Curtea Veche Publishing are plăcerea de a vă invita joi, 4 mai 2017, începând cu ora 18.00, la Casa TIFF (Strada Universității, nr. 6, Cluj-Napoca) pentru a lua parte la conferința “Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, o pledoarie pentru vulnerabilitate susținută de Dragoș Bucurenci alături de invitatul său, cunoscutul psiholog Mircea Miclea. Evenimentul va fi deschis de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing, și va include lansarea cărții “Despre curajul de a ne lăsa văzuți” de Dragoș Bucurenci, precum și o sesiune de autografe.
Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări la adresa [email protected].
„Despre curajul de a ne lăsa văzuți” este o provocare de a descoperi cine este și ce gândește Dragoș Bucurenci, cel din spatele imaginii publice pe care și-a creat-o cu proiectele, aparițiile media și cursurile pe care le ține. Multe dintre textele cuprinse în carte s-au născut în paginile Elle, Esquire, The One sau pe scena conferințelor TEDx, dar cartea este rezultatul unui proces de distilare care a durat aproape un an. Autorul a făcut o selecție atentă, a rescris și a dezvoltat textele vechi și a adăugat altele noi. Rezultatul este o pledoarie pentru vulnerabilitate, exemplificată prin mai multe exerciții de auto-dezvăluire.
„Nu ne putem apropia de cineva fără să riscăm. Dacă acum mii de ani riscam să fim atacați și chiar omorâți, astăzi riscăm să fim respinși, refuzați, ridiculizați sau pur și simplu ignorați – lovituri sufletești nu mai puțin dureroase. Așa că alegem de cele mai multe ori să construim relații din spatele unor ziduri bine întărite și ale unor porți închise cu lacăte, în așteptarea ca celălalt să înțeleagă că nu-i vrem răul și să facă primul pas către noi.” – Dragoș Bucurenci