În data de 21 august 2017 au fost finalizate lucrările de extindere a capacității Sălii Polivalente, după 7 luni de la începerea lor. În vederea asigurării capacității de 9300 de locuri au fost executate lucrări în interiorul sălii pentru a pune la dispoziția organizatorilor spațiile și facilitățile necesare conform manualului FIBA Eurobasket 2017. Valoarea totală a investiției este de 16.209.219 lei fără TVA. Lucrările au fost realizate de Asocierea formată din SC Con-A SRL – S.C. Dico și Țigănaș Birou de proiectare S.R.L.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 1-7 septembrie 2017, meciurile din cadrul Grupei C a FIBA EuroBasket 2017. La competiție vor participa reprezentativele de seniori ale Spaniei, Croației, Ungariei, Muntenegru, Cehiei si României.
S-a extins capacitatea sălii la 9300 de locuri, s-a fixat un ecran pentru transmiterea și vizionarea de afară a meciurilor din sală, s-au instalat ledurile pentru publicitate și cele care înconjoară terenul, s-au modernizat vestiarele, sălile de fitness, zona VIP și zona presei. Toate acestea ne fac să concluzionăm că municipiul Cluj-Napoca are cea mai modernă Sală Polivalentă din România și una dintre cele mai frumoase din Europa – a declarat primarul Emil Boc.
Detalii tehnice:
La etajul 3 s-au amplasat pe laturile lungi ale sălii patru rânduri de scaune, din care două rânduri vor sta în consolă, sub nivelul planșeului (cota +14,57m), iar celelalte două rânduri sunt amplasate peste planșeu.
Pentru permiterea accesului la locurile adiționale, s-au amplasat două scări de acces care pornesc de la nivelul etajului doi și urcă la nivelul trei, accesul fiind pe terasă, unde sunt închise cu o structură metalică ușoară.
O intervenție s-a realizat și la etajul 2 unde s-a montat un inel perimetral de panouri LED, montate pe parapet și având o înălțime de 96 cm, pe o lungime de 220m.
În ceea ce privește zona de hospitality pentru VIP, aceasta s-a mărit. pentru a asigura destul spațiu si pentru noile locuri adăugate la această categorie. Astfel, s-au alocat spații adiacente lojei VIP de la etajul 2, precum sălile de ședință și birourile, care au fost reamenajate conform cerintețor, cu zone de mese și fotolii. Spațiile s-au dotat cu televizoare LED, videoproiectoare și panouri de proiecție.
La etajul I, pe tribunele B și D, în zona platformelor existente de cameră, s-a suplimentat numărul de scaune cu câte 9 locuri pe fiecare tribună.
La parter, gradenele retractabile de 3 rânduri, respectiv cele de 12 rânduri, s-au strâns sub gradenele de beton, iar în locul lor s-au instalat alte gradene fixe, dar demontabile, pe structură metalică, cu mai multe rânduri și implicit un alt unghi mai mic, de la gradena de beton până la marginea terenului de baschet. Extinderea s-a desfășurat pe o suprafață de aproximativ 1.165m2.
În zona media workroom a fost amenajată zona de lucru pentru presă, care constă in birouri de 70×100 cm pentru fiecare poziție de lucru, fiind asigurate 79 de locuri.
S-au amplasat doi turnicheți suplimentari în zona intrării pentru public, astfel încât să permită accesul spectatorilor în urma suplimentării capacității sălii.
Au fost amenajate 4 săli de fitness, câte una pentru fiecare vestiar.
Pe marginea terenului de joc, s-a montat un inel de panouri LED, cu o înălțime de 80cm și o lungime de 128cm.
S-a suplimentat sonorizarea din sala de sport în vederea unei acustici mai bune.
De asemenea, s-a lucrat la îmbunătățirea sistemului folosit la cubul media, prin furnizarea unui calculator nou cu trei video output, două ecrane de 21 inch, un software nou conectat și la masa oficialilor și un video mixer pentru control și navigație. Tot pentru cub, s-au montat un set de convertoare pentru conectare la carurile TV și la cameră, un software nou pentru controlul reclamelor video și un set de imagini și design graphic pentru evenimentele sportive. Mai mult, s-a realizat un full support online, adus în același timp la standardele cerute de FIBA.
Între Sala Polivalentă și stadionul Cluj Arena a fost amplasat un turn media, pe care vor fi transmise meciurile ce se vor desfășura în interiorul sălii. Acesta este rezemat pe un radier prevăzut cu patru cuzineți, radierul având dimensiunile în plan 4,00m x 4,00m și o grosime de 60 cm.
Pentru zona de parking, s-a îmbunătățit sistemul de plată, prin completarea echipamentelor adiționale la sistemul automat de parcare (precum interfon, case automate, cititor carduri de proximitate, o licență server pentru administrare carduri, cititor de tichete cu cod de bare, dispencer bancnote și eliberare rest).