Unde găsești cafea bună “to go” în Cluj

Ne-am relaxat vara asta mai mult decât trebuia, dansând de la un festival la altul, profitând de zilele de concediu în care am dormit până la amiază… hai că n-a fost rău deloc. Și dintr-odată ne vedem nevoiți să ne trezim din hibernare și să dăm un randament de 100% încă de la ora 8 dimineața. Există o singură cale de a face asta: dați-i organismului cafeaua de care crede că are nevoie! Prea puțini mai avem timp să o preparăm acasă sau să stăm în loc măcar pentru 10 minute, așa că vă prezentăm ce variante #ToGo avem în Cluj. Sunt multe opțiuni, mai ales că aproape oriunde există cafea aveți și posibilitatea de a pleca cu ea în treaba voastră. Sigur aveți câteva locuri preferate, daaar probabil nu le știți pe toate, așa că am pregătit acest mini ghid. Pentru ca atunci când te învârți după o cafea, să nu o faci asemenea unei găini bezmetice, ci să cauți acest articol.

De câțiva ani abordăm acest subiect și am observat cum a evoluat cultura cafelei în Cluj. Dacă în urmă cu 3 ani erau câteva astfel de locații, acum numărul lor s-a mărit cu mult. Am mers prin multe cafenele și am cam reușit să povestim cu fiecare, iar dacă ați uitat ce, aruncați o privire aici. Noi vom recomanda astăzi 14 locuri de unde îți poți lua o cafea bună to go.

Let`s Coffee
Și dacă tot vorbeam de alegerea favoriților, avem și noi locul nostru drag, despre care le povestim prietenilor și unde ne refugiem de cât mai multe ori posibil. Let`s coffee ne-a cucerit încă de când i-am trecut pragul prima dată, la începutul anului. Ce-i drept, am ajuns cam târziu, pentru că au deschis în 2015, dar hey! better late than never! Ce e foarte fain la acest coffee-shop, pe lângă felul primitor în care își întâmpină ospeții, explicațiile detaliate ale lui Vasi, precum și plăcerea de a vedea pe cineva lucrând cu atât de multă pasiune, e cafeaua, bineînțeles. Care e și de specialitate, colac peste pupăză, și provine din țări africane şi sud-americane, cum ar fi Etiopia, Columbia, Nicaragua, Guatemala, Costa Rica. Pentru brewing au 3 metode: Clever, V60, care sunt oarecum asemănătoare, și Cold, care folosește apă rece și gheață, și ceea ce îi diferențiază de basically everybody e că nu folosesc nici un puncticel de zahăr pentru cafeaua lor. Aflați aici mai multe direct de la ei.

Prețuri: Espresso – 8 lei / Flat White – 10 lei / Latte – 11 lei. Nu servesc cappucino.
Adresă: Strada Constantin Daicoviciu, nr. 8

Roots
Coffee-shop pe timp de zi și wine & tapas bar pe timp de seară, Roots și-a câștigat imediat admirația iubitorilor de cafea clujeni. Asta pe timp de zi. Pe timp de noapte încă n-am studiat problema îndeaproape. După cum am aflat din interviul cu Mircea Dan, secretul în acest cofee-shop este să asculți, să fii interesat de informațiile care ți se oferă, dar mai ales, să ai curajul să încerci. Au trei blend-uri diferite, cu cafea prăjită la Origo Roastery – Confort Blend sau blend-ul casei, cu un profil aromatic bine balansat, Single Origin Blend, însemnând diverse origini din Africa și America Centrala, Microlot, reprezentând cafele din loturi foarte mici și 4 metode de brewing: Chemex, Syphon Coffee, V60, AeroPress.

Prețuri: Espresso – 7 lei / Flat White – 9 lei / Latte – 10 lei / Cappucino – 8 lei
Adresă: Strada Eroilor, nr. 4

Pauza de cafea: iar cea mai buna am descoperit-o la Roots. ? @mirela_ujica #tiff #tiff2016 #tiffmoments

A post shared by GLAMOUR Romania (@glamour_romania) on

Narcoffee
A fost dragoste la primul latte cu Narcoffee, dar grăbiții cu siguranță au fost dați peste cap când au văzut că s-a deschis și Narcoffee Kiosk, pe Eroilor, nr. 35- 3 7, special pentru to-go. Cafeaua lor este de specialitate, adusă din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia și stă la baza unui meniu care se împarte în două categorii: pe bază de espresso, cum ar fi flat white, long black sau latte și pe bază de cafea la filtru, precum V60, Chemex, Aeropress sau Cold Brew. Ca în toate locurile care servesc cafea de specialitate, originile se schimbă destul de des, aşa că cel mai bine îi întrebați care vă sunt opțiunile în acel moment. Ah, și pe lângă faptul că aduc cafeaua din diferite colțuri ale lumii, am aflat că laptele vine doar de la ferme din județul Cluj. #cool

Prețuri: Espresso – 7 lei / Flat White – 10 lei / Latte – 11 lei / Cappucino – 9 lei
Adresă: Strada Eroilor, 35 – 37

Olivo Caffe
E practic imposibil să nu fi auzit de Olivo odată ce ați ajuns în Cluj, iar dacă nu v-a spus nimeni, aveți toate șansele să nimeriți în fața ei întâmplător. Mai ales că există un spațiu destinat exclusiv cafelei to-go, care este amplasat exact în fața cafenelei – bistro și nu puteți să treceți pe lângă el fără să-i acordați atenție. Mai ales ziua, când miroase atât de bine a cafea… Elementul care îi diferențiază de ceilalți din oraș este faptul că dispun de prăjitoria proprie, însă de lăudat este și ideea de a comanda cantități mai mici (3-5 saci) pentru a putea cumula mai multe tipuri de cafea într-un singur transport și a le oferi oaspeților o varietate mai mare de origini dintre care să își aleagă preferata.

Prețuri: Espresso – 5 lei / Flat White – 8,5 lei / Latte – 8 lei / Cappucino – 7 lei
Adresă: Strada Eroilor, nr. 7

Tucano Coffee
Well, cu siguranță sunteți o persoană norocoasă dacă ajungeți să fiți vreodată în mare grabă pe Bulevardul Eroilor și aveți nevoie de o cafea, pentru că deja am ajuns la a 3-a opțiune de pe această stradă. Tucano Coffee s-a deschis, de asemenea, anul acesta, și nu lipsesc de pe lista SCA (Speciality Coffee Association), preparând o cafea exclusiv din boabe selecte 100% arabica, aduse de pe pământul Africii și al Americii Latine. Vă așteaptă cu băuturi clasice de cafea, care se regăsesc în meniul oricărei cafenele Specialty, băuturi speciale, precum și câteva răcoritoare, dar și unele preparate fără ajutorul mașinii de cafea, mai exact prin Chemex și Pour Over V60.

Prețuri: Espresso – 6 lei / Flat White – 11 lei / Latte – 11 lei / Cappucino – 9 lei
Adresă: Strada Eroilor, nr. 19

Phil’s Coffee Shop
Phil´s Coffee Shop este locul potrivit pentru întâlniri business. Dar pentru oamenii care merg înspre una și le e frică să nu adoarmă până acolo există mereu Phil & Go. Îi găsiți pe Dorobanților, colț cu Pitești. Cafeaua pe care ei o servesc provine de la prăjitoria Goppion și este certificată ca fiind cafea de specialitate. Pe lângă aceasta mai au cafele single origin provenind din Brazilia, Etiopia, Guatemala, Honduras, pe care le prepară la cererea clienților și mai au un blend special. Au început acum doi ani cu un aparat Astoria Plus 4 You, dar și-au dorit un espressor mai performant, așa că l-au înlocuit cu un Astoria Plus 4 You Touch Screen-Champions, care este folosit și în cadrul unor competiții internaționale pentru brewing. Take the coffee and Phil good!

