A fost al doilea an consecutiv când am participat la Conferința de leadership feminin – The Woman și mă bucură foarte mult treaba asta, în primul rând pentru că pot face o comparație între cele două ediții și oferi un feedback argumentat, iar mai apoi pentru că am văzut pe scenă câteva femei incredibile, surse de putere, inspirație și feminitate de la care ar trebui să învățăm cu toții câte ceva.
Totul a fost comasat într-o singură zi de conferință, motiv pentru care, în jurul orei 9.30 am fost prezentă la Grand Hotel Italia. Am fost întâmpinată de aceeași echipă organizatoare, cu același zâmbet pe buze și energie specifică, dar și de bine cunoscutul lor loc dedicat pozelor, care afișa mesajul esențial al evenimentului – I am the woman. Zona expozițională a fost mai aglomerată decât anul trecut, și nu spun asta pentru că numărul total de… participante s-a ridicat la 600 (au fost și domni, să știți, 7 în total), ci pentru că au fost prezente și mult mai multe branduri și s-a simțit oarecum un zumzet și o agitație ușor obositoare în unele momente.
Ziua a fost împărțită în 4 panel-uri de discuție, iar în fața noastră au vorbit 15 speakeri, rând pe rând, oferindu-ne un pic din experiența, timpul și viața lor. După cum îi spune și numele, e de la sine înțeles că această conferință este una despre enpowerment, sute de reprezentante ale sexului feminin se adună pentru a împărtăși povești, pentru a-și oferi susținere reciprocă, pentru a reafirma, încă o dată, în fața lor și a celorlalți, că limitele nu mai există. Aceasta este linia generală de desfășurare a evenimentului, discursurile toate îndeamnă, sub diverse forme, la acțiune, la fapte curajoase, la a fi tu însuți, resimțindu-se tenta motivațională și dorind să ofere imboldul de care atât de mulți au nevoie. Din păcate, puțini din cei de pe scenă au reușit să spună altceva, să se diferențieze substanțial de cele care au vorbit înainte, de cele care au vorbit anul trecut. Pentru că atunci când vine vorba de găsirea succesului, un singur lucru e valabil: găsește curajul să faci primul pas and go get it!
Ca la fiecare eveniment la care particip, doar 2-3 oameni reușesc să ajungă la mine, să-mi capteze cu adevărat interesul, iar de data aceasta nu a fost nicio excepție. Una dintre ele a fost Cătălina Ponor, tripla campioană olimpică, care ne-a mărturisit că avea mai multe emoții decât dacă s-ar fi aflat la un concurs și că speră că va fi ”o mică inspirație” pentru noi. Așa că, ne-a povestit cum s-a îndrăgostit de sala de gimnastică și de aparate, iar de acolo a urmat o muncă continuă pentru visul ei, începutul unui zbor. Despre parcursul său și primul moment în care a intrat în sală, la Mondiale, recunoscând râzând că și-a întrebat antrenorul dacă e o glumă, dacă se află pe un stadion. Despre prietenia pe care a legat-o în 2004 la Olimpiada de la Atena cu fetele din echipă. Despre ”foamea de medalii” și lacrimile vărsate pentru că nu a ieșit pe locul I, despre presiunea uriașă, sacrificiile și munca asiduă, dar și pauzele care au fost imperative, pentru că deja se resimțea efortul și stresul la nivelul sănătății sale. Despre criticile și neîncrederea oamenilor, și despre cum a reușit să dovedească că poate, că are destulă ambiție, dar și că, mai presus de orice, iubește gimnastica. Despre cum s-a întors din nou și din nou în sala de gimnastică și cum la Cluj, la Campionatele Europene din 2017 a câștigat aurul, cu emoții, cu muncă și cu dorința în suflet de a arăta că nu a renunțat la ea, la dorința de a câștiga.
Olga Melihov, de asemenea, mi-a câștigat atenția cu o parte a prezentării sale. Menționând încă de la început că nu dorește să dea o tentă feministă discursului său, ne-a povestit despre cum a resimțit de-a lungul timpului diferențele pregnante dintre femei și… bărbați, și cum mereu i-a fost mai greu să convingă oamenii, spre deosebire de sexul opus, care impunea autoritate doar intrând într-o încăpere îmbrăcat într-un costum. Concluzia? Depinde de noi să milităm pentru egalitate și e foarte important să fim conștienți de această diferență de ”tratament”. Nu și-a propus să reușească, să ajungă în top, doar s-a întâmplat, pentru că a mers înainte, spre mai bine.
Maia Morgenstern a umplut scena de căldură, de lumină, de bunătate. O ascultam și mi-am dat seama instant că îmi va fi enorm de greu să încerc să redau vorbele ei, pentru că nu erau destinate înțelegerii minții, ci a sufletului. Dar cu vorbele ei în cap am plecat – ”Rețeta succesului nu ți-o poate oferi nimeni, dar autodeterminarea și respectul de sine le găsiți în propria persoană. ”
Într-un final, pentru că cel mai bun discurs e cel care îți face pielea de găină, cel care îți smulge orice urmă de zâmbet de pe buze și care te izbește dramatic de realitatea rece, îngrozitoare, a fost cel al Melaniei Medeleanu, fondatoarea MagiCamp, o tabără pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Dincolo de tot ce ne-a spus, despre suferință, neputință și forță, sper că fiecare din cei prezenți din sală au auzit adevăratul mesaj: ajută! Nu e vorba nici despre a te implica într-un proiect în mod special, nici despre a investi în nu știu ce acțiuni neapărat, e despre simplu fapt de a-l ajuta pe cel de lângă tine, prieten sau străin, despre a rupe sloiurile de gheață din noi și de a fi din nou oameni. Pentru că nu suntem niciodată prea mici ca să putem schimba ceva.
Aceasta a fost experiența de anul acesta la The Woman pentru mine și cu ce am reușit să ies din sală. Personal, mi-ar fi plăcut să aud mai puține fraze clișeice și mai multe vorbe care să-mi transmită sinceritate, pentru că nu pot fi convinsă cu ”Am reușit pentru că nu am renunțat”. Spune-mi de câte ori și cum ai încercat, spune-mi cum ai eșuat, spune-mi povestea, nu finalul fericit. But maybe it is just me.
În altă ordine de idei, voi ați fost la conferință? Cum vi s-a părut?
Credits foto: Anita Jambor
