În vizită la ETC Studio

De ceva timp stăm cu ochii pe cei de la ETC Studio. O perioadă am admirat de la distanță design-ul din interior și urmăream munca lor așteptând nerăbdători să scoată la iveală următoarea recondiționare, fie că era un obiect vintage sau o mașină de colecție. Mai apoi, ne-am făcut curaj și le-am trecut pragul pentru niște evenimente. Odată ajunși înăuntru, am știut pe loc că vrem să ne facem cât mai confortabili, să aflăm mai multe despre loc, despre povestea lui, cum și cine a început totul. Nu a trecut mult timp și s-a ivit și această ocazie.

Așa că ieri, după ora prânzului, am fost în vizită la ei. Ne-au întâmpinat cu un ceai… și o poveste, așa cum sunt așteptați toți cei care le trec pragul. Între noi fie vorba, am prelungit timpul petrecut acolo pentru că am rămas și să lucrăm vreo 3 ore. Era liniște, priveliștea era grozavă și despre decor nici nu mai are sens să pomenim, productivitatea noastră tindea constant spre zero pentru că efectiv… ne zburau ochii pe pereți. Ne-a întâmpinat Anca Cioltan, jumătate din întregul responsabil de existența acestui loc și cu ea am vorbit vrute și nevrute despre tot ce înseamnă casa minunată de pe Emil Racoviță. Dar avem nevoie de mai mult timp ca să vă povestim totul despre ce ne-a împărtășit Anca, așa că păstrăm pentru zilele ce urmează un articol special dedicat începuturile ETC Studio.

Momentan, ne concentrăm atenția pe cum a decurs șederea noastră acolo și, bineînțeles că debutăm printr-o scurtă prezentare a spațiului, care parcă-i scos dintr-o carte, având un aer boem, dar chic în același timp. Sunt 5 camere în total, eu m-am îndrăgostit iremediabil de Bibliotecă, iar odată ce călcați pentru prima dată în ea, vă veți da seama că e practic inevitabil să nu se întâmple asta. Piesa de rezistență a acestei camere e construită chiar de ei, iar la bază e un dulap care trebuia să fie… altceva, dar s-a stricat în timpul transportului și așa a ajuns să se integreze perfect în design-ul bibliotecii. Geamurile mari, prin care pătrunde din abundență lumina naturală a zilei și care pe alocuri sunt acoperite de vitralii, ne transpune fără să ne dăm seama într-o poveste scrisă cu mult timp în urmă. La o masă din această încăpere ne-am și instalat imediat, lângă biblioteca plină cu cărți, vinyluri, bomboniere, colecții de timbre, toate adunate de ei de pe la diverse târguri, șlefuite de praful timpului și expuse pentru a fi admirate și… achiziționate, pentru că absolut tot ce găsiți acolo, poate fi luat acasă. De asta se și schimbă în permanență felul în care locul arată.

Când intrați în Sufragerie, s-ar putea să nu observați din prima elementul central. Veți admira fotografiile, mobila vintage, păpușile, canapeaua colorată, dar nu cred totuși că există vreo șansă să pășiți în următoarea încăpere fără a vă fi captată la un moment dat atenția de tapetul de pe tavan, care înfățișează globul pământesc. Nu vă puteți imagina cât de distractivă a fost montarea acestuia, dar dacă doriți să vă faceți o idee, gândiți-vă că echipa care a făcut treaba asta a afirmat clar la final că nu vor mai face niciodată tapetării pe tavan.

A urmat Camera cu pick-up, unde am găsit și pianul, care pentru mine marchează momentul când am aflat de existența acestui loc. Un prieten de-al lor i-a sunat într-o zi și le-a spus că se mută din oraș și nu mai are ce face cu pianul. Marcel, soțul Ancăi, a fost hotărât să învețe să cânte la el, chiar vorbise cu un profesor să meargă la cursuri, dar pentru că lucrurile nu au mers conform planului inițial, au ajuns să-l transforme într-un raft. Adună lucruri de peste tot, au avut în Studio și un obiect din Câmpulung, unde s-a născut Anca, dar și un far de tren luat chiar din Cluj, de la OSER. De fapt, găsesc lucruri peste tot, chiar odată a ajuns la ETC cu un scaun pe care îl găsise un pic mai jos, la baza străzii. For the love of art!

Fiind extra-entuziasmată de Bibliotecă, am uitat chiar pe unde am intrat, prin Camera Motocicletei, unde puteți bănui care e atracția principală. Marcel este cel pasionat de vehicule de colecție și aduce în prezent mașini și motociclete care poartă amprenta vremurilor de odinioară. Pe lângă impunătorul vehicul, mie mi-a atras atenția peretele pictat de Gavril Alexandru, împletirea culorilor și felul în care acestea se pierd unele în altele, dar și cadrul ușilor, luminile de scenă de pe tavanul din hol pe care meseriașii au acceptat cu greu să le monteze pentru că… nu era nicio scenă acolo, evident. Dar i-a convins Anca.

Îți e mai mare dragul să te plimbi prin camere și să descoperi obiectele vintage care mai de care și puteți face asta oricând poftiți și aveți dorința să vă completați casa cu povești din toate colțurile lumii. Pe lângă asta, ETC Space e locul perfect pentru găzduirea unor vernisaje periodice, întâlniri business, ateliere, conferințe de presă, small team buildings, chiar și ședințe foto, dată fiind recuzita existentă. Să nu mai spunem de workshop-urile în care e nevoie ca echipele să lucreze separat, având în vedere organizarea modulară care favorizează desfășurarea lucrurilor cu o mai mare ușurință. Închirierea se face pentru jumătate sau pentru întreaga zi, așa că puteți merge acolo și dacă aveți de pregătit o prezentare sau să lucrați la un proiect personal. Nu se stă după 10 seara, nici nu intră în discuție petreceri zgomotoase sau muzica care să înnebunească vecinii. Spațiul are o suprafață de 160 metri pătrați utili, dintre care 80 reprezintă grădina, unde au avut loc chiar și nunți mai mici. Locația este una de vis în anotimpul cald. În interior, capacitatea maximă este de 100-120 de persoane, asta pentru evenimente de tip ”standing” și între 20-30 de persoane pentru așezare de tip amfiteatru în Camera Motocicletei sau cea cu pick-up. S-au făcut tot felul de adunări și evenimente aici – yoga în grădină, întâlniri ale oamenilor de marketing, seri pentru mămici, s-au ținut diverse cursuri, practic oricine își găsește locul la ETC Studio.

În funcție de tipul de eveniment pe care îl organizați, poate fi adaptat și reconfigurat și spațiul. Vă este pus la dispoziție proiector și panou de proiecție, flipchart, iar Internetul funcționează în parametrii optimi. Prin furnizorii lor externi, pun la dispoziție și servicii de catering, atât pentru mâncare, cât și pentru băuturi. În parcarea securizată încap între 8 și 10 mașini. Musai să mergeți în 30 martie la vernisajul expoziției de fotografie semnată de Anca Cioltan care aduce în fața voastră lumea Mongoliei, cu toate minunățiile ei, ne-a povestit niște lucruri impresionante din timpul călătoriei acolo. Vi le spunem și vouă în articolul următor, de care vă promiteam la început.

Vom reveni curând la ETC Studio. Voi le-ați trecut pragul până acum?

Comentarii:

Sus
x

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale. Detalii aici.

Accept Refuz