Prețuri: Espresso – 4,7 lei / Flat White – 9,7 lei / Cappucino – 6 lei
Adresă: Str. Dorobantilor, nr. 21

Kafea
Iar dacă diminețile voastre încep ilegal de devreme și sunteți mai mult zombie decât om fără cafea, ce noroc că există Kafea Coffee to go, care se deschide la 7.30. Partea mai puțin bună e că există doar una în tot orașul, pe strada B. P. Hașdeu, deci ori trebuie să stai prin zona respectivă, ori să ai drum pe acolo dimineața ca să profiți de ea. Norocul e mai mult pe capul studenților din campus, însă deja mi-i imaginez confuzi și adormiți în fața celor 30 de preparate pe bază de cafea Baque, furnizorul ales, care le livrează din Spania, după ce o prăjesc într-un anume fel pentru cei din Europa Centrală. Are un conținut de 15% de cafea Robustă, fiind ideală pentru a fi băută din mers, și nu savurată și analizată până la epuizare.

Prețuri: Espresso – 3 lei / Latte – 6 lei / Cappucino – 5 lei.
Adresă: Strada Bogdan P. Hașdeu, nr. 76

Neatza! #kafea #coffeetogo #cluj #instacluj #hasdeu76 #coffeelovers

A post shared by Kafea Coffee To Go (@kafea_in_cluj) on

Victor

O altă oprire o puteți face la Victor. Fresh to go, știți voi, ca să aveți un start cât mai fresh. La început serveau cafea de brand, italian roast. dar și-au dat seama în scurt timp că ceea ce vor să ei să ofere este cafea de specialitate, 100% Arabica. Boabele sunt aduse tocmai din Nicaragua, de la firma Santa Teresa, ajung la prăjitoria Origo, iar mai apoi în coffee-shop-ul renumit pentru blendul perfect – coffee and friends. Calitatea şi prospeţimea boabelor este un mare plus pentru ei, însă foarte importantă este şi aparatura. Băieții au o frumuseţe de VA388 Black Eagle, Victoria Arduino, un espressor pentru specialty barista, care face minuni cu cafeaua voastră. Sortimentele de cafea se schimbă o dată la cel mult trei săptămani, iar ca moduri de preparare, puteți alege și V60, Aeropress sau Syphon, pe lângă cele pe bază de espresso.

Prețuri: Espresso – 4,5 lei / Flat white – 8,5 lei / Latte – 8,5 lei / Cappucino – 6,9 lei
Adresă: Strada Victor Babeș, nr. 33

Meron
Cafeaua de la Meron este o cafea de specialitate, prăjită light to medium roast, care are origini multiple, de la Mexic, Papua Noua Guinee la DR Congo sau Ethiopia. Sunt atenți la varietatea și regiunea în care boabele de cafea se cultivă, dar și la notele de degustare ce oferă arome exotice fiecărui shot de espresso. Tocmai de aceea, lucrează cu prăjitorii care fac parte din third wave coffee roasters, un punct de plecare important al unei locații care promovează cultura cafelei și care asociază fiecare produs cu personalitatea clientului. Ei numesc asta simplu – COFFEE AS YOU ARE. Acordă o atenţie deosebită şi metodelor de preparare a cafelei – espresso sau brew (suntem siguri că ați încercat un cold brew vara aceasta). În plus, folosesc cele mai bune echipamente din domeniu, de la branduri renumite ca La Marzocco, Vitoria Arduino sau Opera. Încă de la inaugurare și-au propus să creeze un loc în care oamenii să îşi primească doza de energie pentru a continua întreaga zi, așa că puteți fi siguri că vă puteți baza oricând pe cafeaua lor.

Prețuri: Espresso – 6 lei / Flat white – 11 lei / Latte – 12 lei / Cappucino – 8 lei
Adresă: în incinta Platinia Shopping Center, Vivo! Cluj Napoca și pe strada Napoca, nr. 3

Sisters
De 6 ani cafeneaua Sisters este locul în care o mulțime incredibilă de oameni și-au început ziua mai bine datorită personalului care te primește mai bine decât te-ai aștepta, ținând cont de agitație. Distribuitorul lor este Moak și oferă un amestec de cafea 90% Arabica cu 10% Robusta. Nu e de specialitate, dar pe bune că ieși de acolo simțindu-te special. Și chiar și așa, cafeaua are o aromă extrem de plăcută și pe cuvântul meu că nu am mai văzut atâtea review-uri pozitive și atâția oameni mulțumiți pe nicio pagină de Facebook!

