Producătorii independenți de bere și cidru din Transilvania

Home $ Articole $ Producătorii independenți de bere și cidru din Transilvania

by | Sep 14, 2017 | Articole

Au existat, există și vor mai exista multe polemici privitoare la țara noastră, la cum suntem conduși, la caracteristicile noastre ca popor. Doar un lucru rămâne limpede ca apa în toate aceste discuții: suntem oameni inventivi, muncitori și nu dăm înapoi atunci când e timpul să acceptăm provocări noi. Dovada clară a acestui lucru rămân chiar cei care ne arată zi de zi că se poate, că ideile pot deveni fapte, și cine știe asta mai bine decât producătorii independenți? Azi povestim despre cei care nu s-au mulțumit cu berea sau cidrul pe care-l primeau și au pus umărul la treabă pentru o lume cu băutură mai bună. Noi am numărat doar 10 momentan, dar cu siguranță vor apărea nume noi curând și vom face un update.

Până atunci, lăudăm ce avem.

Începem cu 1717, bere artizanală după o rețetă originală a sașilor, creată la Sibiu de 4 prieteni tocmai în amintirea primei fabrici de bere din România. Ca să vedeți că nu e numai încărcătura istorică de capul acestei beri, aflați că ea se produce într-o microberărie specializată din Bavaria, ce îi oferă posibilitatea de a se bucura de cele mai bune ingrediente germane, și se prezintă în doar 4 sortimente (Red Ale, Weiss Bier, Weiss Plus, Kult Beer). Se găsește doar în Sibiu, Brașov și Cluj. Nefiltrată, nepasteurizată, 100% naturală, aceasta poate fi savurată și recomandată celor apropiați în orașul nostru în localuri precum Bricks Restaurant, Off the Wall, Old friends Pub, Sisters, Atelier dar și la liquor stores. Spread the word!

Facebook / Instagram / Site;

Awesome team! #1717 #team #artisanalbeer #sibiu #sibiumylove #romania

A post shared by 1717BereArtizanală (@1717bereartizanala) on

Poposim și în județul Mureș, la Ignat Brewery, de unde este berea artizanală Noah. Este prima bere de tip Ale produsă în Mureș și este făcută cu apă de izvor chiar din munții Gurghiu. Momentan sunt în pregătiri pentru a putea avea o inaugurare pe măsura gustului, dar asta nu îi oprește să creeze eșantioane mici pentru diverse degustări și pentru ca ei să își perfecționeze rețeta. Au 3 sortimente în prezent: Poet of Pale Ale, Stout și IPA și așteptăm vești că au ajuns și la Cluj.

Facebook;

Something new in the town. Must taste it! #BereNoah #beredinardeal #bere #sor #ale #beer #pivo

A post shared by Underworld Tattoo (@underworldtattoo) on

În continuare, ajungem în depresiunea Ciucului, unde găsim o bere meșteșugită, nepasteurizată, fără aditivi și conservanți, produsă doar din apă, malț și hamei: Tiltott Igazi Sör. Fabrica a fost deschisă în anul 2014 și pe porțile ei ies două două mărci de bere: Igazi Csíki Sör, având un conținut de alcool de 6% și un gust amar de nivel mediu, și Székely Sör, care are același conținut de alcool, dar un gust amar mult mai intens și o culoare mai deschisă. Mai au o specialitate în ediție limitată, obținută cu adaos de miere polifloră, cu un conținut de alcool mai mare (9%). În Cluj le găsiți la Heltai Folkpub, la Tevi Pub sau la Restaurant Shanghai. Cu siguranță aș fi aflat cu 90% mai multe despre această bere dacă știam un strop de maghiară, dar nu știu, deci orice informație suplimentară aveți despre berea Tiltott Igazi Sör, o puteți împărtăși cu noi în secțiunea de comentarii.

Facebook / Site;

Fiți foarte atenți acum, căci informația aceasta face cât o comoară. În Ibănești Pădure, județul Mureș, un anume domn Matei, profesor de matematică, are în curtea din spatele casei lui o mica fabrică de bere. Și acolo produce berea Lăpușna, blondă și roșie, nefiltrată, din apă pură de la munte, după rețete tradiționale. Imaginați-vă doar. Omul nu vrea să facă profit, căci preferă să facă destul de puțină, nu are parte de o nemaivăzută vizibilitate, tot ce-l determină să facă asta e pasiunea. O pasiune la fel de pură ca apa munților. Din păcate, fiind produsă în cantități foarte mici, nu o găsim la tot pasul prin oraș, așteptând să se minuneze lumea de aroma ei. Puteți însă oricând să dați un telefon și să vă prezentați intențiile.

