Artă și Sacralitate @ Muzeul de Artă

by | Apr 4, 2017 | Expozitii

Artă și Sacralitate
Expoziție colectivă dedicată artistului Marin Gherasim

Expoziția va fi deschisă spre vizitare în perioada 6 aprilie – 23 aprilie 2017, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 6 aprilie 2017, la ora 18,00, în sălile de expoziții temporare ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în prezența domnilor: Liviu Nedelcu, director al Centrului Cultural Vrancea și Liviu Mocan, artist expozant. Din partea muzeului vor fi gazde domnii: Lucian Nastasă–Kovács, manager și Florin Gherasim, muzeograf.

Expoziția este rodul unui proiect curatorial inițiat de către Alexandra Titu și Liviu Nedelcu care se desfășoară anual la Focșani. În acest an, pentru prima dată, expoziția este itinerată și la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în preajma Sărbătorilor de Paști.

Prin strădania celor doi curatori au fost selectate lucrări create de 17 artiști contemporani de pe tot cuprinsul României, de facturi, genuri și tehnici diferite. Firul roșu care asigură unitatea demersului este faptul că toate aceste opere sunt semne, texte, imagini, moduri și instrumente pentru fixarea unor experiențe, ipostaze ale comunicării, în vertiginoasa aventură a istoriei și dincolo de ea (de dincolo de ea), ce conferă nouă, prizonierii timpului și spațiului, șansa de a fi contemporani cu oricare din secvențele acestei infinite curgeri a timpului colectiv sau timpurilor colective, dependente de cronotipuri închise în perimetrul diferențelor lor, și tipurilor personale. (Alexandra Titu).

Artiștii expozanți sunt: Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Onisim Colta, Reka Csapo Dup, Darie Dup, Marin Gherasim, Cosmin Haiaș, Florin Mihai, Liviu Mocan, Liviu Nedelcu, Horia Paștină, Silvia Radu, Mircea Roman, Mihaela Tărhuna, Lucian Spătariu, Aurel Vlad, Gheorghe Zărnescu.

Expoziția Artă și Sacralitate organizată la Cluj-Napoca se dorește a fi un omagiu postum personalității unui mare artist care a plecat la cele veșnice pe 27 martie 2017: pictorul Marin Gherasim

Evenimente viitoare

Abonează-te la newsletter

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te pentru a primi ultimele noutăți și recomandări.

Te-ai abonat cu succes.

Share This