Unde poți învăța o limbă străină în Cluj-Napoca

Home $ Articole $ Unde poți învăța o limbă străină în Cluj-Napoca

by | Oct 25, 2017 | Articole, Student

Când spunem Cluj-Napoca, implicit spunem și multiculturalitate. Trăim într-un oraș care atrage tineri din toate părțile lumii și care, în același timp, le oferă tinerilor oportunitatea de a pleca, la rândul lor, pe meleaguri străine.

Nu este greu ca străin să te faci înțeles în Cluj-Napoca. Majoritatea clujenilor cunosc limba engleză, în special tinerii. Surpriza este, însă, când clujenii cunosc limba din țara lor, chiar dacă aceasta nu este engleza. Printr-un simplu Hola / Bonjour / Guten Tag / Goedendag/ Konnichiwa, le urezi și un călduros bun venit. Se simt parcă mai aproape de casă și se vede asta din zâmbetul ce apare la auzul cuvintelor atât de familiare.

Nu mai stãm mult. ? #unilife #litere

O postare distribuită de Annabella Székely (@annabellaszekely) pe

Având în vedere faptul că mulți dintre voi sunteți pasionați de limbi și de culturi străine, vă oferim câteva informații referitor la locuri în care puteți să vă aprofundați cunoștințele.

Centrul ALPHA pune la dispoziție cursuri atât pentru începători, cât și pentru intermediari sau avansați. Cursurile sunt destinate adolescenților și adulților, având mai multe limbi de specializare: engleză, spaniolă, suedeză, română (pentru străini), franceză, portugheză, finlandeză, rusă, germană, olandeză, japoneză, ucraineană, italiană, norvegiană, maghiară și poloneză. Prețurile scad în funcție de numărul de persoane cu care te înscrii la curs. Astfel, încep de la 90 lei/oră/persoană, și ajung până la 20 lei/oră/persoană dacă te înscri împreună cu 7-12 cunoscuți.

Contact:
Str. Horea nr. 31, Cluj-Napoca
0264 434164
[email protected] / [email protected] / Site

Language Box este un alt centru de limbi străine care te poate ajuta. Cursurile lor se adresează adulților ce vor să își perfecționeze competențele, companiilor, străinilor sau copiilor/liceenilor. Limbile vizate sunt engleza, franceza, germana și italiana. Durata totală a unui curs este de 30 de ore, fiind structurat în câte două ședințe de 2,5h pe săptămână, în grupe de 6-8 cursanți, tandem sau individual.

Contact:
Calea Mănăștur nr. 48, parter
0755.843.750
[email protected] / Site

Centrul Educațional 10 (ZECE) își propune să ofere meditații, astfel încât viitorul tău examen de limbă să fie luat cu brio. Acesta oferă cursuri atât directe, cât și online. Diversitatea în limbi este un atu pe care acest centru îl are, punând la dispoziție 12 limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, ebraică, rusă, arabă, greacă, maghiară, japoneză și turcă. Prețurile variază, pornind de la 2000 de lei/curs și există reduceri în funcție de numărul de participanți. La toate cursurile lor, manualul și toate materialele de studiu sunt incluse.

Contact:
0730 137 443
[email protected] / Site

Bridge Language Study House îți propun cursuri individuale, în tandem sau grup. Poți învăța aici engleza, franceza, germana, italiana, maghiara sau spaniola. Cursurile durează 6 săptămâni, iar prețul unui curs pornește de la 695 lei/persoană și include şi include: testarea preliminară pentru încadrarea în nivel, suportul de curs (in original pentru majoritatea limbilor), materialele didactice auxiliare, evaluarea progresului (la jumătatea modulului), test final și certificat de participare (emis pentru 70% prezenţă la cursuri şi 60% la testul final.)

Contact:
Calea Dorobanților, nr. 67, Cluj-Napoca
0364 101 088 / 0746 355 435
[email protected] / Site

Dacă limba pe care dorești să o înveți este franceza, atunci ar trebui să știi că la Institutul Francez din Cluj-Napoca poți învăța franceză fie la modul general, fie specializat. Prețurile diferă în funcție de complexitate, pornind de la 750 lei pentru 30 de ore pe parcursul a 6-7 săptămâni.

Contact:
Str. I.C.  Brătianu nr. 22
0264 598 551

[email protected] / Site

Dacă ești student la UBB și dorești să îți perfecționezi limba germană, o poți face la Institutul de Limba Germană al U.B.B. (sau IDLF). Cursurile durează două ore și au loc o dată pe săptămână. Taxa este de 100 lei/semestru, iar dacă ești student la linia germană ai gratuitate la acest curs.

Contact:
Str. I.C. Brătianu nr. 22
0264 334 566
Site

Dacă vrei să dobândești un anumit certificat atestat la nivel european, poți încerca la Centrul Cultural German, unde au loc cursuri intensive și pentru care ai nevoie de minime cunoștințe de limbă germană atunci când te înscrii.

Contact:
Str. Universităţii 7-9
0264 597 936
[email protected]

The German Cultural Center

O postare distribuită de vlad (@vlup23) pe

Voi ce alte centre unde poți studia limbi străine recomandați?

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!