Facebook;

Transylvanian brew… #transylvania #lapusnabeer #ibanestipadure

A post shared by Mihai S. (@sasniresanm) on

După cum am anunțat încă din titlu, nu doar berea artizanală e vedeta articolului, ci și cidrul. Primul (și singurul) pe listă e Harvester Cider, din Zimborul, Sălaj, apărut pe piață în iulie 2016, despre care se spune că este făcut doar din două ingrediente: fructe și …pasiune. A fost gândit încă de la început ca un produs 100% natural, care își dorește să reamintească oamenilor de gustul original prin metode moderne de producție. În prezent au două sortimente, de mere și de pere, și un cidru de sezon, perfect pentru iarnă – mulled cider, un cidru fiert, fierbinte, ușor spicy. Îl găsiți la Urban Pedestrian sau în Sisters.

Facebook / Site;

#harvestercider ?

A post shared by Adela Calugar (@makeup.with.adela) on

Ajunși în Cluj, ultimul lucru la care ne-am putea gândi e că găsim o microberărie deschisă în 2016 chiar în cartierul Mănăștur. Hophead Brewing a fost ideea unui cuplu întors în țară din State și se bucură de un succes considerabil printre clujeni. Dacă la început se găsea doar în două localuri, la Off the Wall și Sax, ulterior a cucerit tot orașul – Booha Bar, Hugo Restaurant, Jaxx American Restaurant, Roots, Studio 25, fiind doar câteva dintre exemple. Au o gamă de bază solidă (Auto Pilot, Immigrant, Opium, Red Line, Dark`oh, NeBrună după tine, Pure C) și mai multe beri sezoniere (gRoZava, Vișne, Chihlimbar). Le puteți degusta chiar în berărie, după ce înțelegeți procesul de producție, căci deseori se organizeză tururi, iar oamenii pleacă mai fericiți decât au venit. Și cu bere.

Facebook / Site;

Un loc devenit deja celebru între recomandările pentru turiști, restaurantul Klausen Burger nu oferă doar o priveliște inedită asupra Clujului, ci este și printre primele locuri din țară unde s-a produs berea artizanală, ei optând pentru una tradițională, cu caracter bavarez. Conform spuselor lor, berea Klausen Burger conţine numai apă de băut, malţ, hamei şi drojdie de bere și vine în diverse sortimente, arome și culori: Indigen – Pale lager, Corvus – Wheat beer, Gorun – Brown ale, Arrogant IPA, Red Revolution – Red ale, Limo – Raddler, Cherry Lov – Fruit beer. În afară de gama largă de beri proprii, au pus pe masă, la propriu, și un meniu mixt de mâncare excelentă – burgerii se potrivesc perfect cu berea.

Facebook / Site;

#indigen

A post shared by Nicoleta Tămaş (@nicoletatamas) on

Tot în orașul nostru avem o bere cu caracter cosmic, inspirat pare-se de spiritul cosmopolit al Clujului. Bazată pe rețete tradiționale englezești, Bere a la Cluj vine cu ceva special în fiecare sortiment din gama Cosmopolit: Phaza Lunii, cu un gust dulce de biscuiți berii; Gaura Neagră, cu o aromă specială datorată hameiului adăugat la rece; Ursa Amară, despre care se crede că este primul bitter ale artizanal din România; Pitica Roșie, cea mai recentă bere, un red IPA fără hamei Citra. Berea aceasta poate fi degustată şi savurată în câteva locuri din Cluj, cum ar fi Restaurantul Miko, Hugo, Sisters Cafe, Flying Circus, Joben Bistro și L’Alchimiste, dar și la cinematograful Victoria.

Facebook;

Lista se încheie cu două nume despre care am reușit să aflăm destul de puține amănunte. Primul, Mustața de Bere, denumește o idee ”îmbrățișată” de către doi vechi prieteni în Brașov. Se spune despre ei că au reușit să salveze orașul din rutină aducând berile lor unice. Al doilea este Urban Brewery, originar din Sibiu. Așteptăm să auzim mai multe de la ei.

Facebook / Site;

Iar aici găsiți și harta ce cuprinde producătorii independeți de bere și cidru din întreaga Românie. Mai rămâne doar să le testați pe toate și să vă alegeți favorita. Sau favoritele, fie.

Voi pe care le-ați încercat până acum în Cluj?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!