Quesadilla experiment: 5 tipuri de quesadilla de la 5 localuri din Cluj

Nimic anormal. Când stai și te tot gândești ”Ce să mai scriem, ce nu s-a mai scris?” ajungi la idei de genul. Toate localurile îți oferă acum cam toate tipurile de mâncare la care ai pofti, așa că a devenit destul de greu să alegi pe principiul ”numai acolo găsești”. Chiar și când vine vorba de quesadilla, care vorba aia, nu-i un preparat atât de popular, nu-i românesc, nu-i unguresc, nu-i nici cum, îl găsim figurând în destul de multe meniuri și imediat apare problema evidenta de a nu ști de unde să-l comandați.

Așa că am luat noi problema în mâini, ne-am adunat prietenii într-o seară de joi și ne-am pus pe căutat 5 localuri care fac #homedelivery și care au quesadilla. Și am comandat. Poate-i de precizat și că eram pe strada Napoca când s-a întâmplat minunea, deci în centrul orașului, iar toate comenzile s-au plasat în același timp. Ready, set, confirm order!

Înainte de-a vă povesti cum a decurs degustarea, vrem să ne băgăm și noi codița într-o dezbatere mai veche: quesadilla versus piadină. Mulți zic că quesadilla, preparatul acesta de origine mexicană, e doar un fel de piadină italienească mai fancy, mai cu moț dacă vreți. Oh well, piadina este într-adevăr o specialitate italiană, o lipie pe bază de ulei de măsline, făină și apă, specifică regiunii Romagna, însă are propriul ei istoric și nu reprezintă doar o combinație între lipia arăbească, tortilla mexicană și clătita franțuzească. Pe de cealaltă parte avem quesadilla, care e obținută din două ingrediente principale: tortilla și brânză. E un fel de plăcintă cu brânză, simplă sau în amestec cu alte ingrediente, emblemă a meniurilor tex-mex. Destul cu teoria, să vedem ce-am testat.

Având în vedere originea preparatului, acesta nu putea lipsi din meniul celor de la POKKA, unde am găsit chiar două sortimente pe placul nostru. Le-am comandat pe amândouă, că doar nu aveam să ne împotmolim într-atâta treabă. Prima era opțiunea clasică, cu tortilla făcută homemade, umplută cu cașcaval și carne la alegere: pui cajun, crispy chicken, vită cajun, chillii con carne. Sau ciuperci. Noi am ales pui și a fost pe placul tuturor. Cum ar veni, a avut trei de ”DA”. A fost servită cu sos de roșii și smântână. Cea de-a doua, Quesadilla Surf & Turf a fost o variantă mai îndrăzneață, căci tortilla era umplută cu creveți sotte, carne de vită și cașcaval, iar sosurile erau aceleași. Eu una am dansat cu ea în mână, era delicioasă, însă nu-i pentru toată lumea, unii au considerat ușor ciudată combinația dintre vită și crevete. Condimentarea a fost excelentă, iar lipia… de departe câștigătoarea serii, s-a simțit atât la ea, cât și la sosuri că sunt pregătite in-house. De asemenea, au fost singurii care au investit în packaging, un detaliu destul de important.

Preț: 22/35 lei; Timp de livrare: 30 minute; Comandă minimă: 35 lei.

A venit rândul celor de la Livada, care au ajuns la doar două minuțele distanță față de cei la POKKA. Am mâncat de nenumărate ori quesadilla lor în restaurant și mereu am fost foarte mulțumită, așa că nu am avut emoții când am gustat, chiar dacă s-a simțit o oarecare diferență. Era un pic mai moale, mai juicy dacă pot să-i spun așa, asta cel mai probabil din cauza sosului alb de smântână și ceapă verde pe care îl are înăuntru. În restaurant nu apucă să pună stăpânire pe tortilla și să o înmoaie, însă în cazul livrărilor, probabil au timp să se împrietenească. Partea bună la Livada e că porția include și cartofi prăjiți, așa că e perfectă pentru momentele mai serioase de foame. Au sos separat și pentru cartofi, voi alegeți de care să fie.

Preț: 30 lei; Timp de livrare: 32 minute; Comandă minimă: 35 lei; Taxă livrare: 5 lei.

Și pentru că la Grande Pizza chiar am impresia că găsești absolut orice îți poftește stomăcelul, am dat și la ei în meniu peste trei tipuri de quesadilla: cu pui, cu vită și cu chilli con carne. Ne-am decis asupra celei din urmă, pentru a mai diversifica lucrurile și bine am făcut, căci era umplută cu carne de vită tocată, fasole roșie, porumb, sos de roșii, ardei, ceapă, usturoi, chimen și peperoncino. Fasolea a fost apreciată de toată lumea, precum și condimentarea, însă și mai impresionați am fost de faptul că ni s-a oferit un șervețel umed în pachet. Detaliile fac diferența, right?

Preț: 24 lei; Timp de livrare: 60 minute; Comandă minimă: Fără minim; Taxă livrare: 5 lei.

Quesadilla nu lipsește nici din oferta celor de la Euphoria Biergarten. Tortilla este umplută cu piept de pui, mozzarella, porumb, rucola, roșii, ardei iute și smântână și oh well, nu o recomandăm celor care nu apreciază gustul foarte picant. Este extrem de spicy datorită ardeiului iute și cu greu am deslușit alte senzații în afară de aceea că ne lua gura foc. Nici măcar sosul de smântână nu a reușit să mai calmeze spiritele.

Preț: 29 lei; Timp de livrare: 65 minute; Comandă minimă: 40 lei;

Cum eram la Marty Plaza, la degustarea noului meniu, am profitat de ocazie și am plecat acasă cu o quesadilla, numai bine să o adăugăm în experiment. Din păcate asta înseamnă că nu putem oferi un timp exact de livrare, pentru că eu am transportat-o. Din experiențele anterioare cu Marty însă, pot spune că sigur nu ar fi durat mai mult de 90 de minute. Am avut de ales între una cu pui și una cu pulled pork, am ales cea din urmă variantă, la care chiar am apreciat combinația de brânzeturi: caș cheddar, caș edamer și mozzarella. Nu s-a simțit condimentarea foarte intens, unii au simțit asta, pe alții nu i-a deranjat absolut deloc. Un pic cam prea uleioasă pentru gustul meu, dar nu într-atât încât să mă determine să nu o mănânc.

Preț: 29 lei; Comandă minimă: Fără minim; Taxă livrare: 8 lei.

Noi am testat și ne-am decis asupra preferatelor noastre, știm de unde comandăm data viitoare când avem poftă de o quesadilla bună. Voi ce părere aveți de acest experiment?

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz