.

Localul se deschide la ora 8 și până după ora 16 oferă un mediu perfect unde să stai și să te concentrezi la treburile tale. Cât ești acolo, zic să le încerci și Sufleul de Ciocolată (15 RON), căci mulți dintre cei care le-au trecut pragul spun că este cel mai bun pe care l-au mâncat.

Well that's a mighty fine chandelier or should I say chandel-BEER ? *starts collecting beer bottles to make my own…*

O postare distribuită de Emma Katherine Ingram (@emingram) pe

Cele trei localuri de mai sus dispun și de terasă, astfel că atunci când îți permite vremea, poți să profiți de asta. Fie stai cât te ține bateria de la laptop, fie mergi direct înăuntru unde va fi mai gol.

Am făcut atâtea opriri și sunt sigură că ai început să te întrebi unde e localul ăla perfect unde să lucrezi în timp ce îți bei cafeaua ta, cea de toate zilele, cea fără de care nu reușești să funcționezi la capacitate maximă. Ei bine, cred că ești de acord cu mine, când vine vorba de cafea, nu e loc de jumătăți de măsură, așa că m-am gândit să nu pomenesc nimic de ea, până când nu ajungem la Meron, sau cum i se mai zice House of Coffee.

Situat într-o zonă foarte centrală, remarci locul încă din momentul în care îl vezi de pe stradă. Interiorul te cucerește, iar când ajungi să le bei cafeaua (ex. Cappuccino – 7 RON) pe unul din cele două fotolii de la geam, te îndrăgostești iremediabil. Clientela este tânără, vei găsi și alte persoane venite să lucreze, iar parola de la wi-fi este afișată pe fiecare masă.

#peopleofmeron #goodcoffee #coffee #chillin #friday #cozy #cozyspot #workspace #goodvibes #simple #instacoffee

O postare distribuită de Oana M (@oanamocean) pe

Un alt loc unde te poți bucura de o cafea bună, e Atelier Cafe. Odată ce le treci pragul, vei simți în aer libertatea, nonconformismul și vibrația locului, toate creând pentru tine the ultimate hipster experience. Unde mai pui că e situată la etaj, pe Memo, așa că te sfătuiesc să-ți alegi un loc la geam, de unde să admiri într-o pauză de lucru agitația urbană a Clujului.

Fă-le o vizită oricând începând cu ora 9, încearcă-le cafeaua și o să vezi cât de repede zboară timpul când te afli în locul potrivit. Dacă stai mai târziu de ora 16, când începe să se aglomereze, rămâi la o bere afterwork pe scări și-ți vei face prieteni noi.

#cartboardart #design #interiordesign #recyclingart #cluj #romania #atelier

O postare distribuită de Diana Palade (@dianapall) pe

Tu în ce alte locuri îți găsești inspirația?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!