Articole, Interviu | #clujlife

Interviu cu Adam Dobie, artist manager la Sofar Sounds

Despre Sofar Sounds Cluj v-am mai vorbit anterior, iar dacă nu știți ce implică acest concept, puteți afla mai multe în articolul pe care noi l-am scris aici. De data asta, am ales să aflăm câteva insight-uri despre unul dintre primii organizatori Sofar Sounds Cluj. Am povestit cu Adam Dobie despre muzică, organizarea evenimentelor Sofar, ce a fost și ce va urma. Și sunt câteva planuri foarte interesante, merită să aruncați o privire pe rândurile de mai jos.

Legătura dintre Adam și muzică a luat naștere încă din copilărie. Deși a terminat Facultatea de Geografie, nu a renunțat la pasiunea sa pentru muzică, ba chiar a fost membru a trei trupe: Positive John, Autumn Hotel și Quantum Drive, iar cu două dintre acestea continuă să colaboreze. A cochetat cu mai multe stiluri muzicale, fiind adeptul improvizației și al experimentării. Tocmai de aceea, deși era iubitor de funk, și-a îndreptat atenția și spre genul shoegaze, un stil mai puțin abordat în România. El remarcă faptul că școlile de muzică din România nu sunt la fel de deschise spre experimentare precum cele din Ungaria, de exemplu, fapt ce constituie un dezavantaj, din perspectiva lui.

De la 7 ani am început cu pianul -pian clasic doi ani – după care am trecut pe instrument electric cu clape, la sintetizatoare. Am studiat 6 ani pianul și de la 14 ani am cântat în trupe, de la trash metal la alternativ, reggae.. În Satu Mare s-a întâmplat toată treaba asta. Am venit la facultate, îmi doream să fac o trupă de funk, fiind o muzică dansabilă și veselă. Sunt o fire mai veselă în general, probabil de aici și dorința asta. Cântând în mai multe trupe, pe la festivaluri prin Cluj, mergând pe la mai multe concerte, am cunoscut mai mulți instrumentiști. Chestia asta m-a ajutat mult să pot avea colaborări cu trupe. Pe lângă asta, mă ajută și că sunt pe jumătate maghiar și mi-am făcut prieteni și printre muzicieni maghiari.

 

Simplu de dedus, Adam a ajuns să fie implicat în Sofar tocmai datorită numărului mare de muzicieni pe care îi cunoștea. Oportunitatea a venit prin intermediul unui prieten de-al său, care a experimentat Sofar Sounds tocmai unde a început seria.

Am un prieten, Tudor Adam, care s-a întors după 8 ani de stat în Londra. Pentru cei care nu știu, în Anglia a început toată treaba asta de Sofar, în 2010, în momentul în care doi oameni care mergeau la mai multe concerte și nu le plăcea că toată lumea povestea, filma, nimeni nu era atentă, si au zis hai să inventăm noi ceva cu un drum mai restrâns. Să fie trupe care cântă acustic. Prima dată ”evenimentul” a fost în sufrageria unuia dintre ei. Fiecare trupă cântă 20 de minute, fiind 3 trupe per întâlnire. 20 de minute fiindcă au observat că dacă e puțin mai mult, cum e atunci când se stă la un concert de o oră, lumea nu mai are răbdare. Așa că au hotărât să fie cât mai scurt, dar să transmită ceva. Și așa a fost.  Tudor a fost la Sofar în Londra și cunoscând faptul că eu mai știu trupe, oameni, a zis ce ar fi să începem treaba asta? Înainte de asta, Ana Sabău își dorea să facă Sofar în Cluj, numai că nu prea știa cum să înceapă. Și Tudor a dat de Ana, i-a făcut cunoștință cu mine, iar noi trei ne-am propus să aducem Sofar în Cluj.

Zis și făcut. Primul eveniment a fost chiar acasă la Tudor și prietena lui, iar la eveniment au concertat Baba DochiaFUNKorporation și Funk’e Fetish, fiind dorința lui Adam să abordeze genul funk. Iar feedback-ul primit de la trupele care au fost la Sofar Sounds Cluj în decursul timpului este unul pozitiv și se datorează în principal legături care se formează între artiști și public.

E o altă emoție, e o emoție pe care încă nu știu să o exprime decât prin muzică. Și o fac bine. Nu am avut nicio trupă care să nu facă ceva special. Totul e mult mai special la Sofar decât într-un concert clasic. Când mergi la un concert trupa cântă, merge în backstage, iar tu, ca public, mai bei o bere, sau mai rămâi la un after-party. Dar majoritatea pleacă după terminare. În schimb, la Sofar, trupele care cântă sunt în aceeași cameră cu publicul și e o interacțiune mult mai apropiată. Eu cred că ce simți, transmiți. La fel cum ascultând, îți transmite și artistul o emoție. Și eu am cântat la Sofar cu două trupe și chiar e altceva față de orice alt concert susținut într-un club. Fiecare simte altfel, zic eu, dar feeling-ul e diferită față de un performance în fața unui public de 1000 de oameni. E și acolo emoție, mai ales ca trupă micuță, dar aici e o altă energie, mult mai caldă, e liniște. Aici nu există trupă mare, trupă mică. Noi le punem aleatoriu și fiecare trupă e la fel de importantă.

 

Deși evenimentele nu durează foarte mult, organizarea lor implică timp și muncă. Colega lor, Florina, spre exemplu, este cea care se asigură că spațiile sunt potrivite pentru eveniment și că au acordul să le folosească. Acestea nu sunt neaparat sufragerii, ci diverse spații neconvenționale.

Eu sunt atent la cum e antifonat, de exemplu. Nu am nevoie de locuri care să fie goale. Am avut concerte în galerii, în încăperi goale, unde e puțin ciudat sunetul. Am preferat să merg în locuri unde există un covor, o bibliotecă, ceva care să mai capteze din sunet. Oricum, venind publicul în sală, acest lucru se întâmplă implicit. Am avut eveniment și în Barber Shop și la Cowork. Există câteva aspecte importante de care se ține cont în cadrul evenimentelor. Prefer să rămân la spații mici, pentru a nu se pierde intimitatea specifică Sofar. Deși majoritatea trupelor ce concertează la Sofar sunt trupe acustice, promovăm și live act-uri de electronică, cu condiția ca acestea să fie realizate live. Cover-urile nu sunt încurajate, dar acceptăm reinterpretări ale pieselor prin schimbarea unor elemente.

Iar cu vecinii nu au întâmpinat probleme, ”întâlnirile muzicale” desfășurându-se în intervalul orar 16-20 și nefiind prea zgomotoase. Ba chiar au fost vecini simpatici care și-au manifestat interesul față de eveniment.

Am avut cazuri în care au auzit vecini că se întâmplă ceva în apartamentul de lângă și probabil și-au spus – Hai să vedem care-i treaba. Și i-am primit și pe ei, deși nu s-au înscris. Dar fiind vecini și oarecum parte din Sofar, am considerat necesar să le deschidem ușa și să-i întâmpinăm cu brațele deschise. De obicei e pe bază de înscriere, se vine la ore fixe, ei au venit pe la jumătatea evenimentului, dar ne-am bucurat că le-am atras atenția.

 

Față de primele ediții, oamenii sunt mult mai deschiși față de eveniment. Inclusiv trupele îi contactează pentru că știu de conceptul Sofar Sounds și vor să fie parte din… întreaga mișcare.

Vin din Olanda, Germania, Marea Britanie, Mexic artiști care sunt în zonă. Sunt trupe care au concerte programate în orașe din apropiere și știu de Sofar, așa că vin și în Cluj și se distrează cu noi, cântând. Știu, în același timp că o să îi răsplătim cu un video filmat la calitate înaltă prin care sunt promovați internațional, pentru că video-ul apare pe pagina oficială Sofar.

La evenimente se înscriu până la 400 de persoane, care trec apoi printr-un proces de selecție și le este comunicat fiecăruia dintre ei dacă urmează să participe la ediția respectivă sau nu. Media lor de vârstă este de 30 de ani, fiind atât tineri, cât și persoane mai în vârstă, care doresc să aibă o experiență muzicală nouă. Și nu doar publicul prezent descoperă trupe noi prin intermediul acestor evenimente, ci și cei care urmăresc pagina oficială Sofar. Unele trupe care concertează la Sofar Cluj sunt contactate pentru alte propuneri de concerte. Iar muzica e diferită față de ce auzim de obicei în jurul nostru.

Fiecare dintre artiști poate să îmi scrie: Uite, eu nu am o trupă care să fie potrivită ca muzică evenimentului, dar pot să fac pentru viitoarele ediții niște piese care să fie spre zona de acustic. Eu promovez ideea că orice trupă, nu contează ce stil are, poate să pregătească ceva special pentru Sofar. În Londra sau Milano au ajuns să aducă numai trupe care cântă fără să bage ceva în priză, asta însemnând că trupa respectivă are doar un microfon și instrumentele. Prefer să fie totul la rece, ca și cum ar merge într-un deșert și trebuie să cânte. Și eu am văzut că se poate. De exemplu, să spunem că o trupă are o piesă electrică, zgomotoasă. Eu le zic: Hai să o modificăm cumva ca să fie acustică, minimală. După 3 sau 4 ediții de Sofar mi-am dat seama cum să abordez artiștii și band-urile. Le-am dat mesaje, mail-uri prin care le-am cerut o variantă de concert care să fie specială, pentru Sofar. Asta e Sofar de fapt, trupele vin cu ceva ce n-au cântat într-un concert, dar pot cânta într-o sufragerie, mai minimal.

 

A avut loc și o ediție specială a evenimentului, unde peste 300 de țări au hotărât ca banii strânși prin donații la concert să fie utilizați pentru a construi case refugiaților, prin intermediul unei asociații.

În 20 septembrie s-au adunat toți banii aceștia, s-au băgat într-un cont și a fost foarte tare fiindcă foarte multe trupe mari au acceptat să se implice – The National, Rudimental, în Cluj – Grimus. Și noi am avut o locație foarte faină, la Biserica Luterană. Au acceptat să facem acolo un Sofar mai special, unde am putut invita și mai multă lume, ca să mulțumim un număr mai mare de persoane din cele care se înscriu. Știau că o să fie o ediție specială și atunci s-a aflat și de trupe înainte. Au fost 280 de oameni.

 

Pentru o mai bună desfășurare și o extindere a evenimentelor, organizatorii doresc să își lărgească echipa. Implicarea poate lua diverse forme. Momentan, există responsabili pentru comunicarea cu echipa din Londra, mail-uri, locație, comunicarea cu trupele, sonorizare, video. Pe lângă aceste domenii, organizatorii sunt deschiși și spre parteneriate care să vizeze transportul, locațiile, sau diverse elemente utile în cadrul event-ului. Sunt deschiși la propuneri, considerând că fiecare implicare în Sofar e o situație win-win. A avut loc și o întâlnire a tuturor organizatorilor Sofar din Europa, la Lisabona, unde au participat oameni din aproximativ 70 de țări. Aici au avut loc diverse workshop-uri de jocuri de inovație de idei, ca mai apoi, aceste idei să fie aplicate de către organizatori în fiecare locație de unde provin. Pentru multe dintre acestea e nevoie de un buget semnificativ, spune Adam, dar au fost dezbătute și câteva aspecte pe care probabil o să le vedem în curând în Cluj. Una dintre idei presupune colaborarea cu festivaluri din țară, unde ar urma să aibă loc concerte în locuri secrete, iar o alta implică o abordare kids friendly. Ideea i-a venit lui Adam în urma spectacolelor de teatru de păpuși pe care le desfășoară.

Mi-ar plăcea să fac conexiunea cu copiii și prin muzică. Asta a fost o idee de a mea pe care am pus-o în discuție la meet-up: să facem Sofar-kids edition, unde poți să inviți familii, trupele pot să fie și de adulți și de copii și să-i educăm pe cei mici cu privire la  cum să se comporte la un concert. Adică, Sofar e intim, e fără vorbit, fără telefoane, fără gălăgie. Și copiii de la 4-5 ani deja înțeleg treaba asta și mi-ar plăcea să îi focusez pe un concept, ca de mici să știe: Dacă merg la un concert, la un eveniment mai special, trebuie să îl ascult pe artistul acela, poate zice ceva interesant. Dacă nu funcționează o să aflăm: copilul e mai greu de acaparat decât un adult. Și măcar știm una și bună.

Foto credits: Raluca Popa, Călin Tămaș, Cristina Vâjâean și Silvia Silvy

Tu ai fost la vreun eveniment Sofar Sounds Cluj? Dacă da, ce ți-a plăcut cel mai mult?

ClujLife - Te scoate din casă

Ultimele articole

Evenimente viitoare

Wed 12

LightsON – The light artworks circuit

16 November, 6:00 pm - 31 December, 8:30 pm
Wed 12

Târgul de Crăciun Cluj-Napoca | Cluj-Napoca Christmas Fair

23 November, 11:00 am - 30 December, 10:00 pm
Wed 12

Căsuța Moșului de la Târgul de Crăciun

23 November, 4:00 pm - 30 December, 8:00 pm
Wed 12

Street FOOD Festival Christmas Goodies

7 December, 2018, 6:00 pm - 16 January, 2019, 9:00 pm
Wed 12

Decembrie Festiv în Syndicate Bar & Lounge

7 December, 6:00 pm - 20 December, 6:00 pm

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

WordPress database error: [Unknown column 'tt.order' in 'order clause']
SELECT t.*, tt.* FROM wp_terms AS t INNER JOIN wp_term_taxonomy AS tt ON t.term_id = tt.term_id WHERE tt.taxonomy IN ('gdpr_service_categories') AND tt.parent = '0' ORDER BY tt.order ASC