Să iei masa în oraș reprezintă întotdeauna un mic răsfăț. E o adevărată plăcere ca cineva să-ți gătească, iar altcineva să te servească. Tot ce trebuie tu să faci este să stai la o masă în compania potrivită. Și să plătești la final, bineînțeles, doar asta este legea. Pe lângă necesitatea achitării notei de plată, mai există și alte reguli nescrise pe care ar trebui să le respectăm atunci când mergem într-un restaurant. Spun ar trebui, pentru că se întâmplă, poate chiar și din neatenție, să uităm de existența acestora și să le încălcăm.
Noi am găsit 13 reguli nescrise pe care le mai ignorăm atunci când mergem să mâncăm la un restaurant. Poate mai știți și voi altele…
Ajungi mai târziu față de ora pe care ai rezervat-o
Nu este niciodată frumos să întârzii, cu atât mai puțin atunci când ai rezervat o masă la un restaurant. Să spunem că 10 minute se acceptă, poate ți-a luat mai mult timp să te pregătești, sau ai fost prins în trafic. Însă, dacă trebuia să fii prezent la ora 19.30, iar tu ajungi la 20, atunci este o problemă. În acest caz, s-ar putea să ai o supriză și să descoperi că altcineva mai rapid s-a așezat la masa pe care tu ai rezervat-o. Poți suna personalul și să-l anunți de întârziere, dar ideal ar fi să ajungi la timp.
Dai vina pe chelner pentru orice inconvenient
Mâncarea nu este gata la timp? Chelnerul e de vină. Preparatele nu au gustul dorit? Chelnerul e de vină. Muzica se aude prea tare și nu poți înțelege ce spun cei de la masă? Tot chelnerul e de vină. Să fim serioși, nu persoana care te servește trebuie învinovățită mereu pentru orice lucru care te nemulțumește. Ospătarul muncește pentru ca tu să ai o seară cât mai bună. Dacă se întâmplă contrariul, indicat este să porți o conversație civilizată, fără să ridici tonul și să faci reclamații. Pentru a evita o astfel de situație, informează-te întâi despre meniul și politicile restaurantului respectiv. Poate mâncarea e prea picantă pentru că acesta este specificul localului, iar nu chelnerul ți-a pus porție dublă de chilly.
Acorzi doar o stea la recenzia online
Ai cinat în resturantul respectiv de multe ori și totul a decurs ca la carte, însă într-o seară se întâmplă o greșeală pe care te grăbești să o cataloghezi „de neiertat.” Arma pe care o ai pentru răzbunare este tocmai social media. Imediat scoți telefonul, intri pe Facebook / Tripadvisor / Google Places, acorzi one star review și mai scrii vreo 10 rânduri veninoase ca să vadă toată lumea ce experiență neplăcută ai avut tu. Cum rămâne cu celelalte dăți în care te-ai simțit minunat, dar nu te-ai chinuit să lauzi localul? Din nou, o discuție politicoasă poate rezolva un inconvenient mai repde decât un review negativ pe social media.
Uneori ești o persoană prea gălăgioasă pentru cei de la alte mese
Nu îți poți ascunde energia, îți place să-i amuzi pe cei din jurul tău, iar atunci când ieși la un restaurant cu prietenii, te aflii în centrul atenției. Povestești cu toată lumea, râzi zgomotos la glume și nu îți e teamă să spui tare când ceva te nemulțumește. Ai grijă însă, această exuberanță poate atrage priviri neplăcute de la clienții așezați la alte mese. Nu uita că nu ești un invitat special al restaurantului menit să destindă atmosfera în tot localul. Doar prietenii tăi ar trebui să aibă privilegiul de a se bucura de prezența ta.
Nu te poți desprinde de telefonul tău
Telefonul mobil este indispensabil în zilele noastre. Totuși, măcar atunci când mâncăm este indicat să-l punem departe de noi și să ne bucurăm de ce avem în farfurie. În situația în care mergem cu un grup să mâncăm în oraș, telefonul mobil nici măcar nu ar trebui pus pe masă. Poate tocmai în acel moment își amintesc toate rudele să te sune, iar tu nu mai acorzi atenție celor din jur. Nici cu dependența de social media nu e de glumă. Fotografiezi localul, mâncarea, tablourile de pe pereți, ornamentele de pe masă și uiți să conversezi. Să nu mai vorbim de situația în care lumina e slabă iar tu folosești blițul. Nu doar prietenii tăi îți vor atrage atenția, ci și alți clienți.
Chelnerul nu e servitorul tău personal
Când iei masa în oraș, te poți hotărî cu greu asupra mâncării dorite, mai ales dacă meniul oferă zeci de preparate delicioase. Să spunem că prima dată comanzi bruschete drept aperitiv, dar apoi vezi un platou apetisant și îl rogi pe chelner să ți-l aducă pe acela. Apoi, parcă ai mânca și un fel principal. După ce chelnerul îți ia comanda, îl strigi din nou fiindcă ai uitat să ceri un pahar de vin. Când îți aduce băutura, îi mai ceri și un desert. Uite așa, chelnerul vine de 5, 6 ori la masa, de parcă l-ai angajat sevitorul tău personal. Acordă câteva minute și consultă bine meniul atunci când intri în restaurant. Vei face munca mai ușoară atât pentru tine, cât și pentru cel ce te servește.
