3 barber shop-uri din Cluj pentru care merită să renunți la frizerul tău din copilărie

Home $ Descoperă Clujul $ 3 barber shop-uri din Cluj pentru care merită să renunți la frizerul tău din copilărie

Cu toții ne iubim frizerul din copilărie. E persoana aceea care ne cunoaște toate poveștile și în care avem încredere că o să ne tundă cum ne stă mai bine. Totuși, bărbații care doresc să își lase barbă merită atenție deosebită, mai ales că un look îngrijit accentueză masculinitatea. Dacă ați luat această decizie, trebuie neapărat să vă lăsați pe mâinilie unor profesioniști care știu cel mai bine cum să vă aranjeze. Sunt multe saloane în Cluj care oferă servicii și pentru bărbați, dar probabil vă veți simți stingheriți în momentul în care veți auzi, fără să vreți, povești legate despre machiaj sau pantofi. Domnilor, nu mai bine alegeți unul dintre barber shop-urile de mai jos, pentru discuții strict „ca între bărbați”?

Barber Society

Prima noastră recomandare este Barber Society, despre care v-am mai povestit. Prietenii care au încercat serviciile lor mi-au povestit numai lucruri bune, cum că băieții îți ghicesc dorințele chiar dacă tu nu știi foarte bine cum să le explici. Despre echipă poți afla mai multe aici, în caz că vrei să precizezi la cine vrei următoarea programare. Să nu uităm nici de băuturile oferite din partea casei, nici de produsele cosmetice pentru barbă, tricourile sau rucsacele de la Nerv pe care le puteți achiziționa. Acestea reprezintă motive în plus pentru care să alegeți Barber Society.

Adresă: Calea Dorobanților, nr. 33-35-37, corp B, parter
Programări:  0770 625 607

Good Fellas

Good Fellas a fost născut din pasiunea proprietarului pentru această artă a barbering-ului. De îndată ce le treceți pragul, veți ști că ați ajuns în locul potrivit. Sistemul de funcționare este foarte simplu: vă așezați pe scaun, iar cât timp voi purtați un dialog cu bărbierul, acesta vă aranjează după nevoile voastre. La final, veți pleca atât cu o nouă înfățișare, cât și cu sentimentul că ați cunoscut un prieten de nădejde. Prețurile variază, pentru un bărbierit complet veți plăti 50 lei, aranjarea barbii vă va costa 25 lei, iar un pachet tuns + aranjat barbă costă 50 lei.

Adresă: strada Fabricii, nr.4
Programări: 0747341791

Feels like Friday today. Wish you all some really nice days off! See you on Monday! #barbershop #goodfellas #barber

A post shared by Barbershop Good Fellas (@goodfellasthebarbershop) on

The Barber Shop

Barba este la modă încă din cele mai vechi timpuri, dar necesită multă atenție, căci nu o poți lăsa să crească după voia ei, mai ales dacă dorești să impresionezi partea feminină. Nu o spun eu, ci specialiștii de la The Barber Shop. Scopul acestora este ca toți clienții să beneficieze de cele mai bune și potrivite servicii, mai ales că produsele folosite sunt de înaltă calitate și provin din SUA sau Anglia. Partea cea mai bună este că primiți băutură (cafea, whiskey, vin, bere, suc) inclusă în prețul oricărui serviciu ales. Pentru styling și spălat veți plăti 40 lei, pentru un tuns & barbă-short grooming 100 lei, iar un tratament complet Old Barber’s Secret vă va costa 140 lei.

Adresă: Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr.77
Programări: 0721 821 980

Un look de gentleman îl vei obține doar la The Barber Shop ® !

A post shared by The Barber Shop (@thebarbershopro) on

Cu părere de rău, îi puteți spune adio frizerului din copilărie și să îi lăsați pe specialiști să vă scoată în evidență masculinitatea.

P.S.: Când ai mare nevoie de un specialist din industria hair & beauty, poți oricând să te bazezi pe Stailer – platforma gratuită prin care te programezi în doar câteva click-uri la salonul și stilistul preferat. Poți naviga, descoperi și compara cele mai bune servicii disponibile în zona ta, alege ora și ziua potrivită pentru tine și lăsa review-uri la final. Să știe și alții ce bine ți-a fost.

Abonează-te la newsletter ❤️

Periodic primești, direct în inbox, cele mai recente știri și recomandări.

Te-ai abonat cu succes!