Azi, #interviu. Numai bine am intrat cu toții undeva la căldură și avem timp să citim o poveste faină. Vorbim despre Andrei Gârba, ceramistul care a conceput cănile din multe cafenele clujene. Ne-am gândit că v-ați dori să știți mai multe despre cel care v-a făcut să exclamați în repetate rânduri ”Ce căni drăguțe” și să le postați în 30 de secunde pe Instagram. Nu știam nici noi foarte multe despre domeniu, așa că am fost foarte fericiți să ne întâlnim cu Andrei. Mai ales că știam că vom împărtăși totul cu voi.
Mai multe despre munca lui Andrei găsiți aici.
Aventura lui a început încă de când era copil, la 14 ani. Tatăl său, care lucrase la Fabrica de Porțelanuri Iris, nu a dorit să abandoneze acest drum și a pornit pe cont propriu odată ce industria porțelanului și a ceramicii din Cluj s-a prăbușit, iar fabrica a fost închisă. A început cu piese mici (mărțișoare, de exemplu), care puteau fi făcute acasă, într-un cuptor de bucătărie, după care au urmat și chestiuni mai mari și colaborări care s-au dezvoltat frumos în timp. Andrei, aflat la vârsta pre-adolescenței și având curiozitatea specifică acelei perioade, și-a dorit să afle mai multe și a descoperit cum se lucrează, care sunt materialele, cum le combini, care e etica de muncă etc. și a lucrat alături de tatăl și fratele său aproape 12 ani. Nu a făcut studii în domeniu, totul a fost mai mult un proces de învățare proprie, pentru că, zice el, ”în arta focului totul ține de experimentare”.
Photo credits: Matei Pleșa | Fascinatia Mestesugului
Eram cumva într-o zonă de confort, dar nu de dezvoltare. Până la urmă, lucrând cu porțelan, au apărut tot felul de solicitări: farfurii, cești… Noi nu făceam așa ceva, dar ne-a atras ideea. Am început să căutăm furnizori, să vedem ce fac ei, cum e piața din Europa și din România, am avut încercări nereușite și până la urmă am descoperit și niște surse viabile și niște produse care să funcționeze. Dar mereu a rămas problema furnizorului, care niciodată nu îți oferea marfa când aveai nevoie de ea sau la calitatea pe care ți-o doreai, pentru că nu eram clienți de calibru și ajungeam la unele compromisuri.
A crescut destul de mult pe partea de cești de cafea, iar asta a devenit activitatea majoră. După ce i-a cunoscut pe băieții din grupul Marty, care au vrut să facă niște cești altfel, craft, care să nu fie peste tot, a dezvoltat împreună cu ei conceptul Narcoffee, la care s-a muncit timp de un an jumătate pentru a se ajunge la un produs finit. Iar de acolo, pentru că toată lumea întreba de ele și le lăuda, dar exista un contract de exclusivitate, au venit cu un model și pentru publicul larg.
Lucrurile au evoluat destul de abrupt în ultimele 5 luni de zile, au venit mulți clienți pe zona asta. Am realizat că piața fierbea, ea asta aștepta, să vină cineva cu așa ceva. Avem pe cineva chiar care își gândise tot localul după ce posibilități de design al ceștii avea. Ideea e că mulți merg pe subiectivism atunci când vor ceva, așa că gândesc și impun eu forma, în funcție de experiența mea, iar ei pot alege culori, modele și altele. Mai există posibilitatea de negociere a formelor de torți, însă trebuie să fie dispus clientul să aștepte, pentru că e un întreg proces în spate.
Poate că vă întrebați de ce procesul de creație este unul atât de anevoios, de ce necesită așa de mult timp. Pe scurt, în momentul în care vezi o ceașcă, făcută după cum credeai tu că o vrei, te gândești că ar fi mai bine dacă ar fi mai înaltă cu 2 mm. Apoi o vezi din nou, cu 2 mm mai înaltă, dar parcă ai vrea altă culoare. Iar de la creație până la produsul final mai sunt câțiva pași: modelaj, forma mamă, forme de lucru, produs turnat, glazurare. Iar acest parcurs, singular fiind, poate dura până la o lună jumătate. După care urmează și așteptarea feedback-ului, ceea ce înseamnă, automat, alt timp.
Creația începe în momentul întâlnirii cu clientul. El cam știe ce vrea, măcar din punct de vedere coloristic și apelează la un designer care îi spune cum să poziționeze logo-ul sau îi facem noi o simulare. În funcție de ce alege, îi facem prețul. Nu dăm sfaturi în legătură cu textele care apar, în interiorul sau exteriorul cănii, font, mărimea textului, ci facem întocmai cum ni se spune la capitolul acesta. Pentru modelare se face un calup de ipsos, se pune la strung și se jonglează cu un instrument ascuțit pentru a stabili forma. Dar degeaba ai o schiță în față, trebuie să simți cum trebuie făcută, să pui mâna. Mai apoi totul e o aventură și e necesară o atenție deosebită la detalii, trebuie lipită cana în sine de toartă, sincronul trebuie să fie perfect. Se usucă, se pun la cuptor pentru două arderi, una de 800 grade pentru biscuitare și alta finală de 1300 de grade, după care se glazurează, proces care la rândul lui e foarte complicat și oferă unicitate produsului.
Am dezbătut cu Andrei și subiectul ”protejării” împotriva furtului de creații.
Căni poate face oricine, dar am descoperit niște chestiuni singur pe partea de finisaje: cum glazurez, cum fac linia de demarcație între două culori pentru a fi perfectă, ceea ce în fabrici nu se prea face… Ce fac eu nu e ceva confortabil sau comun, pentru că necesită foarte multă atenție, ”bibileală”, glazurez personal.
A mai colaborat cu Beanz (Bucuresti), iar în Cluj cu Hot Pipes, Jaxx American Restaurant, 1568 Bistro, Alikof, dezvoltă ceva pentru Olivo acum și recunoaște că a fost ușor prins de domeniul acesta al cafelei. Au început să apară și solicitări din străinătate, care l-au descoperit pe Andrei fie pe Instagram, fie în timpul vizitelor la Cluj. Din păcate, oricât de frumos ar putea evolua lucrurile, el realizează că, fiind vorba de lucru manual, nu poate crește și producția, dar este unul dintre obiectivele pentru 2018. Echipa lui este formată din patru oameni, sunt cumva limitați de cuptoare, iar la momentul actual produc 35 de cești pe zi, 4 zile din 5, fiind vorba de o muncă atât de solicitantă. În plus, Andrei se împarte și între munca din atelier și activitățile de manager, pe care le împarte cu soția. Pe viitor, își dorește să reamenajeze spațiul și să mărească echipa.
Important e să ai conștința lucrului bine făcut, să-ți dorești să faci ceva de calitate. Și să fii puțin independent, să îți dai seama singur unde ai greșit și care e următorul pas. Sunt niște chestiuni intangibile și necuantificabile. E important câtă grijă ai când lucrezi, cum îți organizezi spațiul de muncă, cum te ambiționează când nu-ți iese ceva, cât de bine asculți sfaturile. Ideal ar fi să știi câteva lucruri despre porțelan, cum arată un cuțit de ceramist, cum ții în mână un burete de finisaj, dar în același timp, toate astea se pot învăța dacă vrei.
Pentru că afacerea de familie începuse cu producția de mărțișoare (mai multe găsiți pe pagina lor de Facebook), de vreo 5 ani s-a apucat mai serios de creat aceste piese, pe care le comercializează îndeosebi la târguri, unde lumea merge să caute ceva mai deosebit. Și anul acesta îi veți găsi în Piața Unirii, dar și la târgurile din Iulius și Vivo!, în caz că sunteți curioși și încă nu i-ați cunoscut lucrările.
Voi ați băut din ceștile concepute de Andrei? Share some appreciation in the comment section!
