Peste 76.000 de festivalieri în prima zi de UNTOLD

Home $ Știri Cluj $ Peste 76.000 de festivalieri în prima zi de UNTOLD

by | Aug 4, 2017 | Știri Cluj

Peste 76.000 de festivalieri au trecut în prima zi pragul tărâmului magic UNTOLD 2017. Artiștii care au concertat în prima seară a festivalului s-au arătat impresionați de scena principală DRAGON’S NEST, dar și de numărul mare de fani. Artista daneza, MØ a fost pentru prima dată în România și a declarat încă înainte de show că știe de la alți artiști numai lucruri bune despre publicul UNTOLD.

Sunt atât de încântată că am șansa să urc pe scena festivalului UNTOLD. Sunt pentru prima dată în România, însă am auzit de la mai mulți artisti că festivalul este incredibil și că publicul din România este foarte călduros – a declarat MØ

DJ-ul american, Dillon Francis a fost unul dintre artiștii cei mai așteptați de către fanii festivalului UNTOLD. În momentul în care a urcat pe scenă, Dillon Francis a îmbrăcat tricoul echipei de suflet a orașului Cluj-Napoca, Universitatea Cluj. Pe DRAGON’S NEST au urcat și cei doi dj, Axwell & Ingrosso, aflați în topul preferințelor fanilor festivalului.

Unul dintre cei mari DJ ai lumii, Hardwell a urcat pe scenă îmbrăcat cu tricoul echipei naționale de fotbal a României și a declarat înainte de show că a fost nerăbdător să se întoarcă la UNTOLD.

UNTOLD este unul din festivalurile mele preferate. Fanii de aici au o nebunie frumoasă și de fiecare dată mă primesc cu atât de multă căldură. Sunt de fiecare dată uluit de numărul incredibil de mare de fani pe care îi găsesc aici – a declarat Hardwell.

Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii și povestea universului UNTOLD 2017: Real Life Fantasy. Pe DRAGON’S NEST au urcat în prima zi a festivalului MØ, Redfoo,Charli XCX, Dannic, Dillon Francis, Axwell &Ingrosso, Hardwell și GTA. Pe celelalte scene au concertat alți peste 40 de artiști printre care Sven Vath,Dubfire, Borgore, Black Sun Empire, Black Coffee și mulți alții.

Festivalul UNTOLD este sold-out, iar toate abonamentele se află deja în buzunarele festivalierilor. Mai există doar un număr limitat de bilete pentru o zi, disponibile doar la punctul de vânzare bilete la intrarea în festival.

Cei peste 76.000 de oameni care au călcat tărâmul magic al festivalului, au trăit aseară experiența unică a celui mai așteptat eveniment din România, UNTOLD.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!