Schimbi ingredientele preparatelor
Să ne imaginăm următorul caz: mergi într-un restaurant cu specific italian și comanzi o pizza cu ciuperci, salam, porumb și parmezan. Din această combinație, ție îți place doar porumbul, așa că schimbi celelalte ingrediente cu ananas, șuncă și măsline. Felicitări! Tocmai ai creat un alt fel de pizza decât cel servit în meniu. Bineînțeles, exemplul meu e puțin absurd, dar dacă spuneam înainte că nu ar trebui să-l tratezi pe chelner ca pe un servitor, atunci același lucru se aplică și pentru bucătar. Un singur ingredient poate fi schimbat, dar dacă nu îți convine niciunul, ar trebui să comanzi altceva.
Te așezi la masă cu câteva minute înainte ca restaurantul să se închidă
Ți-ai chemat prietenii în vizită, doar că nu te așteptai să stea chiar atât de mult, iar acum vă e foame tuturor. E prea târziu să mai comandați online fiindcă toate localurile s-au închis, dar tu știi că restaurantul din colț s-ar putea să fie încă deschis. Vă îmbrăcați toți și mergeți la restaurantul respectiv, pentru a descoperi că mai e deschis pentru 15 minute. Personalul a început deja să facă curățenie, dar voi vă așezați la masă și așteptați să fiți serviți. Pe principiul „Clientul nostru, stăpânul nostru”, angajații trebuie să se ocupe de voi, de teama acelui review negativ. Imaginați-vă, însă, cum ar fi să vină șeful vostru chiar atunci când vă pregătiți să plecați acasă și să vă spună că trebuie să mai lucrați o oră. Nu e prea plăcut, nu-i așa?
Sau nu vrei să mai pleci
Cunoști senzația aceea când ai mâncat prea mult și parcă nu mai poți să te ridici de la masă? Ai terminat de consumat tot ce era în farfurie și doar stai așezat pe scaun pentru „a-i da mâncării timp să se așeze.” Nu faci nimic nepotrivit, în situația în care există locuri libere unde se pot așeza alți clienți. În orele de vârf, când restaurantul e plin și alți oameni nu găsesc mese disponibile, nu e indicat să zăbovești prea mult după ce ai terminat de mâncat, mai ales dacă nu intenționezi să mai comanzi. Poveștile se pot continua în altă parte, iar odihna după mâncare este mai plăcută la casa fiecăruia.
Ești prea „econom” când vine vorba de bacșiș
M-ai putea întreba: „Unde scrie că trebuie să las bacșiș?” Într-adevăr, nu există nicio condică a legilor universale într-un restaurant, dar aici vorbim de reguli nescrie. În alte țări sunt deja scrise și impuse. Gândește-te la ospătarul care s-a ocupat de tine pe toată durata șederii tale în local, te-a servit la timp, s-a comportat frumos, poate chiar a venit de 5 ori să-ți ia comanda pentru că tu ai fost indecis. Experiența ta plăcută din restaurantul respectiv se datorează și personalului. De ce să nu-i răsplătești cu o mică atenție?
Nu cunoști mereu tacâmul potrivit
Care e diferența dintre cuțitul pentru friptură și cel pentru brânză? Dar dintre furculița de paste și cea de salată? Tacâmurile pot reprezenta o adevărată bătaie de cap atunci când îți comanzi mai multe feluri de mâncare. Dacă nu știi care este furculița sau lingura potrivită, cel mai bine este să întrebi pe cineva cu care stai la masă. În caz că ești singur, un search rapid pe Google te scoate din dilemă. Nimeni nu s-a născut învățat.
Îi pui și pe ceilalți să plătească, chiar dacă tu trebuia să faci cinste
Nu vorbim aici de situația neașteptată în care tu ai avut intenții bune, dar prietenii tăi au comandat de mai mulți lei decât aveai tu în portofel și i-ai rugat pe ei să pună diferența, iar mai apoi le-ai dat banii. Aici e scuzabil. Trebuie, însă, să te gândești de două ori atunci când spui: „Comandați tot ce vreți, eu plătesc!” S-ar putea ca nota de plată să te surprindă și să nu dorești să mai achiți întreaga consumație, ci doar partea ta. Ce te faci dacă nici prietenii tăi nu au suficienți bani pentru că s-au bazat pe bunăvoința ta? Tu ești cel care va rămâne la bucătărie să spele vasele, pentru a compensa suma pe care nu ai vrut să o plătești.
Tragi cu urechea la conversațiile din jurul tău
Ce-ar fi lumea aceasta fără bârfe și povești? Nu scapi de ele niciunde, cu atât mai puțin atunci când mănânci în oraș. Până la urmă, aici e cadrul ideal pentru socializare. Uneori, se întâmplă ca discuțiile de la masa ta să nu-ți fie suficiente, așa că mai tragi cu urechea la vecini. Nu se știe nicioadată când auzi o informație interesantă pe care o poți împărtăși cu un prieten la un alt restaurant. Convorbirea voastră poate fi ascultată de cei care stau la masa de lângă voi și să o povestească, la rândul lor, altor prieteni. Și tot așa. Tehnica word of mouth funcționează de minune atunci când vrei să transmiți informații. Sau când nu vrei.
Nu ai grijă la maniere
Acest ultim punct este un rezumat al întregului articol, căci se referă la bunul simț pe care trebuie să îl ai atunci când iei masa într-un restaurant. Nu strigi la personal și nici nu îi deranjezi pe ceilalți clienți. De asemenea, oricât de confortabil te-ai simți în prezența celor cu care stai la masă, fii atent la felul în care mănânci. Manierele vorbesc mult despre caracterul unei persoane, iar dacă le stăpânești foarte bine, poți face o impresie de neuitat celor de la masa ta.
Tu câte dintre aceste reguli nescrise ai încălcat până acum?