Get Fit with Garmin @ Parcul Cetățuia

Home $ Sport $ Get Fit with Garmin @ Parcul Cetățuia

by | May 22, 2017 | Sport

Clujenii sunt provocați să se ridice de pe canapea sau din fața monitoarelor și să se bucure de o zi reconfortantă, dar antrenantă, în aer liber. Get Fit with Garmin îi invita să se ia la întrecere cu sine însuși și să petreacă în data de 24 iunie o zi de relaxare activă.

Fie că au 7 ani sau 67 de ani, cu toții sunt invitați să urce la ora 10:00 scările de la Cetățuie și să își dea întâlnire în Parcul Cetățuia. Ajunși acolo, vor fi întâmpinați de echipa Get Fit with Garmin, care îi va susține să petreacă o altfel de zi: una în care își lasă grijile și scuzele acasă și se răsfață în mod activ.

Cei mai competitivi dintre participanți vor putea concura între ei în cadrul unor competiții de înot sau a unor curse de ciclism sau de alergare cu obstacole. Traseele au fost create sub atenta coordonare a celor de la Runners Club si Clujul Pedalează, parteneri ai evenimentului.

De asemenea, celor care doresc să își modeleze corpul li s-au pregătit clase de fitness. Nu au fost uitați nici cei care vor să afle mai multe despre ce presupune adoptarea unui stil de viață sănătos, pentru ei fiind organizate cursuri de nutriție.

Copiii vor avea și ei un cort special amenajat, unde persoane specializate se vor ocupa de buna lor dispozitie, amuzându-i cu tot felul de jocuri și de activități specifice celor mici.

Ideea de a organiza Get Fit with Garmin a pornit de la interesul angajatilor nostri pentru miscare si un stil de viata sanatos. Multi dintre noi practicam sport pentru a combate un stil de munca si de viata sedentar. O buna parte dintre ei au inceput sa faca sport folosind produsele din segmentul fitnessoutdoor la a caror dezvoltare participa zi de zi. Garmin e un angajator care, prin beneficiile pe care le ofera, vine in sprijinul angajatilor sai pentru practicarea activitatilor sportive si a unuei alimentatii sanatoase.

Get Fit with Garmin vrea să fie o oportunitate pentru Clujenii interesati sa isi imbunatateasca starea de bine prin miscare si alimentatie adecvata. Va fi un eveniment informal, în care participanții vor avea ocazia să se cunoască între ei, să socializeze și, de ce nu, să se încurajeze reciproc și după finalul evenimentului la mentinerea unor obiceiuri sanatoase – afirmă Adela Alda, reprezentant al echipei de HR Garmin Cluj.

Conceptul evenimentului are la bază o statistică îngrijorătoare cu privire la nivelul de sedentarism al românilor. Conform unui studiu de specialitate citat de Agerpres, abia 6% din români practică sport cu regularitate, în timp ce 61% din ei nu fac deloc sport.

Prin urmare, scopul evenimentului este de a ajuta clujenii de toate vârstele să adope un stil de viață mai sănătos decât cel de ieri, prin activități sportive și o alimentație mai sănătoasă. Get Fit with Garmin vrea să fie doar punctul de pornire pe acel drum, un factor motivant care să îi determine să facă mai multă mișcare. În mod ideal, o parte din participanți vor continua să fie mai activi și în perioada următoare, îmbunătățindu-și astfel calitatea vieții.

Get Fit with Garmin va avea loc în data de 24 iunie, de la ora 10:00, în Parcul Cetățuia. Participarea la eveniment este gratuită, fiind necesară doar înscrierea prealabilă pe site-ul fitwithgarmin.ro. Formularul poate fi completat cu până la 24 de ore înainte de eveniment.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!