Prețuri: Espresso – 5 lei / Flat white – 11 lei / Cafe Latte – 8,5 lei / Cappucino – 8 lei
Adresă: Strada Universității, nr. 2

#weareback

A post shared by Sisters (@cafeneaua_sisters) on

Teo`s Cafe

Pe cei de la Teo`s Cafe îi cunoșteam încă de acasă, din Iași, așa că my heart skipped a beat când am văzut că deschid un coffee stop și în Cluj. De drag și de mândrie. Folosesc o cafea provenită dintr-un blend propriu, 70% Arabica și 30% Robusta și e mereu proaspătă și ready to go, deoarece este comandată regulat, în cantități mici, de la Gourmet Cafe din București. Meniul lor îl puteți vizualiza în întregime aici, dar ca idee, găsiți cam orice ați putea pofti, iar prețurile sunt între 3,5 și 9 lei. În Cluj îi veți recunoaște după coada care e mai tot timpul pe Memo, dar merge destul de repede și, mai ales, merită.

Prețuri: Espresso – 3,5 lei / Cafe Latte – 4-6 lei / Cappucino – 4-6 lei.
Adresă: Strada Memorandumului, nr. 26

Coffee Addicts
Oamenii aceștia au înțeles un lucru formidabil despre omenire: că are nevoie să fie înțeleasă, acceptată, nimeni nu mai are chef să fie judecat. Iar atunci când intri în coffee shop-ul lor, ei știu mereu ce să-ți ofere: cafea bună, un vibe bun, muzica de care ai nevoie, puțină artă, e chiar și pet friendly (primiți o cafea gratis dacă mergeți cu animăluțul la o plimbare la ei) și întotdeauana întâlnesc nevoile clientului. Cafeaua de la Coffee Addicts vine tot din Italia, de la Goppion.

Prețuri: Espresso – 4 lei / Latte – 7,5 lei / Cappucino – 6 lei
Adresă: Strada Regele Ferdinand, nr. 9

Captain Bean
Captain Bean nu poate fi exclus din lista noastră, căci băieți nu se lasă deloc pe tânjală, cum e vorba aceea, ba din contră, sunt mai în forță ca niciodată. Au ajuns să fie foarte populari în Cluj, chiar dacă au început timid, cu un coffee-bike pe treptele de la Central. Și meritele nu merg doar înspre modalitatea inedită de a servi cafeaua, ei fiind îmbrăcați în soldați și chiar deținând diverse grade în cadrul echipei, ci și înspre munca susținută, cafeaua italiană delicioasă și felul în care își întâmpină clienții. Captain Bean vă oferă toată gama de produse specifice unei cafenele: espresso, latte, cappuccino, frappe-uri, ciocolata caldă și ice coffee, diverse mărimi, în funcție de cât de gravă e oboseala, dar și o diversitate de siropuri pentru cafea (alune, caramel, scorțișoară, ciocolată, cocos, mentă, amaretto, vanilie). Atenție însă că au camuflat denumirile, tipic militărește, dar vă explică ei cum stă treaba și cine sunt Echilibratu, Intensu și alții asemenea.

Prețuri: Espresso – 3,5 lei / Intensu – 5 lei / Echilibratu – 6,5 lei / Great White – 7,5 lei
Adresă: Strada Regele Ferdinand, pe scări la Central rămâne locația lor de bază, dar îi mai găsiți în alte patru locuri din Cluj.

Habitat Coffee Room
După cum îi zice și numele, Habitat este o simplă cameră. Despre cafea. Restul sunt doar plusuri de care ne bucurăm: atmosfera friendly, designul, muzica, staff-ul, faptul că deschid la ora 07.00. Îți e mai mare dragul să intri la ei în diminețile în care nici nu știi cum te cheamă și unde te duci. Folosesc espressor-ul Expobar New Elegance, iar lumea vorbește numai de bine despre cafeaua lor, atât de aromată chiar și fără siropuri sau zahăr ori alte nebunii.

Prețuri: Espresso – 5,9 lei / Latte – 7,9 lei / Flat White – 8 lei / Cappucino – 6,9 lei.
Adresă: Strada Horea, nr. 1

#flatwhite #matthewalgie #freshlyroasted #darwin#acupoflove #habitatcoffeeroom

A post shared by Habitat Coffee Room (@habitat_coffee_room) on

Dacă aveți alte recomandări / propuneri, shoot them in the comments section!

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz