Câteva gânduri despre noua noastră casă: ClujHub

Mie mereu îmi e greu să scriu despre locurile de care mă atașez, oamenii faini pe care îi întâlnesc, evenimentele care se ridică muuult peste așteptările mele. Pentru că simt că orice aș zice, parcă nimeni nu o să înțeleagă bucuria mea și cât de bine m-am simțit acolo, câtă plăcere mi-a făcut să cunosc un om și să rămân cu ceva mai mult decât niște simple cuvinte pentru un articol în urma acelei întâlniri. Așa că azi, cu greu, încerc să vă povestesc despre ClujHUB și oamenii care stau liniștiți acum la mesele lor, neștiind că sunt gata să scriu despre ei și tot ce se întâmplă aici. Spoiler alert: sometimes, things get crazy.

First things first, încep prin a vă spune că noi suntem aici la începutul anului și da, era pe lista noastră de rezoluții pe 2018 să ne găsim un ”adăpost”, un spațiu de lucru și loc unde să punem la cale toate nebuniile pe care le scriem și facem, deci stăm destul de bine cu bifatul. Nu suntem singurii plimbăreți, pentru că și gazda s-a mutat curând în casă nouă. După ce timp de 6 ani i-am găsit pe strada Pitești, veseli, zâmbăreți, puși pe organizat evenimente tari și cu casa plină de oameni muncitori, în octombrie 2017 au apărut primele zvonuri cum că… s-ar muta. Nu a durat mult și i-am și văzut instalați la etajul 3 din Centrul Comercial Central, ocupând aproape jumătate din spațiul de pe acel palier. Nici nu bănuiam că acela ar fi doar începutul și că planurile de extindere sunt chiar… mărețe.

În prezent, suntem în jur de 100 de membri, și ca să vă dați seama de dimensiunea locului (înainte de finalizare, zic), vă spun doar că nu mi s-a întâmplat niciodată să mă bat cu cineva pentru obținerea unui loc la masă sau a unui scaun. Lucrările de amenajare ale noului spațiu vor fi finalizate în primăvară, iar ClujHub va deveni cel mai mare spațiu de cowork și de evenimente din Europa de Est (2,500 metri pătrați) și va include birouri private pentru echipe, cowork open space, săli de ședințe și de evenimente (cu o capacitate de la 30 la 250 de persoane).

Nu pot să nu menționez de terasa care oferă un view superb asupra Clujului, grădina urbană, zona de mindfulness și relaxare, biblioteca și zona de colaborare cu spirit de cafenea care urmează să fie amenajate, toate fiind propuse de echipa Morphoza, designerii spațiului. Este un loc dedicat creativilor, freelancerilor, artiștilor independenți, antreprenorilor, nomazilor digitali și dezvoltatorilor IT, iar o componentă importantă va fi cea de incubator și accelerare de afaceri inovative, precum și de workshop-uri susținute de profesioniști.

Și dacă până acum credeați că singurul lucru pe care îl puteți face la hub e să veniți și să lucrați în liniște, ei bine, vă înșelați. Dar nu e absolut nicio problemă, nici eu nu aveam habar că aici au loc atât de multe evenimente, axate pe dezvoltare personală, profesională, culturală etc., atât organizate de ei, cât și găzduite, în caz că sunteți în căutarea unei locații pentru un anume proiect de tip conferință, workshop, hackaton pe care îl aveți în minte. Surpriza a fost una extrem de plăcută, imaginați-vă că aici au loc întâlnirile CreativeMornings, TEDxClujSalon, Cluj-Napoca Smart City Meet-Up, Startup AIR Open Session, acestea fiind doar câteva dintre exemple, și mi se pare că abia s-au făcut comozi, pentru că lista de evenimente crește în fiecare zi.

Ce membru, te bucuri de anumite beneficii, pe lângă faptul că afli primul de event-urile #cool care au loc aici și îți poți face treaba într-un spațiu motivațional. Cum ar faptul că primim coduri de discount la evenimentele la care se percepe o taxă de participare, o dată pe lună avem parte de masaj la locul de muncă, în nicio dimineață nu lipsește cafeaua sau ceaiul și fiecare zi devine mai frumoasă în momentul în care vedem desenul zilei. Pe lângă aceste aspecte, ce consider eu vital sunt relațiile pe care le stabilești cu cei din jurul tău, relații care dau naștere unor idei, care te ajută la găsirea unor parteneri, care îți oferă poate acces pe piețe internaționale. Nu în ultimul rând, ești conectat la o comunitate de antreprenori, ești parte din ea. Simpla noastră prezență aici ne oferă din start mai multe șanse de reușită în viitor. Și ne distrăm și foarte bine aici, nu numai muncim și facem planuri malefice de cum ne putem crește afacerile sau chestii de genul. În fiecare săptămână se organizează fel de fel de seri de quiz night, board games, campionat de ping-pong, it is really cool, I promise.

Și dacă tot veni vorba de viitor, chiar acum am mers și l-am tras de mânecă pe Victor Miron (director executiv) pentru a-l întreba care ar fi planurile și ideile lor în ceea ce privește dezvoltarea spațiului, și nu ca design. Mereu cu zâmbetul pe buze și răspunsuri la întrebările tuturor, el mi-a spus că se gândesc la crearea unui abonament after-hours, care ar fi valabil în intervalul 16.00 – 21.00, în ideea în care există oameni care chiar dacă au un loc de muncă stabil, au și planuri de dezvoltare proprii și lucrează la anumite proiecte personale, situație în care ar avea nevoie de un loc ca acesta pentru a-și aduna gândurile și ideile. La fel, vor apărea curând niște day-pass-uri, cu care vei putea veni o zi, vezi cum e atmosfera, îți faci treaba și apoi tu decizi dacă mai vrei să vii și a doua zi. De departe ideea mea preferată, dar și a lui Victor e cea care include cărțile. Victor e și scriitor, nu doar director, poate vă amintiți de el dacă pomenesc de campania Cărțile pe față. Tocmai pentru că e pasionat de scris și lectură, el dorește să inițieze ”Book your stay at ClujHUB”: cei care donează o carte bibliotecii hub-ului, au parte de intrare liberă.

Cam asta a fost, aștept să vă văd și pe voi la ClujHUB cât de curând, fie pe la evenimente, fie pe scaunul liber din fața mea.

 

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz