St. Patrick este cunoscut drept cel mai iubit sfânt al Irlandei, chiar dacă el s-a născut în Țara Galilor, iar sărbătoarea dedicată acestuia a devenit una internațională datorită numărului mare de imigranți irlandezi, mai ales în Statele Unite ale Americii. În țările cu o puternică comunitate irlandeză se organizau în fiecare an, în data de 17 martie, tot felul de petreceri și festivaluri ce abundau în culoarea verde și oameni veseli, iar treptat, tradiția a ajuns peste tot în cele 6 continente, inclusiv la noi. Doar nu aveam să spunem ”nu” unui motiv în plus de adunat toată gașca și petrecut o noapte verde-irish în oraș.
Weekend-ul acesta nu a fost o excepție, ba din contra. La invitația Guinness, am făcut un tur de 5 localuri, un #PubCrawl i-am spus, fiind inspirați tocmai de LepreCon (bar crawl care are loc în Hoboken, New Jersey) în cadrul căruia ne-am plimbat din loc în loc, am băut bere bună și ne-am simțit mai irlandezi ca niciodată. Nu de alta, dar am înțeles și noi într-un final de ce în 150 de țări din toată lumea, în ziua această, se consumă în total mai mult de 13 milioane de pahare de Guinness.
Așa cum stabilisem încă de la început, la ora 8pm am fost prezenți în Old Friends, locația în care a început turul nostru. Pentru mine a fost prima dată când le-am trecut pragul, cu toate că am locuit un an de zile la 50 de metri de pub. Nici vorbă să găsim o masă liberă, căci mulți ne-o luase deja înainte, deciși să aibă o seară de neuitat. Funny story: inițial, fără să știm, am luat loc la masa cuiva. Inevitabil, a venit un tip, s-a așezat lângă noi, am crezut că se alătură pub crawl-ului, a fost bine primit, vă dați seama. El de fapt se întâlnea cu amicii lui, iar masa era rezervată pentru grupul lor. A povestit cu noi, noi cu el, parcă ne știam de o viață, iar la final ne-am dat seama că fiecare credea total altceva despre prezența celuilalt la masa respectivă. Am râs, i-am oferit un Guinness și ne-am luat rămas bun. Nu am fost pretențioși și am luat un loc la bar, până la urmă… Guinness are același gust inconfundabil oriunde îl bei. Curând s-a strâns o gașcă simpatică, a venit și Ciulea, și Răzvan de la TVdece, încă câțiva prieteni, părea că avem situația sub control.
A fost și prima dată când am băut Guinness. Recunosc, sunt foarte sceptică când vine vorba de bere în general, în principal pentru că nu o consider o băutură feminină și m-a învățat mama de mică că unei domnișoare nu-i stă bine cu un pahar de bere în mână. Cu o sticlă cu atât mai puțin. Dar era musai să o încerc. Avea un miros interesant, nu semăna cu ce am mai simțit până atunci având în față un pahar de bere. A urmat contactul cu spuma, zici că era o prăjitură ruptă din nor. Iar apoi, am ajuns și la partea care îmi provoca cele mai mari emoții. Verdictul? Asta nu e bere, e altceva! Ceva care până și unei fete îi place și-i stă bine cu ea în pahar!
Am și plecat spre următorul pub, la pas, chiar dacă era frig și am mers vreo 10-15 minute. Nici nu am simțit cum trece timpul. Toți râdeam și se auzeau fel de fel de povești, deși ne aflam în formula aceasta pentru prima dată. Până am ajuns la Karolina deja eram prieteni la cataramă. Numai bine pregătiți pentru runda a doua de bere. Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, mai întâi ne-am trezit în fața unor shot-uri de whiskey, pe care a trebuit să le cinstim rapid, căci altfel nu puteam trece la paharele de Guinness. Stând la bar și devenind deja mai interesată de această bere, m-am uitat atent la cum e turnată în pahar. Un joc artistic, vă sfătuiesc să luați și voi un loc în fața barmanului și să urmăriți contopirea dintre particule, îmbinarea culorilor și mai ales, cum vă joacă mintea feste în timp ce urmăriți acest proces și parcă puteți simți deja gustul băuturii pe papilele gustative.
În O’Peter’s Irish Pub m-am simțit ca și cum am ajuns în Irlanda și petreceam cu irlandezi veritabili, peste tot se vedea parcă numai verde, chiar dacă știați că veșmintele lui St. Patrick erau de culoare albastră? Se știe totuși că o pălărie sau o panglică verde se purta în ziua Sfântului încă din anul 1680, deci… se pare că nu s-a pus niciodată problema de albastru. Probabil și din cauza asocierii cu trifoiul. Aici am pasat berea mea altcuiva și mi-am permis o pauză. De la beri, nu de la distracție. Am făcut poze, video-uri, am câștigat premii de la Guinness, cred că și cânta muzică irlandeză în boxe. Sau noi cântam… cu voce tare. Fu` fain, următorul!
La Joben am realizat faptul că devenisem deja mult mai zâmbăreață decât atunci când venisem și că toți răspundeam cu ”Slainte” la orice ne spuneam unul altuia. Cu un accent greșit, evident, fiecare pe limba lui. Și fiecare cu impresia că el a pus punctul pe i, își poate lua cetățenie irlandeză. Ce mă așteptam oare să se întâmple într-un #PubCrawl? Să mă târăsc spre casă, sincer, dar nu s-a întâmplat, deci la anul propun să facem treaba asta în 10 baruri. Fie, 7, să nu exagerez.
Turul s-a încheiat la Chelsea English Bistro, unde am poposit la ora închiderii, exact la țanc, căci tocmai se terminase și butoiul cu bere. Concluzia mea a fost una rapidă: dacă ne distram mai puțin în celelalte locuri, nu ajungeam aici cu întârziere. Regrete? Nici unul. Am făcut un selfie și am continuat petrecerea.
Cert e că am sărbătorit St. Patrick’s Day cum se cuvinte și le mulțumim celor de la Guinness pentru invitație! Voi unde ați ieșit sâmbătă?
